Acasă Politic Gigel Ştirbu: „Muzeul Național Brătianu a devenit realitate!”

Gigel Ştirbu: „Muzeul Național Brătianu a devenit realitate!”

85

În ziua împlinirii 145 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, cel mai vechi partid politic din România şi după ani de luptă, Gigel Ştirbu a mai obţinut o victorie: înfiinţarea Muzeului Național „Brătianu”.

„Sunt mândru că în doar câteva luni de la adoptarea inițiativei mele în Parlament, pentru înființarea Muzeului Național “Brătianu” cu sediul în imobilul „Vila Florica”, visul nostru, al liberalilor, s-a materializat, și astăzi am trecut pragul muzeului din localitatea Ștefănești din județul Argeș , alături de premierul PNL, Ludovic Orban, și alte personalități ale PNL.
Când spui România, spui Brătianu. La „Vila Florica” s-a scris istoria românească iar înființarea Muzeului Naţional „Brătianu” în acest lăcaș, face un serviciu tuturor românilor, aceşția având astfel posibilitatea de a putea aprofunda cunoaşterea importanţei familiei Brătianu în dezvoltarea României. Mă bucur că s-a recunoscut, după ani de zile, importanţa acestui ansamblu istoric şi cultural, care aparține statului român, și că s-a realizat necesitatea conservării, restaurării, promovării şi a valorificării patrimoniului cultural care a aparţinut familiei Brătianu, iar acest imobil a devenit astăzi, Muzeul Naţional „Brătianu”!
Ca în fiecare an, pe 24 mai, aducem un pios omagiu celor ce au pus bazele Partidului Național Liberal și de al căror nume este strâns legat de unele dintre cele mai importante momente din istoria modernă a României: obținerea independenței de stat, ridicarea României la rang de regat, Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari, adoptarea Constituției din 1923 sau relansarea economică după criza din 1929–1933.
Iar de astăzi, 24 mai 2020, liberalii pot marca împreună 145 ani de tradiție politică fondată pe valori pur liberale și democratice, în toate colțurile României, dar și la Muzeul Național ”Brătianu”!”, spune deputatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.