Acasă Actualitate Planul la amenzi, raportat de Prefectura Olt…

Planul la amenzi, raportat de Prefectura Olt…

131
       Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, execută zilnic misiuni de ordine publică pentru respectarea tuturor normelor legale instituite pe perioada stării de urgență, pentru prevenirea și combaterea criminalității și pentru a se asigura că cetățenii respectă prevederile Ordonanțelor Militare.
Astfel, în ultimele 24 de ore, peste 450 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, au efectuat controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare. Au fost verificate aproximativ 730 de persoane privind modul în care acestea respectă măsura izolării/carantinării instituționalizate, respectiv măsura privind restricționarea circulației pe perioada stării de urgență.
În urma activităților de verificare desfășurate, în intervalul de referință, au fost aplicate 47 sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, în valoare totală de 99.800 lei.
De asemenea, au mai fost efectuate verificări la societăți comerciale și persoane fizice autorizate privind respectarea interdicțiilor instituite pe durata stării de urgență. Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Olt a aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoarea totală de 15.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite. Reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informații din surse oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea populației cu privire la Covid-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.