„O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi, până când vă voi răbda pe voi?” – Matei , 17 -17
Am câteva săptămâni de când îmi răsună această întrebare în cap încât devenise asurzitoare așa că m-am decis să vă scriu.
Mustrarea atât de actuală a lui Hristos provocat fiind atunci, mi se pare de pus pe bennere prin toate orașele, având în vedere pandemia care ne-a lovit…acum. Dintr-o dată înțelegem frica! Până acum câteva zile ne credeam „zei” și „nemuritori”, capabili de orice! Ne-am trezit la realitate brusc și conștientizăm mulți dintre noi că moartea este ”zeul” și nu noi!
Tu, cel capabil să muți munții din loc pentru ați face drum, tu…cel care nu te temi de nimic ajungi astăzi să te vezi „carantinat”, „izolat”, „fricos” de ceva atât de mic încât nu poți distinge cu ochiul liber.
Te mai crezi zeu, omule? Sau înțelegi că Dumnezeu este veșnic și nu tu?
Am văzut duminică episcopi slujind afară , pe treptele bisericilor, în sobor, adică au avut alături zeci de preoți și diaconi care s-au împărtășit din același potir și au sărutat aceeași Evanghelie iar tu, omul care a înțeles frica stăteai și priveai de dincolo de stradă și nu puteai „pricepe” cu mintea ta omenească de unde au ei acest curaj ?! Simplu omule! Noi nu ne temem de moarte! Vom continua să îi slujim lui Dumnezeu indiferent dacă o vom face afară în curte sau în Biserică.
Suntem în a doua săptămână din Postul Mare, o perioadă în care încă ne reamintim părți din canonul de pocăință al marelui Andrei Criteanul și cred că este cazul să înțelegem cuvintele cântate cu atât de multă durere în Biserici :
(…)„Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturiseşte la Ziditorul tuturor. Şi îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte şi adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţă.
Viaţă iubitoare de cele materiale şi iubitoare de averi alegând eu în loc de sărăcie, Mântuitorule, m-am împresurat acum cu sarcină grea.
Împodobitu-mi-am chipul trupului cu îmbrăcămintea de multe feluri a gândurilor ruşinoase şi sunt osândit.
Îngrijitu-m-am cu deadinsul numai de podoaba mea cea din afară, nebăgând seama de cortul dinlăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu.
Făcându-mi urâţenia chip patimi lor mele, prin pofte iubitoare de plăceri, mi-am stricat frumuseţea minţii.
Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile frumuseţea chipului celui dintâi; dar ca pe drahmă, oarecând, căutându-mă, aşa mă află.
Păcătuit-am ca şi desfrânata şi strig Ţie: Eu însumi am greşit! Primeşte, Mântuitorule, ca mir şi lacrimile mele.”(…)
Este vremea să înțelegem că suntem trecători și extrem de fragili! Avem nevoie de haine să ne încălzim, de case să ne protejăm, de mașini să ne deplasăm, ș.a.m.d. Logic este acum să pricepem odată că avem nevoie de Dumnezeu ca să nu mai experimentăm sentimentul acesta nou pentru unii, simțit până în adâncul ființei noastre pe care îl definim ca frică!
Hristos ne arată că nu trebuie să fim temători în fața morții dacă Îl avem alături! Creștinismul este la bază o religie a curajului în fața morții! Bunicii și stăbunicii nu s-au plâns că au fost împărtășiți de preot cu aceeași linguriță ( care este de argint apropo) din potirul unde este Trupul și Sângele lui Hristos ( apropo și aici) și ei nu au trăit sentimentul de frică în afara morții. Au tratat totul ca pe o normalitate. Si-au pregătit hainele dinainte (unii chiar și pentru parastase), sicriele pe care le țineau prin odăi și cel mai important și-au pregătit mereu sufletele!
Tu, omule ești fricos pentru că nu ai sufletul pregătit! Ai avut mereu grijă de trupul tău (sau nu) și acum, pus în fața fricii conștientizezi (sau mai bine spus ar trebui) că trebuie și sufletul tău să fie pregătit.
Fiți curajoși și întăriți în credință, dragii mei, Dumnezeu nu abandonează poporul său dacă acesta se întoarce cu fața spre El, se smerește și mai presus de orice crede că Hristos este biruitor asupra morții! Fiți un neam credincios și mai presus de orice curajos!
Închei prin a vă reda imnul cel mai des cântat în perioada aceasta : „Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu!”
Asist. Univ. Drd. Teolog
Alin Bolboașă Șofaru
