Acasă Interviu «Îi asigur pe cetăţenii comunei noastre că vom face treabă şi vom...

«Îi asigur pe cetăţenii comunei noastre că vom face treabă şi vom avea reţea de gaze naturale în comuna Bărăşti»

184
Interviu cu VERGIL GEALAPU, primarul comunei BĂRĂŞTI, judeţul Olt
          Vergil Gealapu, primarul comunei Bărăşti, unul dintre cei mai longevivi primari pe care-i are Oltul astăzi, are de partea sa faptele desfăşurate în interesul comunităţii.
Astăzi, elementele de infrastructură sunt un pachet complet de servicii integrate la Bărăşti, iar ele aduc cetăţenilor confortul la care nici nu visau în urmă cu 24 de ani. Adept al obiectivelor mari, fără a se mulţumi cu jumătăţi de măsură, edilul acestei localităţi a început marile proiecte în momentul în care, prin alte părţi, alţi colegi de-ai săi, ezitau să întocmească studiile de fezabilitate privind investiţiile de astăzi, de la Bărăşti.
Un om comunicativ, deschis dialogului cu cetăţenii, bun gospodar, Vergil Gealapu vine din nou în faţa cetăţii cu fapte şi promisiuni care pot deveni realitate. Una dintre ele se defineşte în jurul proiectului privind alimentarea cu gaze naturale în comună, pentru care, până în prezent, s-au făcut paşi fermi în privinţa demarării cât mai rapide a investiţiei…

– Domnule primar, ce ne puteţi spune despre un zvon care circulă din ce în ce mai des prin zonă: gaze naturale în comuna Bărăşti, din judeţul Olt?
– Gazele fac parte din primul meu proiect pe care l-am avut în ziua în care am ajuns primar al comunei Bărăşti, în 1996. Cu acest proiect am debutat şi am fost atât de aproape să-l implementez încă din acea perioadă! Mai exact, am făcut documentaţia necesară, am fost la Oradea, am luat cotă de la Uzina de Aluminiu, de la domnul director Gheorghe Dobra, mi s-a acordat repartiţie pentru comuna Bărăşti şi am primit aprobare. Din păcate, în 1997, când ţărăniştii au ajuns la putere, s-a terminat cu proiectul. Acelaşi lucru am făcut şi acum, l-am depus în septembrie pe Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI) şi am primit răspuns pozitiv în urmă cu câteva zile, constând într-o adresă de înaintare de la Ministerul Dezvoltării, prin care suntem informaţi că se face transferul de la FDI la noul PNDL.

– Câţi consumatori ar beneficia de această investiţie?
– Deşi, pentru început, proiectul este făcut pentru trei din cele opt sate ale comunei noastre, avem posibilitatea de extindere şi îi asigur pe cetăţenii comunei noastre că vom face treabă şi vom avea reţea de gaze naturale în comuna Bărăşti. Prin asta îmi doresc foarte mult ca pădurile să rămână în picioare, pentru un aer mai curat şi un mediu mai sănătos. Astfel, dacă în locul flăcării de la lemne vom arde gazul, vom fi cu toţii foarte mulţumiţi şi încântaţi. De altfel, acesta a fost şi motivul principal pentru care nu am renunţat la funcţia de primar, dorindu-mi foarte mult să văd implementat acest proiect ce constă în introducerea reţelei de gaze naturale în comuna Bărăşti.

– Pe lângă gaze naturale, aveţi alimentare cu apă, reţea de canalizare… Ce ne puteţi spune despre ele?
– Alimentarea cu apă a fost rezolvată, pentru canalizare mai avem puţin de lucru, proiectul e gata deja, drumurile le-am pus la punct, şcolile sunt şi ele la un nivel destul de bun, dar nu renunţ până nu văd magistrala de gaze în satul nostru pentru că este foarte necesară şi prea mult mi-am dorit să duc la bun-sfârşit acest proiect. Desigur, deja au apărut unii şi alţii care se laudă şi spun că vin ei şi bagă gazele, dar cetăţenii mă cunosc şi le transmit că documentele sunt pe biroul meu şi poartă semnătura primarului în funcţie, Vergil Gealapu. Sunt documente semnate şi ştampilate, sunt hotărâri date şi aprobări primite. Iar de acest proiect se va lega şi comuna Tătuleşti, cu al cărei primar am discutat în repetate rânduri, fiind dată şi o hotărâre în consiliul local, în acest sens. Totuşi, aşteptăm să vină operatorii de la Distrigaz, să concesionăm lucrarea. Personal, îi aştept să le predau caietul de sarcini, astfel încât să poată începe şi lucrarea în cel mai scurt timp posibil. Aşadar, dacă lucrurile merg bine şi nu mai avem piedici, există şanse foarte mari să se înceapă chiar din acest an. La Bărăşti, avem 1.700 de consumatori casnici şi aproape 40 de instituţii publice şi agenţi economici.
– Aşadar, reţeaua de gaze naturale, intră în linie dreaptă la Bărăşti…
– Cu siguranţă, se va întâmpla lucrul acesta, suntem foare aproape şi nu renunţ la ceea ce poate fi proiectul de suflet al primarului Vergil Gealapu. În plus, mai am şi dorinţa de a le arăta oamenilor că le sunt aproape şi nu am uitat niciodată de ce are nevoie comuna noastră. Cel mai mult mă deranjează minciuna, iar contracandidatul meu la alegerile din vara acestui an tocmai asta face, spunându-le oamenilor că le bagă el gazele, având legături cu Petromul. Asta m-a deranjat foarte mult, pentru că eu l-am rugat de vreo 24 de ani să vină lângă mine ca să realizăm acest obiectiv. N-a vrut să facă asta, iar acum strigă în stânga şi-n dreapta. Păi, dacă te dai că puteai tu să faci, de ce n-ai făcut? Dar… oamenii văd, cunosc şi ştiu mai bine cine le este aproape şi se implică ori de câte ori este nevoie. Repet: vom avea gaze naturale la Bărăşti şi am toată deschiderea ca investiţia să ajungă şi la Tătuleşti, pentru că reţeaua va trece prin celelalte sate ale mele, iar costurile pentru staţia de micşorare a presiunii, care se va face în Valea Mîrghii, acolo unde este şi magistrala, vor fi suportate la comun.
– Ce aţi realizat anul trecut prin PNDL, la Bărăşti?
– În primul rând, ne-am ocupat de modernizarea sistemului de alimentare cu apă. În comuna Bărăşti avem 45 de kilometri de conducte băgate în cele opt sate ale comunei. Am făcut proiectul pentru modernizare, acest lucru presupunând înlocuirea conductei vechi, din tablă uzată, cu una nouă, din PVC. Mai mult, vizăm şi adaptarea celor opt puţuri cu pompe noi, de mari dimensiuni şi capacităţi, cu consumuri mici, dar care să facă faţă la necesităţile populaţiei. Avem pompe nemţeşti, cu mai multe trepte, iar în momentul în care nu lucrează o treaptă sau nu face faţă intră în funcţiune a doua treaptă. Sunt investiţii făcute cu cap de administraţia noastră, să ţină zeci de ani de acum încolo. Am mai avut un proiect la Ministerul Dezvoltării pentru un drum, dar am dat prioritate la apă şi le vom pune la punct rând pe rând, pe toate.
– Când va fi gata reţeaua de canal în comuna dumneavoastră?
– Lucrările pentru reţeaua de canalizare sunt gata, s-au făcut şi probe, am făcut şi recepţia lucrărilor, dar mai avem să facem şi recepţia finală. Am convingerea că într-o lună de zile va deveni funcţională, cu autorizaţie şi tot ceea ce trebuie. În felul acesta scăpăm de toaletele în fundul curţii, avem deja vreo patru sute de băi făcute prin casele oamenilor şi vă asigur că numărul lor va creşte de la o lună la alta. La noi, canalizarea este la fel de utilă cum era pe vremuri văcuţa în curtea fiecărei familii, pentru laptele şi brânza date celor mici.
– Vergil Gealapu, un nou mandat la Primăria Bărăşti?
– Vă spun sincer că nu mai candidam, dar încă mai sunt de pus la punct anumite lucruri, mai este şi această reţea de gaze, iar oamenii au insistat să mai stau măcar un mandat, să nu îmi las lucrările pe mâna altora, pentru că ar fi păcat să se aleagă praful… Am muncit, am avut o echipă frumoasă şi nu putem abandona. Spre exemplu, în satul Moţoeşti, am pus un prim strat de asfalt, pe o lungime de doi kilometri, urmează şi stratul doi, la reţeaua de apă vor mai fi lucrările de care v-am amintit, gazele ne bat la uşă, iar toate aceste lucrări n-aş vrea să ajungă pe mâinile altora care nu ştiu ce trebuie făcut… Faptele vorbesc, sunt şi rămân cartea de vizită a omului ambiţios, a celui care se zbate şi face ceea ce trebuie pentru comunitatea lui. Aşadar, Vergil Gealapu e omul faptelor şi vrea să lase doar lucruri frumoase în urma sa…
– Ce ne puteţi spune despre apropiata întâlnire cu fiii satului, aici, în comuna Bărăşti?
– Pentru mine, întâlnirea cu fiii satului înseamnă foarte mult şi este una dintre cele mai mari realizări şi bucurii, datorită faptului că reuşesc să-i aduc acasă pe toţi cei plecaţi în ţară sau peste hotare. E vorba de oamenii care au copilărit, au crescut şi s-au format în această comună, de cei care ne-au făcut şi ne fac cinste peste tot în lume. E o plăcere să te revezi cu ei, să împărtăşeşti idei şi gânduri, să primeşti felicitări pentru ceea ce ai reuşit să faci. Aşadar, anul acesta, pe 20 aprilie 2020, luni, în prima zi după Paşte, la 540 de ani de atestare documentară a comunei Bărăşti, vom avea a VII-a ediţie a sărbătorii noastre – Întâlnirea cu fiii satului, un moment deosebit în care stai de vorbă cu toţi cei care au crescut, s-au dăruit, s-au format profesional prin alte părţi, dar nu-şi uită niciodată locurile natale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here