Acasă Cultură Florentina Savu. Versuri din inimă

Florentina Savu. Versuri din inimă

84

COLIND CU PAȘI

Colind cu pași ușori prin sufletul tău încă
Și las urme de jar din ploaia cea adâncă,
O ploaie de frumos cu mii de sentimente
Ce pleacă dintr-un corp cu-nchipuiri ardente,

Colind cu pași de zână prin sufletu-ți frumos
Și cerul tot m-ajută cu chipu-i luminos
Urme de pași prin suflet tot timpu-ți voi lăsa
Fiindcă ce poate fi mai sfânt ca dragostea?

Colind cu pași de stele pe cerul tău de gânduri
Și ți le-adun pe toate din zile și-anotimpuri,
Îți las urme de soare prin inima-ți aprinsă,
Iubirea ce ne leagă n-o fi vreodată stinsă,

Colind cu pași albaștri prin roșu-ți de iubire
Și-i coc clipe de dor și stări de fericire,
Dâre de parfum îți las la ușa vieții
Stoarse cu luare aminte din vraja tinereții,

Colind cu pași de nimb prin taina minții tale,
Cum Dunărea albastră prin malurile sale
Și scriu cum Marea Neagră, cu spuma sa din valuri
Scrie pe țărmul său vise și idealuri,

Colind cu ochi de zâmbet și văz de șoim în zare,
Prin timpul nemuririi și-al vieții viitoare
Și liniștea o sorb, și pacea mă cunună
Doar sub oblăduirea măicuței mele lună!

TREI POEȚI

Trei poeți din țara noastră minunată și frumoasă,
Am iubit cu-nflăcărare și recunoștință-aleasă,
Doi mi-au fost contemporani și-am fost binecuvântată
Să le-aud vocea și versul, într-o vreme neuitată.

Cel dintâi a fost mereu al poeziei Luceafăr
Și-a plecat din astă lume foarte trist, la minte teafăr,
A pierit mult prea de tânăr și-n suferințe cumplite,
Fără de pereche geniu al țării noastre iubite,
Eminescu cel frumos, „veșnic tânăr și ferice”,
Prin veacuri nemuritor și pe care lumea-l plânge,
El iubind ca nimeni altul și scriind dumnezeiește,
Fi-va rege peste timp, Luceafăr ce strălucește.
Lângă lacul său cu nuferi, tinerețea biruiește,
Cupluri dragi, mână în mână, repetă a sa poveste
Iar prin codri lui se plimbă și astăzi îndrăgostiți,
Amintind de Eminescu, Veronica, frumoși prinți!
Pe „sub plopii fără soț” ai celor doi poeți dragi,
Calcă tineri cu sfială, în suflet simțindu-i magi.
În același an plecat-au, reunindu-se în moarte,
Pe cei ce iubesc cu dor, nici cerul nu îi desparte!

A mai fost pe-acest tărâm și-un înger cu ochii-albaștri,
Nichita ce azi plecat-a să recite printre aștri,
Înger blond, geniu romantic în al scrisului arpegiu
Care-a părăsit pământul într-un foarte
trist cortegiu,
Prea devreme și deplâns de toți cei ce l-au iubit:
– Ah, Nichita, înger blond, prea curând ne-ai părăsit!

Și-a mai existat în țară și-un alt poet foarte drag
Care ne-a ținut nestinsă, ani mulți, flacăra în prag,
A iubit cu pasiune, fiind el însuși o torță
Care-a ars necontenit cu energie și forță.
Pentru-a trezi conștiințe el și-a dat din plin suflare,
A fost stindard și iubire, a fost prin neguri culoare,
A fost un vulcan aprins care-n curgere-aduna
Tot ce, doar în jurul lui, simțirea își exprima,
A fost speranță și crez într-o vreme vitregită
Dar atâta de măreață prin poezia-i rostită,
A fost vocea unui neam și geniu în poezie,
A fost soare pentru toți, iubirea i-a fost tipsie.
Devreme s-a stins și el, de capii țării hulit,
Fără să-și vadă poporul cum l-a visat: fericit!

Trei poeți, trei genii sfinte, prea timpuriu ați plecat,
V-ați mutat la cer toți trei și mai săraci ne-ați lăsat,
Dorul ne va fi etern, printre stele sunteți frați,
Dumnezeu mult vă iubește, v-a făcut ai Săi soldați!

Florentina Savu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here