Acasă Interviu „Tinerii pregătiţi pot ajuta la dezvoltarea comunităţii!”

„Tinerii pregătiţi pot ajuta la dezvoltarea comunităţii!”

622

Interviu cu Marga Dîrnea, solist de muzică populară, studentă la ASE București

           Marga Dîrnea este unul dintre tinerii ce fac cinste judeţului Olt. În decursul timpului, Marga a făcut paşi mărunţi, dar siguri și a urcat fiecare treaptă cu mare grijă şi cu maturitate.
Astăzi, tânăra solistă despre care Ziarul de Olt scria și atunci când se afla la început de drum, este studentă şi continuă să cânte şi să încânte ori de câte ori are ocazia. Despre ce mai face Marga Dîrnea, despre tineri şi planuri de viitor, în interviul care urmează…
– Ce mai face, la sfârșit de an 2019, tânăra solistă Marga Dîrnea?
– Marga are astăzi 20 de ani, și e boboc în primul an la Facultatea de ASE Bucuresti. A fost invitată la petrecerea istoricilor şi bineînţeles că a acceptat, pentru că îi plac foarte mult petrecerile și provocările, motiv pentru care, în timpul liber, intreţine petreceri, nunți și botezuri cântând, cu mare drag muzică populară.

– Cum a fost pentru tine prima zi de facultate si cum te-ai decis sa participi la balul bobocilor?
– Pentru mine a fost frumoasă prima zi de facultate. Facultatea este un pas important în viaţă. Tinerii pregătiţi pot ajuta la dezvoltarea comunităţii. În ceea ce privește participarea la Balul Bobocilo, vă pot spune, pe scurt, că în pauzele dintre orele de curs, colegii încearcau să mă convingă să vin la preselecții, că mi se potrivește, că sigur pot să iau balul. Și, în cele din urmă, când toată lumea insistă, îți faci curaj și te prezinți. Acest lucru mi s-a intamplat mie…
– Ca boboc, balul e prima treaptă, să zicem aşa… Spune-ne mai multe despre acest eveniment!
– La sfârşitul fiecărei toamne, studenţii din anii superiori le fac bobocilor „botezul” pentru adevărata viaţă de facultate. Este singurul examen la care nu trebuie să existe restanţieri. Nu e prima dată când merg la un bal al bobocilor, dar era ceva care-mi spunea că în seara aceea va fi special. Balul bobicilor a avut loc într-un club bucureștean cu reputaţie bună printre studenţii cheflii, iar aceștia au anunţat de la bun început că: „În seara asta facem istorie!”. Așa cum vă spuneam, eu am mai câştigat o competiţie asemănătoare și acasă, la Slatina: Miss Olimpiada Liceelor.
– Cum te-ai simţit la bal?
– Prin prisma acestui bal primești încredere, atenție, sprijin, sfaturi și legi prietenii. În două luni petreci mai mult timp la facultate decât acasă. Seara balului a trecut repede, dar eu mi-am format un grup și m-am integrat în mediul nou care, la început, m-a speriat. Mergi la petreceri și lumea te ține minte. Anul următor poți să ajuți echipele și să retrăiești experiența, iar doi ani mai târziu poți să coordonezi o pereche. Ai puterea să-i transformi în câștigători la fel ca şi tine.

– Ce a însemnat să fii concurentă în cadrul balului?
– Cunoașterea colectivului din care fac parte următorii trei ani este un aspect decizional, iar posibilitatea creării de noi cunoștințe fie în interes profesional, fie social, m-a determinat sa particip. Un alt aspect benefic este reprezentat de spargerea barierelor psihologice și depășirea limitelor impuse inconștient, impactul scenei fiind unul puternic, iremediabil. Consider că Balul Bobocilor este soluția cea mai la îndemână în direcția adaptării atât de necesare. Din perspectivă psihologică, implicarea într-un astfel de eveniment se încadrează în dimensiunea dezvoltării personale. Liceul și părinții nu pregătesc în totalitate pentru noua experiență de viață: facultatea. Dobândirea capacității de autocontrol este și ea valorizată în procente mari, întrucât emoțiile sufocante trebuiesc stăpânite și, de ce nu, chiar folosite în mod constructiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.