Acasă Politic Cronică parlamentară de Olt

Cronică parlamentară de Olt

78

Elevi din Balş, la locul de muncă al senatorului Siminica Mirea

Mai mulţi elevi de gimnaziu de la Liceul Teoretic „Petre Pandrea”, din Balş, au vizitat Palatul Parlamentului, iar gazdă le-a fost senatorul Siminica Mirea, care le-a explicat rolul parlamentului, ce atribuţii au parlamentarii şi procesul legislativ.
„Am fost plăcut surprinsă să constat cât de atenți și implicați erau în timpul vizitei de tot ceea ce li se prezenta. De altfel, unul dintre cei mici a prins atât de repede “mersul lucrurilor” încât, la încheierea turului, a început să descrie temele de dezbatere din cadrul ședinței de plen de astăzi.
Mă bucur că am avut ocazia să îi cunosc pe cei mici, le doresc sărbători fericite, liniștite și mult succes la învățătură, căci țara are nevoie de tineri bine pregătiți!”, spune senatorul.

Un proiect semnat Renică Diaconescu, adoptat de Camera Deputaţilor
Senatorul Renică Diaconescu se numără printre semnatarii proiectului legislativ prin care se doreşte modificarea unui articol din Legea Administraţiei Publice în favoarea aleşilor locali şi a mandatului acestora. Proiectul a trecut de votul Camerei Deputaţilor. Cameră decizională este Senatul.
„Având în vedere practica întâlnită în ceea ce privește mandatul Președintelui României, unde perioada de exercitare a funcției conform rezultatului de la alegeri este de 5 ani, implementarea acestei perioade în cazul primarilor, consilierilor locali și consilierilor județeni se susține fără echivoc, creează o responsabilitate suplimentară și aduce în zona de decizie o perioadă de timp suficientă îndeplinirii obligațiilor asumate”, se arată în expunerea de motive a proiectului. Iniţiatorii cred că ar fi nevoie de un mandat mai mare pentru aleșii locali pentru ca să aibă timp să finalizeze contractele pe fonduri europene.

Marius Iancu. Despre liberali
Deputatul Marius Iancu nu iartă noua guvernare liberală, pe care o consideră o „ca-tas-tro-fă”. Acesta critică măsurile fiscale implementate de guvernul liberal.
„Peneliştii și președintele lor, Klaus Iohannis au criticat, timp de trei ani, Guvernarea PSD care a adus României o creștere economică record, în Europa, de 7%, au încercat să blocheze toate proiectele bune pentru România și prin manipulări și un discurs al urii, au dus în derizoriu toate măsurile care au schimbat în bine viața românilor.
Acum, că sunt la Guvernare, penelistii și-au dovedit, încă din prima lună, «profesionalismul și viziunea economică pentru dezvoltarea României» – dobânzi mai mari, deprecierea cursului, deficit bugetar majorat și explozia datoriei publice. Adică, o pagubă de 10 miliarde lei pentru România.
La care se adaugă o serie de declarații iresponsabile ale miniștrilor liberali, pentru care România va plăti peste 5 milioane lei, anual și aproximativ 35 de milioane lei, pe întreaga perioadă a împrumuturilor de 8,5 miliarde de lei, luate în doar o lună.
Dacă Guvernul PSD era pentru Iohannis un «guvern to-xic» sau «un guvern in-com-pe-tent», actualul Guvernul PNL poate fi numit, deci, «guvernul ca-tas-tro-fă».”, spune deputatul.

Paul Stănescu: „Vom taxa toate derapajele Guvernului”
Într-o conferinţă de presă susţinută recent la Slatina, senatorul Paul Stănescu, preşedinte al PSD Olt şi secretar general al formaţiunii politice, a declarat că va monitoriza activitatea noului guvern şi va taxa, de fiecare dată când este nevoie, noua guvernare liberală.
„Aţi aflat ce s-a întâmplat în Parlament cu recursul compensatoriu şi ipocrizia guvernului liberal: ei spun că au găsit găuri foarte multe, dar tot în Parlament vor să elimine supraacciza la carburanţi, contractele part-time, asta înseamnă aproape un miliard de euro. Câtă ipocrizie poţi să ai: spui că nu ai bani, dar elimini nişte taxe, faci nişte lucruri, probabil că ei şi acum sunt în campanie electorală. Eu cred că ei trebuie să gândească că sunt răspunzători de guvernarea ţării la ora asta, că tot ceea ce au spus, că guvernul PSD a lăsat găuri – nu e adevărat, sunt doar chestiuni populiste lansate de PNL. Sigur că vom fi foarte atenţi şi vom taxa toate derapajele Guvernului, iar în Parlament toate proiectele legislative depuse în perioada guvernării PSD le vom lua de la sertar şi le vom pune pe masă să vedem dacă le mai susţin. Dacă nu mai susţin, probabil că electoratul se va gândi cu multă atenţie la ce se va întâmpla în perioada următoare”, a spus Stănescu.

Gigel Ştirbu arată ce nu se vede la Radio România Actualităţi
Încăperile de la Radio România Actualităţi nu se văd la radio. Dar modul în care se regăsesc arată o nepăsare totală a conducerii. Oamenii de radio îşi desfăşoară activitatea într-un cadru insalubru. Deputatul Gigel Ştirbu trage un semnal de alarmă prin publicarea mai multor imagini din cadrul instituţiei:
„Șocant! Aceste poze sunt din sediul Radio România Actualități! În acest mediu insalubru își petrec angajații câte 9-10 ore pe tură. Pentru un salariu de 15 mii de lei pe lună, managerul RRA, Dan Preda, așa știe sa gestioneze situația! Panoul cu «Atentie, cade sticla!» e de vreo cinci ani acolo! La geamuri sunt nailoane, pentru că nu se poate sta altfel in cabinele de editare! Cam acesta e stadiul Radioului Public in anul 2019, avand un buget anual de peste 100 de milioane de euro! Ponderea este un șef la 22 de angajați, iar cei 120 de șefi cheltuie 10% din cheltuiala totală cu salarizarea a celor 2.000 de angajați! Aceste poze ilustrează managementul slab din Radioul Public!”, spune deputatul.

Deputatul Dan Ciocan. Un proiect de suflet
Printre multele proiecte de lege iniţiate de deputatul Dan Ciocan se numără şi un proiect de suflet, pe care l-a promovat în Parlamentul României: modificarea Legii nr.526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului „Schi în România”. Proiectul a de venit lege în luna mai a anului în curs.
„Organizarea domeniului schiabil, ţinând cont de nişte parametrii moderni, este primordială având în vedere experienţa globală si tendinţele din această sferă care încetăţenesc ideea cum că practicarea sporturilor de iarnă va rămâne si pe viitor principala activitate asociată turismului montan. Legea nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului «Schi în România» are ca obiect de reglementare revitalizarea şi reutilizarea pârtiilor româneşti, identificarea terenurilor pe care se puteau amenaja pârtii, elaborarea planurilor de urbanism, amenajarea și dezvoltarea zonelor de schi, a instalaţiilor de transport pe cablu, a celor de iluminat sau de producere a zăpezii artificiale.”, se arăta în expunerea de motive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here