Acasă Actualitate Investiţia în educaţie, o prioritate pentru primarii Oltului

Investiţia în educaţie, o prioritate pentru primarii Oltului

127

În ultimele zile, asistăm la un val de ştiri referitoare la nişte teste aplicate unor elevi din România. Testele PISA (Programme for International Student Assessment) reprezintă un „studiu comparativ internaţional iniţiat de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), cu scopul de a măsura dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor cu vârste între 15 și 16 ani, în domeniile citire/lectură, matematică şi ştiinţe”. La teste au participat 5.081 de elevi români din clasele VII-X – din aproape două milioane de elevi din învăţământul preuniversitar. România ocupă locul 47 din 79.
Se caută vinovaţi. Instabilitatea politică este unul dintre vinovaţi. De asemenea, lipsa de perfecţionare a unei părţi a profesorilor. Lipsa implicării părinţilor în educaţia copiilor şi dezinteresul elevilor faţă de tot ce ţine de şcoală sunt factori care contribuie la ceea ce se numeşte dramatic: „dezastrul din educaţie”.
Însă nu totul e aşa dramatic precum vor formatorii de opinie să pară. În judeţul Olt, mai mulţi primari investesc în unităţile de învăţământ, pentru a atrage copiii către educaţie sau a le crea condiţii decente pentru desfăşurarea activităţilor educative. Vă prezentăm câteva investiţii realizate de primarii: Mirel Pascu (Ianca), Aurel Bondrescu (Dobrun), Iulică Oane (Corabia) şi Gheorghe Tudoraşcu (Dobrosloveni).

Reabilitare şi modenizare, la Ianca
Primăria Ianca, condusă de primarul Mirel Pascu, investeşte într-un proiect de modernizare și echipare a Grădiniței cu Program Normal Ianca. Prin acest proiect se doreşte îmbunătățirea calității infrastructurii de educație și a dotării grădiniței, pentru asigurarea beneficiarilor principali cu servicii esențiale, precum accesul la un proces educațional la standarde europene și a creșterii participării populației preșcolare la procesul educațional în condiții corespunzătoare. Valoarea totală a investiţiei este de 1.451.738 lei
De asemenea, administraţia locală mai investeşte în reabilitarea Şcoalii Gimnaziale „Ada Umbra” din Ianca. Valoarea proiectului se ridică la suma de 3.292.530 lei

Grădiniţă nouă, la Dobrun
La Dobrun, pe agendra administraţiei locale, condusă de primarul Aurel Bondrescu, se află proiectul de modernizare corp A, demolare şi construire corp B la Grădiniţa cu Program Normal din satul Dobrun al comunei.
„Demolare corp B: corpul B se va demola, deoarece nu mai îndeplinește condițiile de stabilitate la încărcări extraordinare și accidentale și nu mai prezintă siguranță în exploatare.
Modernizare corp A: modernizarea va consta în amenajrea unui spațiu de joacă (interior) și dotarea corespunzătoare a acestuia și practicarea unui gol de trecere care să facă legătură cu clădirea corp B ce se va construi.
Construire corp B: clădirea propusă va avea infrastructura alcătuită din fundații continue din beton armat, legate între ele prin grinzi de fundare, iar suprastructura alcătuită din stâlpi din beton armat, cu închideri din zidărie de cărămidă de 25 cm grosime, planșeu din beton armat în grosime de 15 cm. Valoare proiectului este de 1.021.801.11 lei.

La Corabia. 112 copii, beneficiarii unei noi grădiniţe
În oraşul de la Dunăre, a cărui administraţie este gestionată de primarul Iulică Oane, se implementează proiectul cu titlul: „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale a Grădiniței cu
Program Prelungit Nr. 2 + anexe din orașul Corabia”

Prin acest proiect se doreşte îmbunătățirea infrastructurii educaționale a grădiniței amintite, având drept scop creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii.
Astfel Primăria oraşului Corabia dorește să realizeze o nouă construcție care să corespundă normelor actuale și de care vor beneficia 112 copii. Suma totală a proiectului este de 4.161.385 lei.

Straie noi pentru şcoala din Reşca
În satul pe unde a trecut Împăratul Constantin cel Mare, Reşca (Romula Malva), care este parte a comunei Drobrosloveni, primăria, condusă de Gheorghe Tudoraşcu, alocă suma de 2.633.328 lei, obţinută la finele lui octombrie (prin Programul Operaţional Regional 2014-2020), pentru obiectivul de investiţii: „Extindere, reabilitare, modernizare şi dotare Şcoala Gimnazială cu Clasele I-VIII din Satul Reşca”. Şcoala va beneficia de lucrări ample de reabilitare privind exteriorul şi interiorul instituţiei de învăţământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.