Acasă Politic Cronică parlamentară de Olt

Cronică parlamentară de Olt

69

Siminica Mirea, modificări la Legea Educaţiei
Senatorul Siminica Mirea se numără printre semnatarii unui proiect de lege care vizează modificări la Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011.
Astfel, semnatarii îşi doresc, prin modificările aduse legii, următoarele: cursuri cu costuri acoperite integral de la bugetul de stat pentru formarea personalului didactic, nedidactic și auxiliar; acordarea a două salarii minime brute anuale pentru dezvoltarea profesională și evoluția în carieră; acordarea pentru profesorii care se titularizează în mediul rural a unei indemnizații de instalare în cuantum de trei salarii medii brute pe economie (cu condiția de a preda pe post cel puțin 5 ani), precum și acordarea unei indemnizații în cuantum de 6 salarii minime brute pe economie pentru profesorii cu o vechime de cel puțin 30 de ani în învățământ care se pensionează pentru limită de vârstă.
În cazul acestui proiect, Camera Deputaţilor a fost prima cameră sesizată, iar Senatul este cameră decizională. Până î acest moment, proiectul de lege a primit un aviz favorabil din partea Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi.

Proiect legislativ, susţinut de Dan Ciocan, aviz favorabil
Deputatul Dan Ciocan este semnatar al unui proiect de lege privind reglementarea unor ajutoare ajutoare de stat pentru crescătorii de taurine din rasele Bălţata Românească, Brună şi Sura de stepă Astfel, vor fi acordate pe perioada 2018 – 2020, ajutoare de stat în valoare de 10 milioane de euro, pentru investiţii în ferme şi adăposturi cu capacităţi cuprinse între 30 şi 300 de locuri. Proiectul de lege a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru industrii și servicii.
Vor fi acordate ajutoare de stat în valoare de 10 milioane de euro, pentru investiţii în ferme şi adăposturi cu capacităţi cuprinse între 30 şi 300 de locuri. Potrivit iniţiativei legislative, se aprobă programul multianual de susţinere a activităţii în sectorul creşterii taurinelor din rasele Bălţata românescă, Brună şi Sura de stepă pentru investiţii pentru realizarea de ferme noi/adăposturi noi pentru animale de reproducţie, precum şi de stimulare a asocierii în cooperative. Scopul proiectului este instituirea unei scheme de ajutor de stat în vederea îmbunătăţirii performanţei şi sustenabilităţii fermelor. Schema de ajutor se aplică pe perioada 2018 – 2020, iar valoarea totală este de 10 milioane de euro şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii.

Marius Iancu, 25 de iniţiative legislative semnate, promulgate
Unul dintre deputaţii cu cea mai bogată activitate în mediul online, Marius Iancu, membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, dar şi în gruprile parlamentar de prietenie cu Republica Estonia, Republica Africa de Sud, Republica Singapore, a luat cuvântul de trei ori, este semnatar a 66 de iniţiative legislative – dintre care 25 au fost promulgate de preşedintele României-, a formulat două întrebări şi interpelări şi a semnat o moţiune.
Marius Iancu este unul dintre politicienii cei mai apropiaţi de tineri, susţinând toate demersurile legislative, care sunt în avantajul acestora:
„Am promis că tinerii plecați la muncă în străinătate se vor întoarce acasă, iar fermierii din sudul județului arată că nu a fost doar o promisiune electorală, ci un plan de măsuri luate de Guvern și Parlament care să dezvolte agricultura românească și să îi determine pe tineri să înceapă mici afaceri în satele Oltului. Îmi doresc ca și tinerii din comunele și orasele din nordul județului să creadă în această oportunitate și să dezvolte mici afaceri specifice zonei.”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.