Acasă Actualitate LUMEA, SPRE MAI RĂU?

LUMEA, SPRE MAI RĂU?

90

Este întrebarea de bun-simţ a omenirii din ultimii ani, care, tot mai insistent pusă, se va transforma, în viitorul apropiat, din dilemă într-un adevărat „FORMAT INSTITUŢIONALIZAT”.

De ce o asemenea întrebare? Pentru că, după marea conflagraţie, ce a secerat VIEŢI CU MILIOANELE şi, recent, după încheierea RĂZBOLIULUI RECE, ce i-a urmat, OMENIREA, LUMEA spera că va intra în cea mai PAŞNICA EPOCĂ de când există specia umană, epocă în care principii sănătoase să „guverneze” VIAŢA POPOARELOR şi a INDIVIZILOR, adică ce pretindem a fi „DEMOCRAŢIA LIBERALĂ”. Totodată, speram să fie EPOCA în care POLITICA să-şi realizeze obiectivul suprem comun – PACEA.
Atunci, GARANŢIA unui semenea VIITOR era O.N.U., structură al cărei rol şi influenţă la nivel mondial sunau astfel: „să păzească PACEA şi SECURITATEA INTERNAŢIONALĂ, să prevină ameninţările la adresa PĂCII, să ia măsuri pentru a preveni atacuri sau alte acţiuni care periclitează PACEA, să corecteze dezacordurile sau situaţiile care pot duce la afectarea PĂCII şi să vegheze la respectarea principiilor dreptului internaţional”.

Tocmai, în acest scop, pe parcursul secolului trecut, după 1945, s-au desfăşurat numeroase CONSFĂTUIRI, CONFERINŢE, ÎNTÂLNIRI, s-au încheiat ÎNŢELEGERI, ACORDURI, tratate la nivel mare – la O.N.U., la O.S.C.E., la nivel de zone, la nivel bilateral, în care dominanta invocată era PACEA. S-au purtat tratative complicate, soldate cu acorduri de demilitarizare, de reducere a armamentului convenţional, de limitare sub control riguros a înarmării nuclere, de cooperare sub diverse forme, dirijate de cei „TARI” pentru încheierea eventualelor conflicte spre restabilirea PĂCII.
În SPATELE UŞILOR ÎNCHISE, însă, cei MARI făureau planuri „moderne” pentru o nouă reîmpărţire a lumii în alte sfere de influenţă, alimentând din plin „RĂZBOIUL RECE”.
Şi, tot aşa, până la MALTA, întâlnirea celor DOI SUPERMARI, care s-a dorit a fi PUNCT 0, de început, pentru sfârşitul RĂZBOIULUI RECE, pentru încetarea provocărilor ce ar fi periclitat PACEA MONDIALĂ.

Speranţe deşarte, căci, după câţiva ani, tocmai EI, CEI MARI, în ipostaze noi, au creat un MUNTE de riscuri, în toată lumea, la adresa PĂCII MONDIALE.
Ca urmare, la acest început de MILENIU, O.N.U. a devenit tot mai nefuncţional, culmea, în principal, datorită CONSILIULUI DE SECURIATE, dominat de cei cinci mari. Astfel, în „situaţii limită” dacă toţi membrii O.N.U. adoptă DECIZII şi un membru al consiliului se opune (VETO) decizia nu se aplică, aşadar, O.N.U. a ajuns o organizaţie aflată sub tutela a cinci MARI PUTERI, care, deseori, se şantajează între ele, pentru interese „neortodoxe”.

NATO, conceput la înfiinţare ca un PACT DE APĂRARE, este pe cale a deveni un INSTRUMENT MILITAR PERICULOS, „dirijat” în funcţie de interesele ŞEFULUI CEL MARE, contribuind într-un fel la accentuarea nefuncţionalităţii O.N.U., care şi-a abandonat atribuţiile fundamentale, reducându-şi rolul la a „vorbi” despre sănătate, climă, mediu, fără a fi luată în serios.
În ultimii ani, „graţie” politicii belicoase a CELOR MARI cu ameninţări reciproce directe, LUMEA o percepe ca începutul unui nou RĂZBOI RECE, „însoţit” de o nouă nebunească cursă a înarmării.
ZILNIC, OMENIRII i se semnalează că CEI MARI îşi perfecţionează arsenalul militar cu performante arme de distrugere în masă, amplasate în noi baze militare, unele în ţări „satelit”, ce pot deveni ţinte „colaterale”.
În schimb, parcă nimeni nu mai vorbeşte de SECURITATE şi PACE, dar în locul lor „dezvoltă” vocabularul cu termeni: ÎNARMARE, BAZE MILITARE, RĂZBOI, 2% din buget pentru „distrugere”, în toate aceste cazuri invocându-se în mod perfid APĂRAREA.
Asemenea practici cresc riscul anulării tratatului I.N.F., dintre cele două SUPERPUTERI, accelerând şi mai mult noua cursă a înarmării atomice.

A devenit o practică antipace ca CEI MARI să se folosească de state mici satelit pentru ingerinţe în „afaceri politice” spre a-şi spori influenţa în zone ale lumii care, până nu demult, erau paşnice.
Se diversifică metodele de „agresiune paşnică”, de natura războiului comercial, suspendarea sau majorarea taxelor vamale, amestec pentru escaladarea unor conflicte interne în diverse state, generând grave crize politice şi crize economice, încurajarea mai mult sau mai puţin discretă a unor formaţiuni de extremă dreaptă, fiecare cu urmări negative pentru PACEA zonei respective.
De altfel, LUMEA DE AZI, care „contează” este a celor CINCI MARI din CONSILIUL DE SECURITATE care „dictează”, dacă vor: PACE, BUNĂSTARE, DREPTATE şi JUSTIŢIE sau NU, dar fiecare se străduieşte „SĂ TRAGĂ SFORILE”, spre avantajul propriu. Aşa s-a „născut” recent „HAOSUL CONTROLULUI”, prin care s-a reununţat la normele şi regulile de joc internaţionale, înlocuite cu lipsa dorinţei de a respecta angajamentele încheiate între state şi de a găsi un limaj comun pentru evitarea conflictelor, căci acestea, după cum evoluează, şochează profund LUMEA dornică de PACE.

LIDERII MARI, intenţionat parcă, încurajează DEZORDINEA MONDIALĂ periculoasă prin „SCHEME” imprevizibile ce aduc a un URIAŞ SPECTACOL PENIBIL şi PERICULOS, între care:
1.) Războiul cibernetic între cele două SUPERPUTERI este gata să înceapă prin „trupele” cibernetice care aşteaptă doar semnalul să lovească adversarul.
2.) contestarea ordinii internaţionale care conduce la slăbirea suveranităţii multor state, adică un fel de suveranităţi difuze „controlate” de undeva, din umbră, ce lovesc în societatea umană respectivă de acolo.
3.) OCCIDENTUL este pe cale de a deveni în mare măsură MUSULMAN, fără să-şi dea seama, deşi valul de migraţie a început în anii 1950; un singur exemplu, după un institut specializat din VIENA, prin 2050, în FRANŢA, majoritatea copiilor sub 15 ani va fi musulmană.
4.) AZI, folosind fluxurile de migranţi şi refugiaţi din ASIA şi AFRICA, „luptătorii” de stat islamici, printr-o gamă variată de „acţiuni”, inclusiv TERORISMUL, creează nu doar panică şi nesiguranţă , ci prin amploare pot duce la destabilizarea statelor. În EUROPA îndeosebi, opereazî „asemenea mulţi”, iar combaterea lui este aproape imposibilă căci, probabil, terorismul lor este dirijat de celule bine instruite spre a fi greu de descoperit.
5.) Ideologizarea relaţiilor internaţionale ca o adevărată strategie de a schimba ordinea politică ieşită din AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, dând curs ascensiunii partidelor de dreapta xenofobe ultraconservatoare ca „TOVARĂŞI DE DRUM” , cum lear fi zis LENIN pentru o INTERNAŢIONALĂ ALTERNAŢIONALISTĂ, ca o ameninţare pentru actuala ordine politică mondială şi bunăstarea societăţii.
În sfârşit, tuturor acestor „DERAIERI” li se pot adăuga şi multe aletele ce reflectă SPECTRUL PERICULOS ANTIDEMOCRATIC ce ameninţă PACEA şi LUMEA PAŞNICĂ până în situaţia de a fi la sfârşitul acestui deceniu într-un moment de răscruce.

Şi, totuşi, în ciuda propagandei făcute de CEI MARI prin care-şi turează, în anumite momente, la absurd, motoarele ce ameninţă PACEA. NU VA FI RĂZBOI, căci nu s-a născut şi nici nu se va naşte cineva care să-l provoace, iar PLANETA NOASTRĂ va dăiuni veşnic, infirmând şi previziunile unor „meteocercetători” cu privire la SUPRAÎNCĂLZIREA EI.

Prof. ION PĂTRAŞCU
SLATNA-OLT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here