Acasă Actualitate Anca Popescu, cu sufletul deschis. Poezia, prima iubire

Anca Popescu, cu sufletul deschis. Poezia, prima iubire

238

Este avocat de meserie, însă poezia îi caracterizează sufletul pe care îl deschide în fiecare poezie. Anca Ioniță-Popescu, care se mai semnează şi „Mitte”, a scris încă din anii de liceu, dar din pricina unui exces de modestie , n-a publicat, citind foarte rar din creația sa în cercuri restrânse, apoi a publicat pe Facebook. Începând din 2019, a acceptat să publice în revista „Mirajul Oltului 21″ de la Călimănești, ziarul „Clipa Literară” de la Călimănești, unde îndeplinește și funcția de redactor; şi în revista „Popas Jurnalistic și Literar-artistic” de la Slatina, unde îndeplinește și funcțiile de redactor și secretar general de redacție. Este membră în Liga Scriitorilor Români, Filiala Olt. Este membră în Cenaclul Jurnalistic și Literar-artistic „Memoria Oltului și a Oltețului”. Participă activ publicând pe paginile de facebook .ale acestui Cenaclu, dar și ale celui de la „Clipa Literară”. În luna noiembrie a anului în curs, poeta va lansa, la Slatina,
„Cântece de leagăn”, volum de poezii editat de Editura Hoffman. În prezent lucrează la cea de-a doua sa carte de poezii pentru sufletele cititorilor.

Când nu mai crezi…
Atunci când crezi că nu mai poți iubi
Și te îmbraci în haina ta de zale
Când te refuzi din dreptul de-a trăi,
Iubirea singură-și găsește cale.

Plutesc în gândul tău aristocrat
Știi cum să faci ca să mă simt femeie
Iubirea noastră-i fără de păcat
Iar Raiul are-o singură alee…

Aș vrea cumva să mă trezesc din vis
Aș vrea să nu mă minți la întâmplare
Chiar dacă fac ce nu este permis
Să știi, minciuna doare, doare

De-mi spui că mă iubești adevărat
Atunci nimic nu ne desparte
Te voi iubi chiar dacă fac păcat
Și înc-o viață dincolo de moarte.

Mi-atât de dor
Mi-atât de dor de marea mea,
Chiar cu obrajii arși de soare,
Aș face pact cu iarna Ta,
Să pot să mă prefac în sare.

Sunt numai pașii-mi pe nisip…
Caci n-am genunchi spre rugăciune
Avem, cumva, același chip…
Tu! m-ai făcut sălbăticiune!

Dar și sălbaticul…cand plânge,
E tot secundă-n al Tău ceas,
Mi-e gust de sare până-n sânge
Și dor de mare până-n glas…

Chiar cu obrajii arși de soare,
Doamne, te pot îndupleca?
Îți dau inelul meu din sare
Tu…lasă-mi marea, nu-ntreba!

Aș face pact cu iarna Ta!
Faci și Tu pact cu viața mea?

Pe strada vieții mele
Pe strada vieții mele ai trecut
Acum, probabil, nu te-aș recunoaște
Tu ești acela fără de-nceput
Ce-n gândul meu și-n spirit îmi renaște
Nici nu mai știu de vreau să fiu a ta
Tu m-ai avut, oricum, cu-nțelepciune
Aproape că mă țin de mâna ta
Tu ,ce mă vrei spre dreaptă-ndreptăciune
Nici nu respir fără de voia ta
Tu, mă iubești în modul meu sălbatic
Sălbatică în sensul de-a fi rea
Topindu-mă pe trupul tău văratic.
Mi-e dor dar nu disper, sunt cerebrală
Căt pot eu fi. Limitativ la dor…
Nu sunt eu aurora boreală
Dar te iubesc și te iubesc de mor!

Articolul precedentPandipo poate fi un exemplu…
Articolul următorRevoltă la Vișina Nouă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here