Acasă Politic Siminica Mirea: „România a demonstrat încă o dată atașamentul față de valorile...

Siminica Mirea: „România a demonstrat încă o dată atașamentul față de valorile europene”

76

Senatorul Siminica Mirea a fost prezent la evenimentul care marca încheierea celor şase luni de preşedinţie rotativă a Consiliului Uniunii Europene, care a avut loc în sala Ateneului Român, din Bucureşti, acolo unde a şi debutat la începutul anului 2019. Senatorul apreciază statutul pe care ţara noastră l-a avut în aceste ultima şase luni.
„Am participat, alături de oameni minunați, la evenimentul dedicat încheierii mandatului Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, în cadrul Ateneului Român.
În acest sens, doresc să îi felicit pe toți cei care au făcut posibile reușitele din cadrul acestui mandat. România s-a ridicat la înălțimea pretențiilor și responsabilităților conferite de o astfel de sarcină. Zecile de dosare finalizate și concluzii servesc drept dovadă pentru a demonstra calitatea acestei președinții. În plus, România a demonstrat încă o dată atașamentul față de valorile europene, capacitatea de a performa, dar și relevanța sa deosebită în cadrul Uniunii Europene.
Felicitări încă o dată tuturor!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.