Acasă Actualitate Cu salarii neluate. Angajații Primăriei Balș, umiliți de primarul Teodosescu…

Cu salarii neluate. Angajații Primăriei Balș, umiliți de primarul Teodosescu…

3066
       O veche vorbă din popor, spune: „dă-i omului putere, să-l vezi cine e!” Înțelepciunea nativă a poporului român demonstrează, pe spețe punctuale, ce se întâmplă când cineva ajunge sus și uită treptele scării sociale, pe care s-a cocoțat acolo. Din jovialul viceprimar, din urmă cu ani, venit la Primăria Balș întâia oară, ajuns acum, conjunctural, primar, n-a mai rămas decât imaginea unei statui reflectată la apus de soare…
Balșul, orașul fără buget. Când indolența poartă eșarfă tricoloră…
Până la această oră, puțini dintre locuitorii orașului Balș știu că încă nu este aprobat bugetul orașului. Cu toate că au trecut 45 de zile de la aprobarea Legii Bugetului de Stat, cu toate că peste 99% din primarii României au aprobat bugetul local, la Balș există excepția, fără explicație, care să poată fi crezută de locuitorii orașului de pe Olteț. N-o fi ieșit vreo socoteală, n-o fi căzut la zar o altă porție de ciorbă de fasole, la preț de caviar servit cu șampanie franțuzească, cum a mai fost până acum. Cine știe unde e adevărul… Cert este că împotriva legii proiectul de buget nu este publicat pentru transparență pe site-ul primăriei, nu este făcut public în niciun alt mod, iar consilierii locali, îndeosebi cei ai PSD, așteaptă un răspuns și o inițiativă, de la cel aflat în campanie electorală, visând la prima fermă de ciuperci pe Marte, ce ar putea fi inaugurată de europarlaemntarul Mădălin Teodosescu, Ady de la Balș….
Ce produce indiferența când devine indolență
Din această nepăsare, a unui primar mult prea atent la imaginea personală, mult prea degajat de grija zilei de mâine, suferă oameni fără vină. La Balș, e vechi păcatul, de când, de la o vreme încoace, se simte vântul schimbării.
De acest lucru s-au convins chiar și angajații primăriei, care nu și-au primit salariile. Sumele pentru salarii reprezintă pentru aparatul tehnic al primăriei aproximativ 450.000 RON/lună cu tot cu contribuții sociale și impozite. Azi (n.n. 15.05.2019) în conturile Primăriei Orașului Balș se aflau 324 000 RON, iar această sumă putea să acopere salariile nete și urma ca impozitele datorate statului să fie plătite la finalul lunii, după ce se făceau alte încasări.
Însă, când nu simți pe pielea ta ce însemană scadența la o rată pentru un credit de nevoi personale, meditația pentru copii, medicamentele pentru cei dragi, nu ai cum să înțelegi niște oameni care muncesc și au nevoie, lună de lună, de salariul de la locul de muncă. Tot așa cum nu simți celelalte nevoi ale bălșenilor, oameni care au început să simtă că primarul nu mai e de mulă vreme un om dintre ei și pentru ei…
Oamenii mai trebuie să știe că prin blocarea bugetului au primit o lecție despre moralitate, când devine imoralitate, despre spirit de echipă ce devine indiferență.
Când soluția vine de la consilierii locali ai PSD
Primii pași pentru dezamorsarea situației date de lipsa bugetului pentru anul în curs de la Balș, au fost făcuți de consilierii locali ai PSD, cei care au dorit să poarte o discuție pe tema bugetului local și împreună să identifice investițiile urgente, pentru binele locuitorilor. Refuzul primarului a fost categoric și împreună cu câteva persoane a realizat un proiect bugetar ce sfidează limitele bunului simț.
Din respect pentru toți cei care locuiesc în orașul Balș și din respect pentru angajații primăriei, Organizația PSD Balș prin președintele Cătălin Rotea și consilierii locali a solicitat convocarea unei ședințe de Consiliu Local, joi, 16 mai 2019, unde vor vota bugetul însoțit de o serie de amendamente menite să reducă cheltuielile umflate și să propună noi proiecte de investiții pentru oraș. Orice propunere venită din partea PMP, a doamnei viceprimar Vanina Badea, în logica binelui pentru bălșeni, va fi analizată și susținută. Pentru orgoliul nemăsurat al unui individ și al câtorva persoane care îl înconjoară, locuitorii orașului Balș nu trebuie să sufere!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.