Acasă Politic Gabriel Oprea, liderul UNPR, la Slatina: „Nu cred în statul paralel, eu...

Gabriel Oprea, liderul UNPR, la Slatina: „Nu cred în statul paralel, eu cred în statul Român!”

144

Sâmbătă, 11 mai a.c., în sala „Europa” a Consiliului Judeţean Olt, generalul Gabriel Oprea, preşedinte al UNPR, a susţinut o conferinţă de presă alături de preşedintele UNPR Olt, Jenel Copilău, Anghel Iordănescu şi Luminiţa Adam, printre alţii, având ca temă centrală poziţia Uniunii Naţionale pentru Progresul României în faţa Uniunii Europene.

Generalul Gabriel Oprea, unul dintre cei mai controversaţi politicieni români a început conferinţa de presă prin a clarifica accidentul din octombrie 2015, când poliţistul Bogdan Gigină şi-a pierdut viaţa când deschidea calea coloanei oficiale în care se afla Oprea.
Acesta a spus că nu are nicio implicare în acest accident.
Liderul UNPR a afirmat că nu crede în statul paralel, vehiculat în ultima vreme, ci în statul român şi în valorile acestuia.
„Importantă e România. Nu contează că aici suntem de stânga sau de dreapta, că există simpatii sau adversități politice, atacuri directe sau indirecte. Acolo, în Parlamentul European, trebuie să vorbim aceeași limbă, la propriu și la figurat, să fim o echipă: Naționala României la Bruxelles. Trebuie să fim o singură voce, când vine vorba de apărarea dreptului câștigat de români de a fi cetățeni europeni, de a fi tratați egal cu toți ceilalți cetățeni ai Uniunii, respectați sub toate aspectele pe care le implică acest drept și promovați intens, ca valori naționale și individuale. Trebuie să exportăm valoare și să importăm bunăstare și evoluție”, a spus Oprea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here