Acasă Actualitate Jandarmeria Olt, la „pescuit” de braconieri

Jandarmeria Olt, la „pescuit” de braconieri

276

Jandarmii olteni, au efectuat, în zilele de 13 şi 15 aprilie a.c., mai multe acţiuni privind preveniriea şi combaterea faptelor de încălcare a normelor legale privind regimul piscicol.
Astfel, în speţa a două cazuri s-au întocmit acte de constatare pentru săvârşirea unor fapte ilicite privind pescuitul comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit şi de deţinerea sau folosirea unor titpuri de unelste de pescuit.

„În data de 13.04.2019, în jurul orelor 07.00, două persoane de sex masculin de 26 şi respectiv 25 de ani, au fost depistate pe malul stâng al râului Olt, în zona localităţii Tia Mare, județul Olt, în timp ce desfășurau activități de pescuit cu ajutorul unei bărci pneumatice și a unei unelte de pescuit comercial, confectionate din fir de plastic, in lungime de 200 metri, având atașate un nr. de 60 carlige de pescuit fără a deține autorizație de pescuit, în perioada de prohibiție. În data de 15.04.2019, în jurul orelor 16.00, două persoane de sex masculin de 41 şi respectiv 16 ani, au fost depistați pe contracanalul râului Olt, în zona localităţii Berindei, județul Olt, în timp ce desfășurau activități de pescuit cu ajutorul a 2 (două) unelte de pescuit comercial tip prostovol, în lungime de 1,30 m , fiecare, fără a deține autorizație de pescuit, în perioada de prohibiție.”, se arată în comunciatul de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.