Acasă Actualitate Răsturnare de situație. Schimbare de încadrare și reținere

Răsturnare de situație. Schimbare de încadrare și reținere

251

La 31 ianuarie 2018, Bogdan Dumitrescu, care lucra ca ofiţer în cadrul SCCO Olt, ajungea în stare gravă la spital după ce a fost împușcat de iubita sa, care avea arma lui în mână. După ce a fost operat de trei ori, starea acestuia s-a agravat și nu a supraviețuit. La un an şi trei luni după întâmplări, prin ordonanţa din data de 09.04.2019, s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cea care l-a împuşcat. Materialul probator pe care l-au avut procurorii a determinat schimbarea încadrării juridice. Astfel, oamenii legii au ajuns la concluzia că ea „a acţionat trăgaciul în mod conştient, voluntar, deşi, în momentele imediat premergătoare, fuseseră ejectate 3 tuburi cartuş din pistol, astfel încât, avea cunoştinţă de faptul că exista posibilitatea foarte mare să mai fie gloanţe în armă.”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe Lângă Tribunalul Olt.
În acelaşi comunicat se mai spune că: „suspecta a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, săvârşind infracţiunea, cu intenţie indirectă.”.

În urma indiciilor rezultate, s-a luat măsura reţinerii fostEI prietenE a defunctului, G.A., pe o durată de 24 de ore, începând cu ora 11:40. După expirarea termenului, ea va fi prezentată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt, cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here