Acasă Actualitate Iohannis a promulgat. Calvarul primarilor ia sfârşit!

Iohannis a promulgat. Calvarul primarilor ia sfârşit!

379

Nu de puţine ori, presa a relatat despre cazuri în care rau declaraţi incompatibili aleşi locali – primari şi/sau consilieri locali, pentru motive uneori absurde. Ajungeau să-şi piardă astfel mandatul, pentru prezenţa în cadrul unor consilii de administraţie la societăţi de utilitate publică din subordinea primăriilor sau pentru faptul că, pur şi simplu, au uitat să închidă, la Registrul Comerţului, firme fără activitate unde erau acţionari. Nu puţine cazuri au fost şi la nivelul judeţului Olt. Această situaţie se îndreaptă prin Legea 59/2019 promulgată pe 8 aprilie 2019 de preşedintele Klaus Iohannis. Iată, în sinteză la ce se referă articolele din lege.

Legea 59/2019, promulgată de preşedintele României, prin Decretul 211/2019, prevede, la noul alineat al articolului 91 că „Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate”.

De asemenea, legea mai conţine un articol referitor la conflictele de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali şi judeţeni, care sunt prevăzute la articolul 46 al Legii Administraţiei Publice 215/2001.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here