Acasă Politic Gigel Ştirbu: „Despre cum iese mitocănia pesediştilor la suprafaţă!”

Gigel Ştirbu: „Despre cum iese mitocănia pesediştilor la suprafaţă!”

156

Deputatul Gigel Ştirbu reacţionează la ultimle schimburi de vorbe dintre membri ai PNL şi PSD la comisia de buget din Senat, acolo unde Florin Câţu a fost jignit de colegul său de la PSD, ministrul Econonimei, Eugen Teodorovici. Acesta remarcă cum periodic, pesediştii de frunte se dau în stambă şi jignesc atât colegii parlamentari din opoziţie, cât şi pe cetăţenii români.

Astfel, cel mai recent exemplu de comportament golănesc este cel al ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, care l-a jignit ieri, la dezbaterea bugetului pe 2019, în Comisiile de buget-finanţe, pe senatorul liberal Florin Cîţu, strigându-i: «Eşti frumos! Chiparosule! După ce că eşti urât, mai eşti şi prost Ai auzit? Cîţule, după ce că eşti urât, eşti şi prost!», i-a strigat Teodorovici.”Acest comportament reprezintă o recidivă pentru că anul trecut, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, a intrat într-un schimb de replici cu internauţii pe Facebook, ce a degenerat în înjurături şi jigniri aruncate de ambele părţi. Fără legătură cu postarea ministrului Teodorovici, care ura «La mulţi ani!» Americii de 4 iulie, câţiva internauţi au început să-l întrebe când îşi plăteşte datoriile către stat sau când recuperează prejudiciile stabilite de instanţe în procesele de corupţie. De la primele răspunsuri ale ministrului, de genul «nu am datorii la stat», «nu îmi dictează nimeni ce să fac», «sunt integru», dialogul cu internauţii a degenerat într-un schimb de jigniri de ambele părţi. Ministrul a răspuns la jignirile primite cu remarci personale («nu ai niciun dram de minte», «trepăduş», «Cred că ai tăi te-au făcut la nevoie şi sigur le-a părut rău»).
Nu putem uita de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache care a făcut gesturi obscene parlamentarilor din opoziţie, în timpul dezbaterilor din plen. Iordache a evitat să-şi comenteze reacţia, spunând doar că ….«vi s-a părut. E un punct de vedere».
Un alt exemplu a fost de Ziua Naţională a României, când sărbătoream centenarul Marii Uniri, despre declaraţiile nepotrivite ale deputatului PSD, Adrian Solomon, care a spus în discursul său în faţa cetăţenilor bârlădeni că România l-a făcut pe Regele Ferdinand „întregitor” şi că îşi doreşte ca «peste încă o sută de ani să dea Domnul ca poporul român să fie condus de un etnic român, şi nu german, ca acum». În replică, publicul, pe care îl felicit, l-a sancţionat, huiduindu-l din toţi rărunchii. Practic, Adrian Solomon, în discursul său de Centenar, i-a jignit atât pe preşedintele Klaus Iohannis, cât şi pe regele Ferdinand.
Să nu uităm nici de deputatul PSD Bacalbaşa care a făcut şi el risipă de gesturi şi cuvinte obscene, în Parlament: „Dă cu ‘labele’, vezi că faci fractură”; «Nu v-a stricat rozeta la Vaslui!», «Violuri şi discursuri bune în Parlament oferă Vasluiul!», la adresa unui parlamentar din opoziţie.
Senatorul Claudiu Manda înjură ca la uşa cortului, pe Facebook, pe un cetăţean şi după ce că politeţea îi lipseşte cu desăvârşire, liderul PSD faultează şi gramatica, cratimele reprezintând un mister pentru Manda. Senatorul l-a făcut «prost» şi «frustrat» pe un interlocutor şi l-a felicitat că a plecat din ţară.
Nu este posibil ca în România, stat membru al Uniunii Europene să vii în faţa românilor cu astfel de gesturi defăimătoare şi înjurături fără noimă. În orice ţară civilizată, astfel de comportamente golăneşti ar fi taxate si ar fi trebuit ca aceşti parlamentari să nu mai aibă ce căuta în spaţiul public. Românii îşi doresc doar atât: România să fie condusă de oameni integri si capabili.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.