Acasă Actualitate „Soarta”

„Soarta”

35

Volumul „Soarta” este scris de Victor Constantin sub forma unei nuvele, prin 1994, dar publicată în cadrul lucrării literare „Doamna”, în martie 1996.
Spicuim din presa vremii, aprecieri ale unor consacraţi ai condeiului, pe baza documentelor puse la dispoziţie de autor.

„Informaţia Oltului”, nr. 413/15.02.1999:
„«Soarta» cuprinde personaje cu care, în timpul lecturii, devii prieten, care capătă viaţă dintr-o viaţă anterioară. De ce nu mai scrieţi, domnule Constantin Victor? Noi aşteptăm. ”
Laura Mira

„ Anotimp Magazin”, 2.02.2006:
„«Soarta» este o poveste romantică. Ion, un Quasimodo autohton al zilelor noastre, un Hercule diform şi disgraţios, ascunde o mare frumuseţe şi nobleţe sufletească, trăind simultan pasiunea pentru creaţie şi femeie. Este simbolică aruncarea lui în abis, strângând la piept o sculptură, simbol al ideii că numai arta rămâne prietenul fidel, caer îl urmează până şi în moarte.”
Profesor Anton Rizea

„Olt Press”, nr 2336/19.01.1999:
„Nuvela «Soarta» este zguduitoare prin tragismul ei. O poveste care se anunţă de dragoste neobişnuită, se încheie în moarte. Într-un oraş, care-şi trăieşte mai departe viaţa, durerile, bucuriile…”
ziarist prof. †Marin Niţă

„Anotimp Magazin”, 2005:
„«Soarta» va fi de mare succes şi va da naştere la mari controverse”
†Călin Jipa

Au mai scris despre nuvela „Soarta” profesorul şi ziarostul †Mircea Botez – sub pseudonimul Abrudan, scriitorul †Nicolae Fulga, membru al Uniunii Scriitorilor din România, consilier literar al cărţii „Doamna”, profesor universitar dr. Emilian Sârbulescu, şeful catedrei de limbă engleză din cadrul Universităţii Craiova, care a asigurat traducerea nuvelei „Soarta”, în cadrul lucrărilor literare „Doamna” şi „Peste ani şi ani”, în limba engleză.
În urma participării la unele emisiuni literare, ale postului de televiziune OLT TV, autorul a primit mai multe sugestii privind transformarea acestei nuvele în piesă de teatru. La apariţia dramei în trei acte, ” Soarta”, Constantin Victor a beneficiat şi de colaborarea cu fostul său elev, Valerian Iliescu, mulţi ani Comisar-Şef în cadrul IPJ Olt.
Premiera piesei de teatru „Soarta” a avut loc pe 27 martie 2017, la Biblioteca Judeţeană Teleorman „Marin Preda”, chiar de Ziua Mondială a Teatrului, la invitaţia domnului Viore Fota, directorul instituţiei.
Regia, de mare inspiraţie şi profesionalism a fost asigurată de profesorul I. Vătămanu, piesa fiind transmisă integral de Televiziunea Media Sud Alexandria, pentru judeţele Giurgiu şi Teleorman. Au mai fost date spectacole şi la Primăria din Alexandria – sala de festivităţi – şi la Liceul Industrial Alexandria. În Slatina, piesa s-a jucat în amfiteatrul Colegiului Naţional „Ion Minulescu” , cu ocazia serbării zilei festive a acestuia.
În încheiere reproducem un pasaj din prefaţa volumului „Soarta”, asigurată de profesorul Simona Petrescu:
„Nu se ştie dacă «Soarta» va avea succes. Cert este că va fi lecturată şi prevăd că va da naştere la vii controverse. Acest fapt în sine va constitui un succes, în viziunea autorilor noştri”. Citiţi-i drama, nu veţi regrata!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here