Acasă Actualitate Profesorul de cultură…

Profesorul de cultură…

214
foto internet

Am avut bucuria ca acum câteva seri să particip, la invitația „celei mai tari profesoare de matematică”, împreună cu grup de elevi, la Opera Națională. Am retrăit Traviata, operă a lui Giuseppe Verdi, cunoscută de mult sufletului meu, dar care m-a făcut să resimt fiecare emoție.
Impresionant a fost ca sala să fie plină, însă a fost și un moment de dezamăgire proprie pentru că am observat diferența colosală între generațiile care ascultă „Abbi” și generațiile născute câteva secole în urmă.
Sunt alte lumi, dragii mei! Total diferite!
Unii care în incinta sălii și în timpul unui concert nu știu să își închidă telefoanele și stau pe what’s app doar de dragul de a își da și ei check-in pe Facebook „#suntlaoperanatională”, „#mamaicultivsieu”, „#eramaibinelaabbi” și unii, care și-au șters lacrimile după fiecare trăire.
Ce m-a provocat să scriu însă sunt vorbele unui elev ca răspuns la întrebarea: „V-a plăcut? Mai veniți?”. A răspuns fără să stea pe gânduri și cu multă lejeritate: „da doamna, foarte frumos, chiar mi-a plăcut””.
Sunt sigur că din propria inițiativă nu venea dar „mânat” de la spate de profesor a ales ca în vacanță să dea 20 de lei pe un bilet la Operă. Erau pur și simplu superbi. Băieții erau elegant îmbrăcați cu parul făcut, parfumați, mai să nu îi recunoști, iar fetele, „veverițele” erau impecabile. Aveau rochii și bijuterii, poșete alese cu rafinament, machiaj foarte puțin vizibil și un zâmbet care te înmuia de tot.
Deși puțin timizi la început și mergând în umbra noastră au stat cuminți la garderobă, au dat întâietate persoanelor mai în vârstă și s-au așezat pe locurile lor fără să îi simtă cineva.
Înainte de începutul concertului special m-am uitat și am observat că absolut TOȚI și-au închis telefoanele și aveau privirea țintă spre scenă. Dacă aveam o putere Îi puneam în locul actorilor ca exemplu pentru 50% din spectatorii prăbușiți pe acolo care nu aveau legătură cu momentul.
După prima pauză special i-am așteptat să le iau un „interviu scurt” și după ce au dat doar feedbackuri pozitive, fără să fie învățați de cineva, băieții au condus colegele până în dreptul toaletei și le-au așteptat până la gongul de început.
La finalul spectacolului i-am văzut cum ne-au mulțumit și au plecat fiecare la ale sale.
Nu știu dacă ați citit printre rânduri dar eu am căzut un important act de educație făcut aici. Am văzut profesorul care și-a educat copiii nu doar pentru a le hrăni creierul ci pentru a le da o altfel de hrană, mai profundă parcă și absolut necesară pentru viață.
Cred că școala este la fel de importantă și în afara zidurilor unei instituții.
Am spus-o studenților și o repet de fiecare dată când am ocazia: ” din momentul în care ai ajuns în școală și ai primit titulatura de profesor, ți-o păstrezi până la moarte și dincolo de ea”
Dacă ești în școală atunci ești „Domnul Profesor, Domnul, dacă ești în metrou nu îți schimbă titulatura că și acolo tot „Domnul Profesor” sau „ Domnul”/„Doamna” rămâi. Dacă ești la mare în apă și trece pe lângă tine o să strige să îl audă o plajă întreagă „Bună ziua Doamna Profesoara!”
De ce fac asta? Simplu! Pentru că tu faci asta pentru ei.
Am cunoscut sute de colegi care pe salarii mizere, ore suplimentare, muncă titanică își merită titulatura de Domnul/Doamna Profesor cu lauri. Am găsit și unii însă pentru care școala este o simplă fabrică iar copiii simple materiale didactice.
Dacă pentru tine totul se rezumă la Matematică, Istorie, Fizică, Religie, Engleză atunci îmi pare rău să o spun dar ți-ai greșit grav vocația.
Dacă însă pe lângă una din materiile de mai sus ii înveți să spună „Bună ziua”, „Mulțumesc”, „Cu plăcere”, să nu poarte șosete albe la costum, să nu se marcheze de circ, să își facă timp pentru operă, teatru, cinema, excursii, performanță și prieteni atunci îți meriți titulatura.
Cel mai greu, cred este să te vezi singur în fața unei clase cu 15 perechi de ochi bulbucați spre tine care așteptă ceva. Ce așteaptă? Nici tu nici ei nu știți dar așteptați.
Cred că așteptați ca ora aceea să conteze și asta este foarte important.
Nu s-au schimbat generațiile dragii mei, din păcate am uitat noi cum se face educație…
Da… Ați înțeles… Cu inima se face…

Asist. Univ. Drd. Teolog Alin Bolboașă Șofaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here