Acasă Interviu «Îmi doresc să devin un artist consacrat şi să transmit generaţiilor care...

«Îmi doresc să devin un artist consacrat şi să transmit generaţiilor care vor veni pasiunea pentru folclor, care se pierde de la an la an»

1202

Interviu cu MARGA DÎRNEA, solist de muzică populară

         România se pregăteşte, încet, să cadă de pe hartă. Nepăsarea celor mulţi, rapacitatea şi lipsa de meritocraţie a celor puţini… Un stat captiv, în care domină resemnarea, iar fatalitatea începe să ţină loc de ţintă asumată pentru un viitor mai bun. Nu puţini sunt cei care spun că nu mai e nimic de făcut, că asta a fost totul, s-a terminat, iar celor rămaşi le rămâne doar dizidenţa prin evadare.
Am găsit un bun român, în Câmpia Română, în extremitatea estică a judeţului Olt. Implicat în fenomenul cultural. MARGA DÎRNEA, despre ea este vorba, un artist în devenire, prin ceea ce face, săvârşeşte un… delict grav: acela de nesupunere faţă de linia timpului prezent.
Prin muzica populară pe care o cântă, Marga arată că România există şi altfel decât fotografiile prezentului. Cu oameni frumoşi, capabili să redea ceea ce a cam început să lipsească: speranţa…
– De unde vine Marga Dîrnea şi unde vrea să ajungă?
– Vin dintr-o comună frumoasă, comuna Văleni, comuna care îmi este foarte dragă, pentru că este acel loc numit „acasă”, loc unde m-am format ca om. Ca artist, am pornit din acelaşi loc unde m-am născut, evoluez, sper să ajung la un nivel de care să fiu mândră şi care să reflecte munca pe care am depus-o şi pe care o voi depune în continuare. Cu voia lui Dumnezeu, cât mai sus.
– Pasiunea pentru muzica populară… Care este explicaţia acestei legături?
– Încă de când eram mică, ascultam muzică populară, am crescut cu muzica populară, iar în felul acesta s-a dezvoltat în mine plăcerea pentru ea.
– Rămâi un artist conservator, care nu acceptă compromisuri cu muzica mahalalei. Ce câştigi şi ce pierzi prin asta?
– În primul rând, rămân loială pasiunii mele pentru muzica de calitate, rămân loială tradiţiilor. Nu consider că aş avea ceva de pierdut dacă îmi urmez pasiunea de a face ce îmi place, pentru că atunci când pui pasiune în tot ceea ce faci ai doar de câştigat.
– Există o poveste neştiută despre relaţia dintre omul Marga Dîrnea şi interpretul cu acelaşi nume?
– Cântecele, pe care am ales să le cânt, oglindesc personalitatea mea, pasiunile mele, valorile pe care le admir şi dau posibilitatea ascultătorului să cunoască o foarte mare parte din mine. O mică parte rămâne doar pentru familie şi prieteni.
– Poţi să ne vorbeşti despre un model al tău în muzica populară?
– E greu să îmi aleg un singur model şi nici nu cred că este cea mai bună soluţie să alegi a te inspira de la o singură persoană, ar însemna să copiezi în totalitate stilul unic al acelui artist. În schimb, am încercat să îmi găsesc propriul drum, pornind de la admiraţia mare pe care o port regretatei Maria Tănase, precum şi altor artiste contemporane cum ar fi: Maria Ciobanu, Mariana Ionescu Căpitanescu, Marcela Fota şi mulţi alţii. Am încercat să îmi atrag de la fiecare ce am considerat de ajutor şi, în acelaşi timp, să îmi pot şlefui propria persoană, propriul stil.
– Sunt cei care încearcă să legitimeze manelele, spunând că ele reprezintă noul curent de muzică populară. Tu cum vezi această explicaţie?
– Nu am auzit niciodată o astfel de afirmaţie şi consider că aceste două genuri nu ar putea fi nicodată comparate. Cultura şi tradiţiile poporului român au dat naştere tezaurului folcloric muzical, iar comparaţia cu manelele, care au luat naştere din folclorul oriental, nu are absolut nicio legătura. Respect artiştii care au ales să cânte acest gen şi, de asemenea, respect şi publicul acestora.

– Ce înseamnă, pentru artistul Marga Dîrnea, acasă? Unde simţi rădăcinile?
– După cum am răspuns la prima întrebare, acasă este acolo unde îţi este inima, adică, în sânul familiei, locul unde sunt fericită şi unde mă voi întoarce întotdeauna cu drag.
– Într-un viitor apropiat, te vezi doar artist sau şi altceva?
– Îmi doresc să devin un artist consacrat şi să transmit generaţiilor care vor veni pasiunea pentru folclor, care se pierde de la an la an. Ca acest lucru să meargă şi mai bine îmi doresc să îmbrăţişez cariera didactică, pentru a fi un om care poate pune umărul la formarea unor oameni iubitori ai culturii şi tradiţilor româneşti.
– În toate piesele tale este un fir roşu: melancolie şi iubire cât cuprinde… Cine este de „vină” şi cum se explică asta?
– Este de „vină” latura mea umană sensibilă, care a ales ca melodiile pe care le cânt să pună pe un piedestal cel mai frumos sentiment din lume, care este dragostea, un sentiment care face şi desface şi care inspiră orice domeniu de activitate din lumea cotidiană. Unde dragoste nu e, nimic nu e!
– Ce-i ceri anului nou, abia început?
– În primul rând, multă sănătate, atât pentru mine, cât şi pentru persoanele dragi, să reuşesc să iau examenul de bacalaureat, să reuşesc admiterea la facultatea dorită, să îmi promovez cântecele pe posturile de folclor naţionale, să îmi dezvolt cariera muzicală într-un mod natural şi echilibrat şi, în cele din urmă, timp cât cuprinde pentru mine, alături de familia mea.
– Au românii cultură muzicală?
– Da, românii au cultură muzicală, deorece în branşa în care activez apar tineri artişti valoroşi în fiecare an, iar acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi avut un public care să îi aprecieze şi să le valorifice talentul.
– Un exemplu al novicelui: am ascultat mulţi interpreţi de la Doina Oltului… Eu am sesizat prea mulţi cântăreţi şi doar unul, doi artişti. Tu cum îi vezi?
– Nimeni nu a ajuns artist consacrat peste noapte, ci după ani de muncă, sute de spectacole şi mult noroc. Timpul este înainte pentru fiecare artist şi în funcţie de pasiunea, implicarea şi norocul ficăruia pot deveni stele pe firmamentul muzicii populare olteneşti şi româneşti. Oltenia tot timpul a fost şi este un izvor nesecat de talente, doar că se aşteaptă momentul prielnic pentru a ieși la rampă.

3 COMENTARII

  1. Felicitări, fată frumoasă! Te știu de multa vreme, te-am urmărit de când erai micuță, de când te-am văzut pe scena prima data m-ai cucerit cu vocea, cu acel zâmbet duios. Sunt sigură ca vei avea in față un viitor frumos. Stai lângă cei care te iubesc cu adevărat, care te sprijină și îți sunt alături cu sufletul pentru că asta e tot ce contează in viață. Și uite-așa, cu fericire in suflet poți da și către public. Sa rămâi mereu floarea pe care eu o știu. Cu bine, Margu! xoxo

  2. Felicitări, fată frumoasă! Te știu de multa vreme, te-am urmărit de când erai micuță, de când te-am văzut pe scena prima data m-ai cucerit cu vocea, cu acel zâmbet duios. Sunt sigură ca vei avea in față un viitor frumos. Stai lângă cei care te iubesc cu adevărat, care te sprijină și îți sunt alături cu sufletul pentru că asta e tot ce contează in viață. Și uite-așa, cu fericire in suflet poți da și către public. Sa rămâi mereu floarea pe care eu o știu. Cu bine, Margu! xoxo

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here