Acasă Actualitate Învățământul, încotro? (III)

Învățământul, încotro? (III)

89
DISTRIBUIȚI

Este lucru mare să știi că nu știi, însă unii, ajunși – cum-necum – în poziții de decizie, au convingerea că funcția le aduce și competență. Din orgoliu, nu-i iau în seamă pe cei care știu și dau, de multe ori, decizii catastrofale, pentru domeniile de activitate respective. Și asta se întâmplă cam în toate vremurile…
Prin 1985, nerealizându-se importanța creării bunurilor materiale, pentru nivelul de trai și implicit nivelul de cultură al oricărei națiuni, s-a luat decizia ca pregătirea profesională a elevilor să nu se mai facă în școli, ci direct în uzine. Astfel, au fost distruse cabinete și laboratoare de specialitate, bine dotate, ateliere școlare, care aveau contracte de producție, iar cadrele didactice tehnice, multe cu grade didactice, au fost scoase din școli și mutate pe funcții tehnice, prin uzine.
Este lesne de înțeles că această lovitură catastrofală, dată liceelor industriale și școlilor profesionale de trei ani, a dus la o calitate foarte slabă a pregătirii muncitorilor, aspect resimțit, imediat, în economie.
După 1989, s-a revenit la pregătirea profesională în școli – licee industriale și școli profesionale de trei ani – fiind readuși profesorii de specialitate și maiștrii instructori. S-a revenit la planul de producție care, de fapt, condiționează formarea deprinderilor specifice de muncă, ale formării viitorilor muncitori calificați.
Numai că, prin 2003, s-a luat o nouă decizie nefericită, fiind desființate școlile profesionale, lovitură catastrofală dată pregătirii profesionale a forței de muncă. Astfel, întreaga generație de tineri a țării trebuia sa urmeze liceul…
Acum s-a revenit la școala profesională, dar numai de doi ani și pot fi dubii privind calitatea pregătirii, de vreme ce aceasta s-a redus de la trei la doi ani.

* * *

Prin 1994, directorul tehnic al Liceului Industrial I.O.B Balș, ing. Ștefan Gheța, s-a înscris la inspecția pentru obținerea gradului didactic I și a stabilit data când inspectorul de specilitate trebuia să-l asiste la ore. După prima oră de asistență, inspectorul îi spuse între patru ochi:
– Domnule director, noi suntem prieteni, dar meseria este meserie. Ora efectuată a fost de slabă calitate. Dacă și a doua oră este la fel, veți fi respins la inspecție. Poate ar fi mai bine să fac asistențe la cei doi maiștri din școală, înscriși la gradul didactic I și la definitivat. Și să știți că gradul didactic nu e un fenomen de masă, în sensul că dai o masă, iei un grad…
Directorul îl știa bine pe inspector, care le spunea tuturor că o aprobare a lui prin telefon, era la fel de puternică, precum un act oficial, cu semnătura lui, ștampilă și număr de înregistrare. Le mai spunea că țara merge prost, din două considerente:
– numirea unor incompetenți cuminți și ascultători, pe principiul: „Merge și așa”, cu consecințele de rigoare;
– sunt prea puțini români care merg pe principiul: „Un om, o vorbă” (nu două!), în sensul că sunt prea mulți – și la toate nivelele – care promit și nu-și țin promisiunea, mint, amăgesc și înșală.
Se mai știa că acest inspector nu dăduse niciodată nota zece, niciunui elev de liceu. Știind toate acestea, consideră mai înțelept să nu riște și anunță pe cei doi maiștri să se pregătească pentru inspecție. După asistențele efectuate, spre seară, inspectorul comunică notele celor doi candidați – zece și opt – în prezența comisiei tehnice, justificând fiecare notă.
Maistrul Zamfirescu, cel care urma a se pensiona în anul următor, aduse registrul de inspecție pe școală, spunând:
– Domnule inspector, aici sunt consemnate toate inspecțiile pentru definitivat, gradul II și gradul I, la toate disciplinele. Dacă în tot registrul veți găsi o notă mai mică de zece, eu sunt de acord să mă sancționați cu 30% din salariu, pe tot anul.
După ce căută un timp prin registru, maistrul notat cu zece, pentru gradul I, fu întrebat:
– Ce vechime aveți ca maistru instructor?
– Paisprezece ani.
– Cum de elevii dumneavoastră lucrează efectiv și permanent, formându-și deprinderile practice specifice meseriei? Cum de aveți atâta materie primă – S.D.V-uri (scule, dispozitive, verificatoare) pentru toți elevii, având în vedere prețurile mari?
– Am reușit să fac un contract cu Intreprinderea de Osii și Boghiuri Balș, și prin livrarea produselor, am reușit să-mi asigur tot necesarul, restul banilor rămânând la casieria școlii.
– Ați avut rezultate cu elevii la olimpiadele tehnice?
– Da, zise maistrul, dându-i inspectorului diplomele obținute.
Aceleași întrebări au fost adresate și celui de-al doilea candidat, înscris la definitivat. Avea patru ani vechime și neavând contracte, nu putuse asigura materia primă și S.D.V-uri tuturor elevilor, aceștia lucrând efectiv numai prin rotație, în restul timpului trecând pe caiete noțiuni teoretice.
– Viitorii muncitori pregătiți de dumneavoastră, vor ști la angajare părțile componente și princiile de funcționare ale utilajelor, dar nu vor putea lucra efectiv, neavând formate deprinderile practice specifice, căci nu au lucrat efectiv. Știți că orice angajat are ziua de muncă de opt ore. Dumneavoastră aveți șase ore pe zi cu elevii, și două ore pentru găsit comenzi în specialitate, procurat materie primă, S.D.V-uri etc, predat produsele și încasat, prin casieria școlii, contravaloarea. Numai așa veți scoate muncitori care să fie angajați imediat după absolvire…
La plecare, seara, refuză să servească ceva, sau să fie dus la Slatina cu mașina, și plecă, cu un tren de navetiști. Nu era mai catolic decât papa… dar după cele întâmplate… La ieșirea din școală, îi spuse directorului:
– Eu nu pot trece peste principiile mele, chiar dacă îmi pare rău. Nu pot să vă mai fac inspecția, ea fiind trecută pe ziua de azi. După mine nu poate veni nimeni, căci sunteți director, dar vă las șansa de a găsi un inspector de specialitate, din alt județ, care ar avea acest drept.
După câteva săptămâni a primit procesul verbal de inspecție al directorului Gheța, întocmit de omologul său de la Dolj. Mai târziu a aflat că la inspecția directorului, a fost veselie mare, cel care-i spuse, pomenind și ceva despre Saru…

* * *

Prin anul 2000, directorul unui grup școlar s-a dus la Fabrica de cabluri Slatina – acum Prysmian – pentru a vedea elevii la practică în întreprindere, că, deh: „Ochiul stăpânului îngrașă calul”. Dacă grăjdarul îl vede în capul locului pe stăpân, îi dă grăunțe calului… Așadar, voia să vadă, dacă maistrul instructor a venit la timp la program, dacă a făcut prezența elevilor, dacă i-a repartizat pe echipe de muncitori etc.
A fost surprins, când maistrul era cu reprezentantul patronatului, inginer Azac, de origine turcă, dar care vorbea bine românește. Directorul îl invită pe Azac la o cafea, la școală, iar invitația fu acceptată pe loc.
La prezentarea atelierelor, au fost apreciate cele 15 strunguri, care deși aveau termenul de casare, erau în perfectă stare de funcționare, având și clase – atât la liceu, cât și la școala profesională – cu specialitatea „prelucrător prin așchiere”. S-a perfectat un contract de executare a câteva sute de prezoane – tije filetate la ambele extremitări – pe lună, astfel că toate strungurile funcționau pe două schimburi, acționate numai de elevi care măsurau, trasau, debitau, filetau, verificau etc. Pe baza contractului se încasau în casieria școlii sute de milioane de lei vechi, folosite pentru întreținerea atelierelor și chiar a școlii.
Numai că, nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, așa că după un timp, directorul a fost înlocuit cu un alt cadru didactic…
Pentru a nu mai fi deranjat cu producția, prin luna august – când toată lumea era în concediu – a scos toate strungurile din școală, pe care le-a dat la fier vechi. De atunci, elevii, la orele de atelier, nu mai lucrează efectiv, ci fac pe caiete câte un desen tehnic, al unor strunguri. Fără comentari…

* * *

Bunule cititor!
În acest ultim articol despre învățământ, m-am referit numai la pregătirea în meserie a muncitorilor calificați, de care economia țării are atâta nevoie. La angajare, absolventul de liceu industrial sau școală profesională va primi probă de lucru, căci pe angajator nu-l interesează ce știe, cât mai ales ce știe să facă.
Spre exemplu, un sudor, ca să știe a suda oxiacetilenic sau electric, trebuie să sudeze la orele de atelier 2-4 ani, pentru a-și forma deprinderile specifice, fapt ce presupune cheltuieli enorme, cu materii prime, scule, dispozitive, verificatoare, consumabile (curent, butelie cu acetilenă și cu oxigen), toate acestea nefiind finanțate.
În prezent, la instruirea practică se face teorie, căci nefiind fonduri financiare, nu-s materiale de niciun fel. Și asta la fiecare specialitate (meserie).
A fost, până în 1989, obligativitatea planului de producție, și atunci erau și bani din contracte, elevii lucrând efectiv și permanent. Numaifiind obligatorii planurile de producție, au mai fost contracte, acolo unde erau directori mai sufletiști, dar în rest…
Acum se dă o diplomă profesională, care nu prea are acoperire. Singura soluție este obligativitatea planului de producție.

Altfel, după sărbătoarea națională de 1 decembrie și înaintea sărbătorilor de Anul Nou, nu-mi rămâne decât să doresc cititorilor Ziarului de Olt sincere urări de sănătate și realizări în NOUL AN. LA MULȚI ANI!

CONSTANTIN VICTOR
Slatina
03.XII.2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here