Acasă Editorial De o sută de ani și ceva. Mai iartă-ne, tu, România…

De o sută de ani și ceva. Mai iartă-ne, tu, România…

52
DISTRIBUIȚI
        A trecut, fără să ne ceară voie, un secol de existență. Poate, dacă ar fi făcut-o, dacă ne-ar fi arătat prețul pe care nu-l plătim astăzi cum trebuie, România ne-ar fi ajutat să înțelegem, cu adevărat, ce înseamnă să te bucuri, să aparții uneia dintre cele mai frumoase țări din lume.
În acest timp, n-am făcut ce s-ar fi făcut în rostul și legea firii. Am intrat în războaiele altora, iar pe-ale noastre le-am lăsat neterminate. Tocmai de asta, nordul Bucovinei e la alții, iar moldovenii dintre Prut și Nistru spun că trăiesc în altă țară…
Uneori aprigi și greu de justificat, au pierit sub focuri de armă, fără a fi judecați de adevăratele tribunale ale istoriei, un istoric (Iorga), un mareșal (Antonescu) și un președinte (Ceaușescu). Sunt gloanțe care și acum apasă, iar mirosul de praf de pușcă nu poate fi oprit de munții care aur poartă. Atât de mult încât cei de pe poale sunt acum șoferi de tir în Norvegia sau doctori în marile spitale ale lumii din Occident. Prea mulți acolo, din ce în ce mai puțini acasă.
E un preț pentru care trebuie să ne cerem iertare! Prea mare! Face vreo cinci milioane de suflete plecate cam în ziua când tu, umilă și sfioasă, împlinești o sută de ani. Ești tânără în raport cu celelalte națiuni, dar iertătoare cu cei rămași, care te privesc ca pe o pradă. Altfel, n-ar fi prim-ministru un accident casnic al naturii, iar în fruntea parlamentului n-ar sta doi inși care nu simt nimic atunci când fanfara militară duce note și acorduri spre „Treceți batalioane române Carpații”.
E de undeva acest blestem. Poate-l porți și tu, prin ancestralele păcate ale sângelui curs nedrept, prin ordin mișelește dat, în cazuri ce sunt pagini de istorie: Burebista – asasinat, Decebal – trădat, Vlad Țepeș – asasinat, Mihai Viteazul – ucis, Constantin Brîncoveanu – decapitat, Tudor Vladimirescu – măcelărit, A.I. Cuza – trădat, Ion Antonescu – executat, poate și Mihai Eminescu – trimis devreme… Despre Nicolae Ceaușescu spusesem mai devreme.
Însă, astăzi, fără războaie pierdute, fără cauze nobile, plătim un preț împreună. Pe o parte tu, pe de altă parte noi. În cazul tău, poate e prea aspru să stai desculță, cu spatele la vântul Răsăritului, privind îngăduitoare spre Occidentul unde sunt ai tăi, plecați cu ură, cu dispreț și cu speranță, la alții…
1 decembrie este un bun prilej pentru comercianții de fasole și cârnați, pentru ceai și cafea fierbinte, o rampă pentru demagogi, și cam atât. A doua zi, noi o luăm de la capăt. Dispute despre miniștri accidente, despre cât de scurtă va fi grațierea dată într-o noapte lungă de decembrie, și despre alte suflete ce mor fără vină pe drumuri desfundate, unde sunt șanțurile pline de crucile neputinței și ale celor plecați dintr-o parte în alta, neajunși niciodată acasă.
La o sută de ani, România merită încredere, puțină recunoștință, și chiar mai mult decât atât: o întoarcere cu fața spre pământul dintre granițe, indiferent unde suntem și cât de lungă e zarea spre care privim fixând locul numit: „ACASĂ”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here