Acasă Cultură ROMÂNIA și PREȘEDINȚIA CONSILIULUI U.E – pe înțelesul tuturor

ROMÂNIA și PREȘEDINȚIA CONSILIULUI U.E – pe înțelesul tuturor

87

           Am putea să-l definim ca un EVENIMENT AL ÎNCEPUTULUI DE MILENIU – SALVATOR – ce ne-ar putea „scoate” din starea de „PARIA” europeană în care ne zbatem și prin care să demonstrăm că ne putem RECONSIDERA POZIȚIA la nivel european, prin responsabilități, provocări și oportunități în „complexul” european, ba chiar internațional al acestor vremuri. Este ocazia prin care să dovedim că și NOI AVEM FORȚA DE A CONTRIBUI la consolidarea spre VIITOR a proiectului european.

PREȘEDINȚIA ROMÂNIEI se circumscrie sistemului de conducere și coordonare a forului EUROPEAN – TRIO – adică, pornind de la tipul de „guvernare” într-o etapă a IMPERIULUI ROMAN prin TRIMVIRAT, asta înseamnă că în următoarele 18 luni „puterea în prim plan” o au trei țări ale UNIUNII EUROPENE: ROMÂNIA, FINLANDA și CROAȚIA.
ROMÂNIA preia „frâiele” în primul ciclu de 6 luni, din IANUARIE 2019, până în IUNIE 2019, după care câte 6 luni celelalte două.
ATRIBUȚIILE ce-i revin ROMÂNIEI în această calitate sunt extrem de complexe și presupun o responsabilitate uriașă pentru reușita lor, pornind de la cele mai importante:
– prezidează reuniunile CONSILIULUI U.E;
– prezidează reuniunile COREPER (cu participarea reprezentanților permanenți ai statelor U.E.);
– conduce negocierile și adoptarea actelor legislative europene în coordonare cu PARLAMENTUL EUROPEAN – în peste 250 de întruniri;
– coordonează politica de apărare într-o „vreme” tot mai agitată;
– organizează întâlniri formale la toate nivelele din care în jur de 200 în ROMÂNIA;
– organizează SUMMIT-uri pe diverse teme de interes european;
– coordonează reuniuni informale ale CONSILIULUI U.E.;
– conduce întâlniri ale experților pe diferite domenii din statele membre ale Uniunii Europene;
– organizează, când e necesar, diferite conferințe și seminarii;
– ș.a.m.d.
În baza acestor atribuții, răspunderea concretă se reflectă în importante OBIECTIVE printre care: (în vederea soluționării acestora, ROMÂNIA, în București și în alte orașe ale țării, dar și din afară, va coordona cam trei mii de reuniuni și evenimente pe aceste obiective foarte, foarte importante, care primează).
1. NEGOCIEREA BUGETULUI pentru exercițiul financiar 2021-2027, care întotdeauna s-a dovedit a fi foarte dură. În acest context pentru fiecare stat, cel mai dur capitol va fi cel al fondurilor europene, într-o EUROPĂ absolut „neuniformă”.
Depinde de iscusința noastră pentru repartizarea acestor fonduri, chiar pentru NOI, dacă avem în vedere că până acum, raportate la lipsa de investiții serioase, îndeosebi în infrastructura rutieră, au fost în valoare de 0 (zero) barat – a se vedea și ultimele reproșuri ale comisarului Corina Crețu (!). Dacă adăugăm că avem un ministru de finanțe bugetar ce are împrumutat 800.000 euro…???
2. BREXITUL – căci negocierile ne vor avea la butoane într-o etapă crucială pentru acest eveniment de DIVORȚ și PARTAJ între UNIUNEA EUROPEANĂ și MAREA BRITANIE. Iarăși depinde de iscusința noastră cu care vom aborda problema cetățenilor europeni aflați în Regatul Unit și în special a cetățenilor români.
3. PROBLEMATICA deplasării, angajării și ocupări forțelor de muncă, atât de flexibile și nobile în EUROPA acestor ani, unde lipsa forței de muncă, în unele țări, inclusiv ROMÂNIA a devenit un fenomen periculos.
4. COORDONAREA politicii țărilor Uniunii Europene în domeniul MIGRAȚIEI ca cel mai complex fenomen al acestor vremuri și care a generat foarte multe discordanțe periculoase între liderii europeni.
5. ECHILIBRUL ECONOMIC, căci acesta rămâne principalul factor ce împarte statele Uniunii Europene în puternice și slabe, cu perspectivă și fără perspectivă, cu forță de muncă și fără forță de muncă, cu calificare și fără calificare etc…
6. SCHIMBĂRILE CLIMATICE și PROTECȚIA MEDIULUI în condițiile încălzirii globale și efectele negative asupra umanității (ori la acest „capitol ROMÂNIA – cu toată vizita unui vicepremier în BRAZILIA și INSULA PAȘTELUI – stă cel mai „prost” în Uniunea Europeană).
7. COORDONEAZĂ prin miniștrii noștri reuniunile cu toți miniștri de resort pe diverse probleme de la educație, sănătate, cultură, până la migrație, infrastructură etc).
8. VIZIUNEA ROMÂNEASCĂ, corelată cu BRUXELLES-UL, privind perspectivele de POLITICA EXTERNĂ și APĂRARE ale Uniunii Europene, într-o lume în care „războiul rece” devine realitate.
9. ALTE – legate de situații ce pot interveni pe parcursul mandatului.
PREGĂTIREA ROMÂNIEI pentru îndeplinirea acestor obiective – uneori e pusă la îndoială chiar din interior – se cuvine a intra pe ultima sută de metri pentru că în prezent ȚARA are câteva „impedimente” care, neînlăturate, pot să-i compromită prestigiul pe cel puțin 15 ani – până la un eventual viitor mandat:
a.) Obligațiile ROMÂNIEI ca PREȘEDINTE al Consiliului Uniunii Europene presupun cheltuirea multor zeci de milioane de EURO ce pot deveni o tentație pentru unii care au obiceiul de „a pune mâna”.
b.) Desfășurarea în țară cu succes a reuniunilor și evenimentelor ocazionate de „FUNCȚIA” ROMÂNIEI presupune o infrastructură „rapid operativă”, începând cu aeroportul OTOPENI, căile de acces care se cuvin a fi extrem de rapide și o infrastructură locativă adegvată.. ORI?
c.) Ne „paște” un M.C.V. nefavorabil ce va marșa ca și până acum pe JUSTIȚIE și CORUPȚIE, cât cuprinde, ce a atârnat greu în tratarea ROMÂNIEI de către „colegi” – vezi SCHENGEN!
d.) Anul 2019 este anul alegerilor europarlamentare și al formării noii COMISII EUROPENE, ambele presupunând o mare angrenare a României în pregătirea cu succes a acestora (ori, „experiența la noi, în diferite alegeri, a fost mereu contestată”).
e.) Anul 2019 este anul electoral al alegerilor europarlamentarilor români și pentru alegerea PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI, și este de așteptat ca această campanie să se manifeste prin numeroase „atacuri sub centură” ce nu fac onoare Bucureștiului.
f.) După „experiența” de până acum, Guvernul, fie el și reînnoit și liderii clasei politice, aflați într-un permanent scandal, nu par să fie capabili să gestioneze în mod eficient și onorabil „ansamblul” de responsabilități și oportunități, ce decurge din înalta funcție de PREȘEDINTE al CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE.
g.) Ca o recomandare: LIDERI ROMÂNI străduiți-vă să nu faceți ROMÂNIA DE RÂS!

Profesor,

ION PĂTRAȘCU
Slatina, Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.