Acasă Actualitate O nouă modalitate de plată a facturilor CAO

O nouă modalitate de plată a facturilor CAO

142

Toţi clienţii Companiei de Apă Olt îşi vor putea plăti facturile de apă și canalizare prin intermediul terminalelor din magazinele cu siglă galbenă PayPoint. Pentru a putea fi posibil acest lucru, Compania de Apă Olt şi PayPoint România au încheiat o înţelegere.
„Serviciul se adresează clienților Companiei de Apă Olt din municipiile Slatina și Caracal și din orașele Balș, Corabia, Drăgănești-Olt, Scornicești, Piatra-Olt și Potcoava.
Pentru a efectua o plată, clientul trebuie doar să se prezinte cu factura în cel mai apropiat magazin cu semnul galben PayPoint și să comunice vânzătorului tipul de plată pe care doreşte să o efectueze. După scanarea codului de bare de pe factură, vânzătorul va încasa banii în numerar şi îi va oferi un bon cu toate detaliile tranzacţiei (data plăţii, suma, locaţia, furnizorul etc). Clienții nu sunt condiţionați de achiziţionarea unor articole din magazine şi nu există comisioane pentru tranzacţionări, serviciul fiind gratuit.
Cele mai apropiate magazine partenere PayPoint pot fi identificate pe site-ul companiei, la adresa www.paypoint.com/romania, secțiunea Localizare comerciant, se arată într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.