Acasă Cultură Dacii vin la Slatina. „Pentru România”, filmul care ridică cinematografia la un...

Dacii vin la Slatina. „Pentru România”, filmul care ridică cinematografia la un alt nivel

98

Cu toţii ne amintim de filmele istorice româneşti, romanţate şi evocând aspecte istorice care nu au existat, propaganda de partid modificând şi destinele unor domnitori. Însă, cu toate acestea, rămân nişte opere de artă prin tehnica de lucru şi numele mari din distribuţie. După anii ‘90, cinematografia românească, hrănindu-se din bani publici, face filme mai mult pentru festivaluri, premiera în ţară are loc numai după ce au trecut pe la toate festivalurile, platorurile de filmare sunt apartamente şi zone marginale ale oraşelor, peronajele sunt mereu îngrijorate, parcă despresive şi vulgare, timpii morţi ajută la plictisirea publicului doritor de viaţă pe peliculă. Nişte tineri, cu propriile puteri, rup mitul filmului românesc, descris anterior, şi vin în faţa publicului cu o altă abordare a cinematografiei. Un film fantastic despre realitatea care ne macină în fiecare zi. Este singurul film din România dedicat Centenarului Marii Uniri, pentru că statul nu a avut timp de aşa ceva. Filmul fantastic ne propune o călătorie în timp, dar ne şi aduce personaje dacice în vremurile noastre.

„O echipă ambiţioasă de tineri a realizat o producţie cinematografică inedită, care îşi doreşte să împletească istoria cu evenimente din prezent, într-o aventură ce abundă în efecte speciale, pilde şi intrigi politice. “Pentru România” prezintă scene de luptă care se desfăşoară de la Otopeni până în Londra şi din Bucureşti până la Sarmizegetusa. Întreaga acţiune se învârte în jurul ideii principale de patriotism, de a-ţi iubi ţara şi a lupta până la capăt pentru a o pastra, de a lupta pentru ţara ta.
Prin filmele şi proiectele pe care le facem ne propunem să oferim publicului un alt tip de cinema: un cinematograf cu filme pentru publicul de toate vârstele şi nu unul adresat festivalurilor de premii în care publicul este select şi restricţionat, au declarat reprezentanţii Dacron Productions, cea care se află în spatele lungmetrajului.
Din distribuţie fac parte: Andrei Bărbat (cel care semnează şi scenariul şi regia lungmetrajului), Alexandru Şinca, Silvana Şorop, Mădălin Alexandru Negoiţă, cunoscutul Radu Valahu, Michael Douglas, Marlon Kameka, Samuel Caruso, Daniel Maya, Laurenţiu Dima.”, spun reprezentanţii DacronFilm.

Tânărul regizor Andrei Bărbat ne invită să-i cunoaştem pe cei doi războinici daci, care ajung în prezent, joi, 25 octombrie, de Ziua Eroilor, la Cinema Slatina de la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, cu începere de la ora 20.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.