Acasă Politic Senatorul Siminica Mirea, alături de slătineni

Senatorul Siminica Mirea, alături de slătineni

148

Slatina a fost capitala umorului preţ de trei zile. La deschiderea evenimentului, din data de 14 septembrie a.c., a participat şi senatorul Siminica Mirea, care a fost atras, în special, de obiectele tradiţionale, meşteşugite în judeţul Olt şi porturile populare ale ansamblurilor străine invitate. De asemenea, Siminica Mirea a profitat de această ocazie pentru a schimba câteva vorbe cu slătinenii şi a le asculta păsurile, aşa cum obişbuieşte încă de la preluarea mandatului de parlamentar.
„Tradiţia Festivalului de Umor „Oltenii & Restu’ Lumii” merge mai departe în timp.
Am participat la cea de-a XXIV-a ediţie a acestui eveniment, care a unit oltenii de pretutindeni, cu ajutorul umorului. Ediţia din acest an a sărbătorii locale vine şi în contextul Anului Centenar, deoarece umorul a unit mereu românii. Am văzut oameni zâmbitori, am ascultat glume şi am gustat din mâncarea oltenească, făcută ca la mama acasă.”, spune senatorul în urma deschiderii evenimentului care a început la Podul Olt şi a continuat pe esplanada din centrul municipiului Slatina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.