Acasă Actualitate CU OCHII SPRE CER…

CU OCHII SPRE CER…

131
DISTRIBUIȚI
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Amin!
Când am plecat la București, cumva extrem de îngrijorat, tataie mă întreabă stând la poartă:
„ – Și acum când mai ajungi acasă?
– Nu știu, începe școala și săptămâna asta sunt extrem de ocupat, de ce întrebi?
– Păi anunță ăștia că plouă și e floarea pe câmp.
– Tataie încerc să ajung dar am multă treabă.
– Bine, drum bun tataie!”
Știam de dinainte să mă întrebe că ne aflăm în plină campanie de recoltat Floarea Soarelui și că vremea este instabilă.
Am reușit să revin cu o zi înainte de recoltat și dimineața, pe câmp amândoi, ne uitam după o combină care întârzia să apară. Un nor amenințător deja începuse să muște cerul, deasupra satului, dar am încercat să mă prefac că nu îl văd. Mamaie mă sunase plângând că văzuse norul și îi înțelegeam grija dar înainte să închid telefonul am auzit din gura ei: „Ce dă Domnul mamaie”. Blocajul cu ochii spre cer a bunicului m-a făcut să pornesc un dialog care m-a marcat:
„- La ce te uiți bărbate? – Întreb eu oarecum mirat
– Mă uit cu ochii spre cer că Domnul vrea să ne plouă… – Răspunde el speriat
– Stai bărbate liniștit că astăzi recoltăm!
– Ne punem noi înaintea Domnului? El face ce vrea! Dacă vrea să plouă, plouă, dacă vrea să ningă, ninge, dacă vrea să ne ia apa acum ne ia!”
Nici nu termină vorba că deja câteva picături de apă mi-au și căzut pe frunte iar oamenii care mai erau pe lângă noi, așteptând și ei cele două combine care se încăpățânau să mai ajungă, au strigat parcă în cea mai frumoasă cântare pur bisericească, închinându-se grăbiţi: „Doamne ajută-ne să treierăm și noi astăzi!”. Ploaia care deja începuse amenințător gata să oprească recoltatul s-a oprit brusc și un soare atât de arzător a început să bată că imediat s-au evaporat cele câteva picături. După ce am așteptat încă 1h, domol pe „cleată”, își face apariția bătrâna combină care aduce așa o ușurare pe chipurile lor îmbătrânite și culmea din nou văd ochi ațintiți spre cer care de data aceasta nu mai spun nimic ci doar se uită. Nici nu mai era nevoie să spună ceva… eu am înțeles mesajul!
Este seară acum, vin spre București și plouă torențial, dar știu că cei care au stat dimineață cu ochii spre cer și mi-au dat mie o lecție veritabilă de credință pură, de la sat, nedogmatizată, nestudiată ci pur și simplu trăită, îi mulțumesc lui Dumnezeu că El a făcut ce a vrut și i-a lăsat să își ia mica producție de pe câmp.
Dragii mei,
Omul acesta care se crede dumnezeu și care construiește atât de mult și cercetează și descoperă, fie el inginer agricol, mare antreprenor în agricultură sau țăran de rând este blocat cu toate utilajele lui scumpe și performante dacă Domnul vrea! Îi rămâne omului să stea… cu ochii spre cer!
În spital când cel drag intră în operație și ușile ți se închid în față, uiți de toată mândria și puterea pe care credeai că o ai nelimitată și cumpărată cu bani, te așezi pe un scaun rece, împreunezi mâinile și stai… cu ochii spre cer!
Când a plouat torențial și apa a luat casele, au fost inundate sute de hectare toți cei de acolo, politicieni veniți pentru reclamă ieftină care cred că pot fura cât cuprinde și oameni de rând care atunci și-au amintit că El face ce vrea au stat… cu ochii spre cer!
Acum câțiva ani când se crăpase pământul de atâta secetă și nu se găsea nimic pe câmp, toți, credincioși sau necredincioși stăteau… cu ochii spre cer!
Toate aceste situații care sunt doar câteva, mă fac să vă pun la inimă gândul meu de astăzi:
„Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale și niciun cuvânt nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale”.
Lumea aceasta nu poate să fie sub nicio formă rezultatul hazardului! Este imposibil ca toată această frumusețe care ți se așterne omule înaintea ochilor de la răsăritul soarelui și până la apusul lui, de la un capăt al lumii la altul să fie necoordonată de Cineva care nu doar că a făcut-o dar care continuă să aibă grijă de ea.
Ne vedem puternici când construim case, blocuri și clădiri impunătoare dar uităm că ele sunt făcute din pământ, piatră, apă, lemn, elemente pe care nu le-am produs noi ci le-am găsit pur și simplu aici când am apărut, ca din mâinile noastre ele să fie utile. Ni s-a dat totul, noi trebuie doar să îi găsim utilitatea acestui tot, în beneficiul nostru.
Omule ești Dumnezeu doar când din nimic poți face ceva! Dacă tu te crezi zeu că ai descoperit cărămida află că ea este din lut, apă și foc, elemente pe care nu tu le-ai făcut, doar le-ai dat o întrebuințare. Doar Domnul Dumnezeu a zis și din nimic s-a făcut ceva: „Și a zis Dumnezeu să fie lumină și a fost lumină!”, „Și a zis Dumnezeu să fie o tărie care să despartă apele de sus de cele de jos”, „Și a poruncit Domnul să se strângă apele laolaltă și să se arate uscatul”, „Și a poruncit Domnul pământului să răsară din el iarbă de diferite feluri…” ș.a.m.d. Eu nu am auzit de un om care să facă din nimic ceva pentru că e om, este limitat, nu atotștiutor, nu atot creator cum te crezi tu astăzi!
Lecția de astăzi primită de mine este că totul se rezolvă dacă stai cu ochii spre cer și ceri ajutor smerindu-te și acceptând că în multe situații ești neputincios total și că singurul care te poate ajuta este El, pentru că Dumnezeu face ce vrea!
Dacă accepți asta și îți înfrângi mândria abia atunci ridicare ochilor tăi o să dea rezultate cu adevărat și vei vedea minuni mari și multe. Dacă Îl lași pe Dumnezeu suveran peste viața ta, trudind cu osârduire la propria mântuire și ducând o viață în și cu El atunci veșnicia nu o să ți se pară atât de depărtată și vei simți nu doar putere din puterea lui Dumnezeu și Viața veșnică ci vei putea gusta și îndumnezeirea.
Asist. Univ. Drd.
ALIN BOLBOAȘĂ ȘOFARU
Universitatea din București
Facultatea de Psihologie și Științele Educației

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here