Acasă Cultură SCRISOARE

SCRISOARE

197
DISTRIBUIȚI

    Dragă Doamne,

     Am tot vorbit cu Tine în fiecare seară despre ce simt și cât sunt de îngândurat. Am ales ca de data aceasta să Îți scriu și să Te rog să mă ajuți că nu mai văd o cale de scăpare.
De câteva luni bune sunt tot pierdut în gânduri și doar copiii mei de la școală și studenţii reușesc să îmi redea zâmbetul pe buze.
Nu Ți-am mai vorbit de ceva vreme despre ei. Studenții au nevoie de mila Ta cea mare în perioada aceasta să Le luminezi mintea și calea pentru a își pregăti un viitor sigur cu Tine în el. Un viitor pregătit de ei și călăuzit de Tine că altfel nu vor răzbate într-o lume mult prea preocupată de problemele ei politice inexistente. O lume nepăsătoare că sunt și ei gata să facă parte dintr-o societate în care sunt promovate nonvalorile, diversitatea prost gândită și interesul personal nu cel al majorității. O lume în care primează eu, nu noi sau ei. Nu se găsește nimeni să îi întrebe ce își doresc sau ce capacități au. Pur și simplu sunt decupați să încape într-un șablon învechit, rupt, nefuncțional și li se cere imposibilul, anume să facă sau să creadă că pot face.
Elevii mei… aici îți cer mai multe Doamne. Cei de clasa a XII a au nevoie să li se deschidă ochii și să conștientizeze cât de important este examenul care se apropie. Au nevoie să înțeleagă ce înseamnă acest prim pas în pregătirea lor profesională viitoare. Sunt mult prea cu capul în nori și risipiți în diferite gânduri ce nu le aparțin lor ca generație. Cumva trebuie să le stai alături și să priceapă că fără muncă nu vor face nimic.
Ceilalți, au nevie de Tine să înlocuiești pe unii care se rezumă doar la noțiunea de părinte și uită cu înverșunare ce înseamnă a sta în poziția de mamă și tată. Se vede în ochii lor că se simt singuri acasă când merg, la masă când sunt și în camerele lor chiar dacă cineva este prin casă. Se citește în ochii lor durerea lipsei de comunicare cu părinții și bineînțeles se vede în situația lor școlară implicarea acestora.
Dar Tu cunoști foarte bine aceste amănunte și după cum vezi ocolesc cumva motivul principal pentru care îți scriu de data aceasta.
Nu pot să o numesc depresie lipsa mea de coerență în planuri de viitor și nici nu pot învinovăți pe cineva pentru neajunsurile mele. Nu cred că am o problemă pe exterior ci în interiorul meu.
Simt tot mai mult cum mă răcesc în gânduri față de Tine și mă împrăștii în diferite activități cotidiene care îmi ocupă mult timp. Îmi sparg sufletul în așa multe fărâmituri că de multe ori seara adorm cu el incomplet și cu gândurile în diferite părți. Am ratat de multe ori rugăciunea față de Tine și am ajuns să îți spun seara doar simple vorbe, iar nu rugăciuni.
Îmi place ceea ce fac. Mă simt bine în Liceu pentru că nu mă doare nimic, zâmbesc și citesc suflete la orice pas. Discuțiile sincere și cordiale cu studenții îmi oferă încredere că împreună cu ei am să schimb ceva. În amfiteatru nu simt oboseala, foamea, nu aud zgomotul asurzitor al traficului din București. Acolo sunt doar eu cu ei. În Biserică nu simt deloc trupul și nimic din ce ar putea să mă distragă de la Tine. Acolo doar aud și respir, cânt și mă rog. Dar în rest?! În restul timpului nu sunt eu. Nu mă adun… ceva mi se scurge printre degete și cred că este o parte din sufletul meu care acum, mai mult ca oricând are nevoie de Tine.
Pentru asta Ți-am scris astăzi, pentru că am mare nevoie să Te știu lângă mine! Pentru că mai sunt câteva zile și Duminică o să ne vorbești despre grijile vieții acesteia care încep ușor, ușor să mă depărteze de Tine și eu simt asta. Fă-mă iar să uit de tot și sufletul meu să îl țin în mână pentru a da din el celor care sunt lângă mine. În timpul acesta s-a tot pierdut printre degete și eu m-am pierdut cumva de Tine. Știu că nu mă lași să cad iar acum sunt ținut în Mâinile Tale. Simt asta! Am văzut cum în aceste zile toate mi-au ieșit bune foarte și cumva am reușit să Te scot pe Tine ”vinovat”. Sper ca la următoarea scrisoare să Îți spun cât bine mi-a făcut acest duș rece al clătinării mele nu în relația cu Tine, ci în relația cu mine însumi.
Mulțumesc că îmi zâmbești în fiecare zi și că ești lângă mine!

Al tău,
Pierdut în gânduri,
Alin

București – 11. VI. 2018

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentOamenii Centenarului
Articolul următorCod galben la Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here