Acasă Administrație Comuna Movileni și primarul Sorin Ion Toma, în straie de sărbătoare!

Comuna Movileni și primarul Sorin Ion Toma, în straie de sărbătoare!

1392
DISTRIBUIȚI
        Acum șase ani, în urma alegerilor locale din vara anului 2012, la Movileni se producea schimbarea mult dorită, în fruntea primăriei venind, ca primar, Sorin Ion Toma, un tânăr cu multă voință și foarte mari ambiții, un om de-al locului care la vremea respectivă propunea numeroase proiecte și idei pe care, ulterior, le expunea în fața cetățenilor…
Timpul a trecut, iar schimbările în bine nu au întârziat să apară, cu toate că nu puține au fost momentele în care edilului i s-au făcut promisiuni, pentru ca, mai apoi, acesta să fie nevoit să caute soluții viabile pentru îndeplinirea obiectivelor propuse și asumate. Și, totuși, cu încredere, răbdare și multă diplomație, Sorin Ion Toma și-a văzut de treabă, a bătut insistent la ușile factorilor decidenți, ale autorităților județene, astfel încât, pas cu pas, Movileniul să cunoască dezvoltarea mult așteptată. Astfel, printre altele, în comuna condusă de tânărul edil, s-au făcut lucrări în infrastructură, s-a îmbunătățit iluminatul public, s-au derulat etapele necesare pentru realizarea rețelei de alimentare cu apă și a celei de canalizare, a urmat modernizarea Căminului Cultural, un Centru de îngrijire a bătrânilor și persoanelor cu nevoi speciale, dar și o amplă lucrare de renovare la Biserica cu Hramul Sfântul Nicolae din Movileni…
Artiști de seamă la cea de-a VI-a ediție a Zilei Comunei Movileni
Tot în urmă cu șase ani, în același loc, mai avea loc și prima ediție a Zilei Comunei Movileni, un eveniment deosebit, sărbătorit în fiecare an, în prima zi a lunii iunie, odată cu Ziua Copilului…
Prin urmare, și anul acesta, de ziua comunei, la Movileni e mare sărbătoare. Păstrând tradiția, primarul frumoasei localități oltene, Sorin Ion Toma, îi așteaptă pe fiii satului, dar și pe cei din așezările învecinate, să petreacă împreună, la cea de-a VI-a ediție a Zilelor Comunei Movileni.
Întâlnirea are loc în centrul localității, acolo unde, pe scena special amplasată vor urca, după orele prânzului, soliști îndrăgiți de muzică populară, printre care îi amintim pe: Constantin Enceanu, Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu, Nicu Paleru și, nu în ultimul rând, reprezentanți ai Ansamblului Profesionist „Doina Oltului”.
Mai mult, trebuie reținut că și de această dată Primăria şi Consiliul Local Movileni, prin edilul localității, Sorin Ion Toma, le-au pregătit celor prezenți numeroase surprize, astfel încât petrecerea să fie la înălțime, așa cum se întâmplă, de șase ani încoace, numai la Movileni.
Oficiali județului alături de primarul Sorin Ion Toma
Un alt moment important al evenimentului de vineri, 1 iunie 2018, îl reprezintă primirea și prezentarea invitaților așteptați cu drag de edilul comunei oltene, dar și de cetățenii localității, de cei care știu că în afară de priceperea și insistențele primarului, modernizarea comunei Movileni stă și în pixul celor de sus.
Așa se face că pe scena amplasată în zona de centru a comunei, sunt așteptați principalii lideri judeţeni, o seamă de parlamentari şi şefi ale unor instituţii importante, toţi parteneri în proiectele primarului Sorin Ion Toma…
Mesajul primarului pentru fiii satului
Deși nu îi place să vorbească foarte mult despre sine, preferând de cele mai multe ori să pună faptele înaintea vorbelor, primarul comunei Movileni, Sorin Ion Toma, a adresat, în cele din urmă, un scurt mesaj cetățenilor pe care îi reprezintă, oamenilor de bună-credință care l-au înțeles, l-au susținut și au crezut în el: „Este ziua noastră, a tuturor, este Ziua Comunei Movileni și, totodată, este Ziua Internațională a Copilului. Tuturor le doresc la mulți ani, multă sănătate și putere de muncă. Le mulțumesc cetățenilor pentru încrederea acordată, pentru sfaturile bune pe care mi le-au oferit în decursul timpului și îi asigur că n-am să-i dezamăgesc vreodată. Personal, mă bucur că în cei șase ani care s-au scurs de la începerea primului meu mandat în fruntea Primăriei Movileni am reușit să finalizăm mai multe investiții importante pentru comuna noastră și îi asigur că n-am să mă opresc aici. Să ne ajute bunul Dumnezeu să ajungem sănătoși, astfel încât și în anii care vin să ne putem bucura împreună de această minunată sărbătoare. La mulți ani, Movileni, la mulți ani copiilor din întreaga lume!”
Omul sfințește locul!
La începutul anului 2018, undeva prin a doua jumătate a lunii februarie, tot în Ziarul de Olt, sub titlul: «La Movileni. Casă pentru Dumnezeu și oameni care nu vor să stea cu mâna întinsă!», era publicat un articol cu privire la proiectul de suflet al primarului Sorin Ion Toma, legat de noua înfățișare a Bisericii cu Hramul Sfântul Nicolae din Movileni:

„În centrul comunei, la mijloc de pantă, pe un deal din Movileni, se află ridicată, încă de acum un veac, Biserica cu Hramul Sfântul Nicolae. Plecată din pământ spre cer, cărămidă peste cărămidă, zidită astfel cu truda oamenilor locului care atunci înțelegeau să lase de o parte din agoniseala câmpului rodnic, pentru Casa Domnului. Aici, administrația locală este asigurată de doi preoți tineri, legați de misiunea lor: Florin Beică și Florin Calotă. Cei care au înțeles că e nevoie de sudoare pentru a avea lumină. Așa se face că prin strădania lor, dar și prin implicarea primarului Ion Sorin Toma, deși acesta insistă să nu fie pomenit numele său în acest context, a fost schimbat acoperișul clădirii, printr-o amplă lucrare de renovare. S-au refăcut cele două turle, iar tabla dintr-un aliaj pe bază de titan e garantată de producătorul din Ucraina, 300 de ani. Despre bani și costuri, despre sursele de finanțare, cât și despre modul cum oamenii au înțeles să dea, fiecare după putință, pentru o nevoie atât de mare, mai puțin acum… Sunt acele lucruri care deși au un preț, valoarea lor domină mai mult decât investiția materială. Practic, pregătită în acest fel, Biserica cu Hramul Sfântul Nicolae din Movileni e așezată cât să facă față multe decenii de acum încolo, să străbată timpul, să învingă generații. Să-i învețe pe cei care vor veni, că printre cei din lumea bezmetică a anului 2018 au fost și oameni așezați, cu mintea întreagă și frică de Dumnezeu: Florin Beică, Florin Calotă și Sorin Ion Toma”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here