Acasă Actualitate Braconajul piscicol nu merge de multe ori la apă…

Braconajul piscicol nu merge de multe ori la apă…

180

În data de 19 mai a.c., jandarmi olteni, împreună cu lucrători din cadrul A.N.P.A. Muntenia şi A.J.P.S. Olt au efectuat o serie de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de încălcare a normelor legale privind regimul piscicol pe râul Olt. Astfel se facă că, în jurul orel 05.00, pe bălţile adiacente râului Olt în dreptul localităţii Comani, un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost depistat de oamenii legii în timp ce desfăşura activităţi de pescuit comercial cu unelte de pescuit comercial de tip setcă confecţionate din plasă monofilament şi aţă, în lungime totală de 880 metri liniari, fără a deţine autorizaţie în acest sens şi în perioada de prohibiţie, folosindu-se de o barcă de cauciuc.
„Jandarmii olteni au întocmit actele de constatare pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Uneltele de pescuit şi barca de cauciuc au fost ridicate de la făptuitor. Documentele întocmite de către jandarmi şi bunurile ridicate, au fost predate organelor de urmărire penală competente, pentru continuarea cercetărilor. Conform Ordinului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 8 din 12 ianuarie 2018 şi Ordinului Ministerului Mediului nr. 174 din 16 februarie 2018 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2018, în perioada 07 aprilie- 05 iunie inclusiv, se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale. În acest sens, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, au fost intensificate acţiunile de prevenire şi combatere a braconajului piscicol. Cetăţenii pot solicita sprijin în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112 sau se pot adresa direct echipajelor de jandarmerie.”, spune Jandarmeria Olt prin intermediul unui comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.