Acasă Interviu «Facultatea noastră este de stat, acreditată și are la învățământ de zi...

«Facultatea noastră este de stat, acreditată și are la învățământ de zi specializarea management și inginerie economică, la care se adaugă, pentru învățământ la distanță, management în alimentație publică și agroturism»

632
 Interviu cu lector universitar dr. VICTOR TIȚA, directorul USAMV Slatina 

       Învăţământul românesc se află într-o stare incertă, ce naşte comentarii din partea tuturor. Unele bune și constructive, altele mai puţin pozitive. Cu toate astea, sistemul este format şi din oameni care, prin aportul lor, reduc din criticile negative. Spre exemplu, în cazul USAMV Slatina, unitate de învăţământ fanion a județului nostru, calitatea actului de educaţie este un fapt cert. Unul dintre oamenii care, prin implicarea sa, profesionalismul său, face ca tinerii să vină la USAMV, este profesorul Victor Tiţa. Ca de fiecare dată, domnia-sa ne-a vorbit deschis despre situaţia actuală a învăţământului național, a României actuale, dar şi despre pasiunea sa pentru artă….

– Domnule director, recent ați avut o întâlnire informală cu rectorul Universității Las Palmas din Gran Canaria. Pe scurt, în ce a constat această întâlnire și care sunt concluziile?
– A fost o întâlnire fructuoasă cu domnul rector Rafael Robaina ca urmare a participării mele la un eveniment organizat de Universitatea Las Palmas din Gran Canaria legat de antreprenoriat, egalitatea de șanse, inteligență emoțională în domeniul financiar etc. Mobilitatea a fost susținută de Asociația Proeuro-cons din România în parteneriat cu Asociația Socio Europe din Spania prin programul Erasmus+. Această întâlnire a deschis porțile unei viitoare colaborări pentru un proiect strategic Erasmus+ și a produs oportunitatea colaborării între asociațiile de studenți, de la Filiala Slatina a USAMV București și ULPGC.
– Pe ce drum se mai află învățământul din România? De la revoluție încoace, ni se promit tot felul de reforme, dar fără rezultate…
– Sunt și reforme care și-au demonstrat reușita, însă, observ că nu suntem suficient de rapizi în a le recunoaște și anihila pe cele care au eșuat. Suntem pe un drum în care, de exemplu, prin proiectul CRED, ministerul investește mai mult în formarea cadrelor didactice. Sper ca programul acesta să aibă și o componentă de dezvoltare a inteligenței emoționale a profesorilor.
«Atmosfera de lucru la filiala noastră se bazează mult pe entuziasm și îi văd pe studenții noștri cum inițiază activități de voluntariat, participă la simpozioane și sunt prinși în diferite proiecte»
– Ce s-a mai întâmplat, în ultima vreme, în cadrul instituției pe care o conduceți și ce vă propuneți pentru anul în curs?
– Am promovat oferta educațională în liceele din județul Olt și sunt bucuros și recunoscător că am avut parte de sprijinul doamnelor și domnilor directori, de sprijinul inspectorului școlar general, Adelin Bărbulete. Atmosfera de lucru la filiala noastră se bazează mult pe entuziasm și îi văd pe studenții noștri cum inițiază activități de voluntariat, participă la simpozioane, sunt prinși în diferite proiecte. Cu alte cuvinte, sunt implicați și vor să fie un exemplu, fiind conștienți că vocea tinerilor sensibilizează. Sunt mândru de ei! Totodată, profesorii din Slatina și cei de la București asigură componenta teoretică dar și practică a cursurilor organizând vizite de studiu la diverse unități economice din județ. Se apropie examenul de licență și ne pregătim în acest sens. Ne propunem – și de fiecare dată am reușit și cu sprijinul dumneavoastră – să ajungem cu oferta noastră la elevii care vor să vină către noi în vederea admiterii la facultate. Ne dorim să avem un procent mare de promovabilitate la examenul de licență iar în luna august organizăm, ca în fiecare an, în parteneriat cu diferite unități economice din județul Constanța, practica studenților.
– Ce i-ar propune profesorul Victor Tița, actualului ministru al Educației – Valentin Popa, pentru beneficiul și stimularea dascălilor din România?
– Domnului ministru Valentin Popa i-aș cere să militeze pentru 6% din PIB pentru învățământ, cu împlinirea tuturor așteptărilor ce pot decurge de aici.
– Dacă salariile dascălilor din țara noastră ar crește considerabil, credeți că actul educațional ar cunoaște o îmbunătățire vizibilă a calității?
– Dacă măririle sunt însoțite de mijloace concrete de măsurare a creșterii eficienței actului educațional, cred că da. Am citit că domnul ministru dorește să ia măsuri în acest sens…
– În decursul timpului, ați vizitat numeroase unități de învățământ din alte țări. Care sunt diferențele și ce ar trebui făcut, astfel încât învățământul din România să se ridice la nivelul școlilor din Occident?
– Consilierea și orientarea în carieră, implicarea părinților în procesul educațional al copiilor, empatia față de elevi, entuziasmul profesorilor și inteligența lor emoțională, apropierea de cerințele pieței forței de muncă și adaptarea rapidă la aceasta pot face diferența.
– Care sunt prioritățile dumneavoastră, în fruntea Filialei Slatina a USAMV București?
– Cel mai important reper al nostru rămâne creșterea calității produsului educațional și acest lucru nu poate fi realizat fără a avea în vedere consolidarea resurselor umane, îmbunătățirea activității didactice, de cercetare științifică, de practică a studenților, încurajarea activităților studențești în cadrul asociației lor, realizarea unor proiecte pe fonduri europene în diverse parteneriate.
«USAMV Slatina are o relație foarte bună cu primăria Municipiului Slatina, cu domnul primar, Emil Moț, și cu domnul Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt»
– Care este relația Filialei din Slatina cu autoritățile locale?
– USAMV Slatina are o relație foarte bună cu primăria Municipiului Slatina, cu domnul primar, Emil Moț, și cu domnul Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt. Aceștia se implică în susținerea învățământului universitar din județul Olt și acordă o atenție deosebită studenților care au, de exemplu, transport gratuit către și de la facultate pe raza municipiului Slatina.
– Pe scurt, ce ar trebui să știe cei interesați să urmeze cursurile din cadrul Facultății de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală, Filiala Slatina?
– Facultatea noastră este de stat, acreditată și are la învățământ de zi specializarea management și inginerie economică, la care se adaugă, pentru învățământ la distanță, management în alimentație publică și agroturism. Facultatea de management oferă: 33 de locuri la buget, Burse de excelență – 1.450 lei/lună; Burse de merit – 1.020 lei/lună; Burse de studiu – 810 lei/lună; Burse de ajutor social – 600 lei/lună.
– Sunteți pasionat de pictură. De unde a venit această latură artistică a dumneavoastră și ce surprize ne pregătiți pe viitor?
– Sorgintea inspirației tablourilor mele se regăsește în filozofia existențialistă. După realizarea unui tablou, care parcă se pictează singur, nu îmi vine să cred că l-am făcut eu! Leg inspirația mai ales de Providență. Dacă Dumnezeu ne ține sănătoși vă invit de pe acum la următoarea expoziție care va fi, tot de ziua mea, pe 10 mai 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.