Acasă Cultură EXISTĂ O ȘCOALĂ DE POEZIE LA SLATINA? (I)

EXISTĂ O ȘCOALĂ DE POEZIE LA SLATINA? (I)

41
DISTRIBUIȚI

– O FRUMOASĂ HALTĂ ÎN POESIS –

         Lumina, care măcar fizic, nu poate fi niciodată singură, ea respectând, o știm cu toții, o dialectică aproape bizară, chiar și acum, la început de mileniu III (cunoscuta dilemă, corpuscul sau undă), devine pentru poetul George Nina Elian – paradox asumat și demonstrat prin tot ce scrie în volumul său de debut, o neasemuită icoană livrescă a singurătății.
Autorul ne apare ca un poet exersat, dar cu exprimare bine temperată, așa cum îl simțim de la primele sale „desanturi lirice” din această plachetă: „Ninsoarea se întorsese în cer…”, cu două părți: „Lumina ca singurătate” și „Ninsoarea se întorsese în cer…”, editura Hoffman 2017.
G.N. Elian scrie o poezie care nu e doar emoție pură, talent mustos și inspirație bine distilată în ziceri memorabile, ci și „transpirație” sigilată într-o inconturbabilă disciplină interioară a discursului liric.

Glisând liber și dezinhibant între orizontalitate și altitudine, expurgându-se elegant de sub pecetea singurătății asumate, poetul slătinean, practicant (in)voluntar al acelei „lipse a prisosului” de care amintea undeva Tudor Vianu, are forța și ingeniozitatea să evadeze din directitudinea dezolantă a cotidianului, propunându-și să „nască” o poezie întinsă ca o pânză diafană, între rădăcini și aripi.
Interogațiile lui surprinzătoare capătă veritabile valențe terapeutice, pentru că ele nu se reduc să aducă în carnea textului sucul îndoielii de sine și de ceilalți, așa cum adesea întâlnim în zona superficială a multora dintre poeții noștri contemporani, ci, dimpotrivă, au menirea de a consolida mesajul din/de dincolo de cuvinte.
Materia lui lirică, deși aparent fragilă în tendința ei simplificatoare, e totuși densă, decantată și purificată în retortele unui neomodernism de îngrijită expresivitate, topindu-se în metaforizări debordante, care gonesc din seva ei realul și banalul, tenta excesiv autobiografică facilă și accidentalul existențial.
Mici perle prin care poetul respiră firesc și deplin, metaforele lui Elian se sustrag din registrul comunicării lirice curente, ridicând totul la putere simbolică și la o relevanță supraverbală: cuvintele se arată a fi un simplu material pentru combustia ideii, trangresată în tipare aforistice cu miez fierbinte, împovărător, dar mai ales, fertilizant pentru un ceva mai bun, care vine, cu siguranță, de dincolo de noi.
Autor matur și divers, fandând cu evidentă măestrie exersată între intensitatea voltaică a metaforei și ruptura ideatică a parantezei care și explică, dar și deschide noi sensuri, George Nina Elian ne arată că a metabolizat cu folos, prin lecturile sale, multă materie lirică, și se așează prin această plachetă deschidere, apăsat și coerent, pe un drum propriu, bine demarcat și orientat prin elemente originale, dincolo și deasupra de o geografie poetică slătineană, adeseori corigentă sub raport axiologic, îndreptățindu-mă să cred că răspunsul la interogația din titlu este apăsat afirmativ, de această dată.

* (Cornel Buteanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here