Acasă Actualitate S-a tăiat panglica! Corp nou la „Ion Minulescu”, inaugurat de ziua liceului

S-a tăiat panglica! Corp nou la „Ion Minulescu”, inaugurat de ziua liceului

127
DISTRIBUIȚI
        Luni, 14 mai 2018 va fi o zi de referinţă în istoria Colegiului Naţional „Ion Minulescu”. De ziua liceului, s-a tăiat panglica la noul corp, intitulat „Corpul B”, de către directorul instituţiei de învăţământ, Carol Kovacs, primarul Slatinei, Emil Moţ, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu şi inspectorul şcolar judeţean, Adrian Bărbulete.
Aproape 400 de elevi vor învăţa, din septembrie 2018, în clădirea cu trei nivele, legată de corpul central al şcolii, printr-o pasarelă încă nefinalizată. Clădirea, care beneficiază de o arhitectură simplă, a vremurilor contemporane, dispune de 12 săli de clasă moderne, utilate complet. Investiția totală a proiectului valorează 2,8 milioane lei, bani de la Primăria Slatina. Corpul nu a putut fi dat în funcţiune, până acum, din cauza unor documente birocratice ce ţin de siguranţă…
De asemenea, se află în linie finală, lucrările de modernizare la corpul de clădire în care vor funcţiona clasele primare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here