Acasă Actualitate Şedinţă importantă la PNL Olt

Şedinţă importantă la PNL Olt

218
DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 12 mai 2018, la Casa de Cultura a Tineretului din Slatina, după patru luni de mandat în fruntea PNL Olt, ca preşedinte ales, Liviu Voiculescu a organizat primul Consiliul Director Judeţean. Printre cei 224 de membri s-au aflat şi doar 4 primari liberali– din cei 17 pe care îi au liberalii în judeţ de la localelel din 2016. La şedinţă s-a vorbit despre trecutu, prin prezentarea unor rapoarte de activitate, despre prezent, prin prezentarea situaţiei actuale a partidului şi despre viitor, anul 2019 fiind un an de foc pentru liberalii olteni, care se pregătesc pentru europarlamentare şi prezidenţiale. Pentru localele din 2020, liberalii nu-şi vor desemna candidaţii decât după sondaje interne. Printre invitaţi s-au aflat senatorul Siminica Mirea, deputatul Gigel Ştirbu, preşedintele TNL Olt, Ionuţ Comănescu, preşedintele PNL Slatina, Gabriel Buliteanu, preşedintele Pensionarilor Liberali, Aurel Roşu etc.

PNL Olt, pregătiri pentru alegeri
Preşedintele PNL Olt a făcut primul bilanţ din mandatul său. După patru luni, Liviu Voiculescu poate spune că a început reconstruirea organizaţiei oltene a liberalilor, prin întărirea unor organizaţii, eliminarea factorilor nocivi sau care nu se implicau. PNL Olt se pregăteşte pentru alegerile europarlamentare, prezidenţiale şi, în special, pentru cele locale.
„În contextul în care Partidul Naţional Liberal se regăseşte, astăzi, pe un trend ascendent, îmi propun ca la alegerile eruoparlamentare din 2019 să ne situăm peste media naţională a partidului. Aşa cum s-a întâmplat şi în 2014, lucru care vi se datorează dumneavoastră. Obiectivele noastre sunt mari, dar nu se pot atinge decât printr-o foarte bună organizare ne mărim şansele de a schimba ordinea politică în judeţul nostru. În perioada următoare vor avea loc activităţi politice care vizează agenda publică şi vorbesc despre o acţiune care face referire la Pilonul II de pensii, subiect care priveşte viitorul nostru şi al copiilor noştri. Nuptem permite ca Alianţa PSD-ALDE să fure aceşti bani necesari viitoarelor pensii pentru a susţine măsuri fiscale şi salariale haotice, care au creat dezechilibre majore. Este important să transmitem tuturor cine suntem noi, ideologia noastră. Vă mulţumesc şi vă asigur de buna mea credinţă în ceea ce priveşte această filială”, a spus Voiculescu.

Siminica Mirea: „Fac echipă cu cei care vor să facă echipă”
Unul dintre parlamentarii care a răspuns afirmativ invitaţiilor organizaţiei de la Olt a PNL este senatorul Siminica Mirea, care a profitat de această întâlnire pentru a aduce lămuriri privind unele informaţii din spaţiul public, conform cărora ar cocheta cu pardidele de la putere. De asemenea, acesta a transmis şi un mesaj de unitate, invitându-i pe toţi, chiar şi pe primarii liberali, care nu au avut timp să vină la Consiliul Director, la unitate, prin formarea unei echipe puternice.
Stimați colegi, Siminica Mirea este membru al Partidului Național Liberal. Investește încredere, corectitudine și respect, aici. Sunt onorată de poziția de senator în Parlamentul României. Din câte știu eu, o premieră pentru județul Olt, din perspectiva partidului nostru.
Insist, și trebuie să o fac de fiecare dată! Se pare că altfel nu se poate! Fac echipă cu cei care vor să facă echipă. Ca senator, n-am spus-o eu, mă implic în activitatea curentă a acestei instituții, sunt atentă la ceea ce face puterea, iar pentru ca vorbele acestea să nu pară goale, e foarte simplu să apelați la un motor de căutare și vă convingeți. Nu-mi cereți, însă, să subscriu, obligatoriu, la idei venite din altă parte, care nu sunt tocmai potrivite! Există un partid unde libertatea de expresie trebuie să fie principiul fundamental: acesta este Partidul Național Liberal! Nu complotez în niciun fel împotriva interesului partidului. Nu am plecat la ALDE, nu sunt membru PSD! Verificați și din alte surse, iar răspunsul va fi la fel.
Avem problemele noastre să nu trebuie să le ascundem! Există o iritare legată de faptul că la putere sunt alții, dar acesta este jocul. Aşa cum vă spuneam, în 2016 noi am spus adevărul și poate că nu am fost convingători. Tot atunci, alții au mințit și au făcut-o bine. Așa s-au câștigat alegerile pe care noi le-am pierdut. Nu trebuie să rămânem în proiecte legate de excluderea unor oameni din partid. Nu construiești nimic atunci când dai jos! Nu mai trebuie să dăm vina pe alții! Ecuația o rezolvăm prin formulele pe care le știm. Dacă ne uităm peste umăr, la colegul de bancă, nu picăm pe subiectul potrivit…
Nu vă spun mai multe, pentru că, personal, cred foarte mult în puterea dialogului. Iar atunci când cineva vorbește singur, acolo nu e un dialog. Vă mai ofer doar o ultimă provocare: haideți să fim o echipă, iar dacă oamenii încep să vadă asta, rezultatele vor veni de la sine!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here