Acasă Actualitate Minivacanța de 1 Mai, maxi activitate pentru poliţişti

Minivacanța de 1 Mai, maxi activitate pentru poliţişti

83

Poliţiştii olteni au avut multe acţiuni în perioada 27 aprilie-01 mai a.c., pentru
menţinerea ordinii şi liniştii la manifestările dedicate Zilei Muncii. Peste 250 de poliţişti olteni au acţionat în această perioadă, de asemenea au fost scoase la lucru şi 11 aparate radar. De asemenea, poliţiştii au intervenit la 441 de solicitări ale cetățenilor – 390 din acestea fiind prin prisma 112.
Oamenii legii au aplicat un număr de 1.103 sancţiuni, în valoare totală de 362.265 de lei,au reținut 81 de permise de conducere și au retras 11 certificate de înmatriculare.

„În perioada de referință, activitățile s-au desfășurat în sistem integrat, în colaborare cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice, în vederea creării unui climat optim pentru cetățenii de pe raza județului Olt.
La data de 28 aprilie a.c., acționând pe raza orașului Balș, polițiștii au oprit în trafic un conducător auto, de 56 de ani, din localitate, care conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0,83 mg/L alcool pur în aerul expirat.
Duminică, 29 aprilie a.c., polițiștii din cadul Poliției Municipiului Slatina au depistat în trafic, un bărbat de 50 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație de 1,14 mg/L alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În aceeași zi, polițiștii au depistat pe o stradă din municipiul Slatina, un conducător auto, de 39 de ani, din comuna Milcov, în timp ce conducea autoturismul având o concentrație de 0,69 mg/ L alcool pur în aerul expirat..

La data de 29 aprilie, polițiștii au depistat un bărbat, de 28 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 64, pe raza comunei Pleşoiu, prezentând o concentrație alcoolică de 1,27 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice de sânge, pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia.

În aceste cauze, polițiștii au întocmit dosare penale, efectuând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 336/1 Cod Penal.

La data de 01 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina, acționând în colaborare cu efective din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt, au depistat pe o stradă din municipiul Slatina, un bărbat, de 29 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație de 1,28 mg/L alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a refuzat recoltarea de probe biologice sânge, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 337 Cod Penal.

Totodată, în această perioadă, în urma prezenței active în trafic, polițiștii au depistat mai multe persoane conducând fără a deține permis de conducere, cercetările continuând sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 335/1 Cod Penal.
Astfel, la data de 28 aprilie a.c., polițiștii au depistat un tânăr, de 20 de ani, din comuna Deveselu, în timp ce conducea un autoturism pe D.N 54, pe raza comunei Vișina, fără a poseda permis de conducere.
De asemenea, la data de 29 aprilie a.c., pe raza orașului Drăgănești-Olt, a fost depistat un tânăr, de 21 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având permisul de conducere suspendat.
La aceeași dată, pe raza comunei Obârșia, a fost depistat un bărbat, de 68 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,73 mg/ L alcool pur în aerul expirat. În acest caz, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.”, se arată în materialul prezentat în cadrul conferinţei de presă de IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here