Acasă Actualitate De vorbă cu domnul CONF. DR. ING. DAN GHEORGHE – Facultatea de...

De vorbă cu domnul CONF. DR. ING. DAN GHEORGHE – Facultatea de Inginerie și Știința Materialelor, din cadrul Universității Politehnice București –

544
– Ce mai faci, Dane, că nu te-am mai văzut de aproape patruzeci de ani?
În fața unei cafele fierbinți și a nelipsitei țigări, îl comparam pe elevul meu, Dan Gheorghe, de acum peste patru decenii, cu actualul cadru universitar Dan Gheorghe, director al unuia dintre cele trei departamente ale facultății. Ca elev al Colegiului Tehnic Metalurgic Slatina, era un băiat bun la învățătură, înalt, blond, parcă prea serios pentru vârsta lui. Acum, parcă s-a mai împlinit, dar a albit total, prestanța și seriozitatea caracterizându-l din totdeauna.
– Domnule profesor Amicu̕, mă bucur că vă văd. Știți că toți elevii vă spuneam Amicu̕, deoarece sâmbăta de la unu la două, dar mai ales în fiecare zi de luni, de la șapte la opt, intrați în clasă cu expresia „Amicii mei, pentru la toamnă, la lecție”… Și dacă nu știam, ne cântați melodia „Rămâi, o, nu pleca, mai stai…”.
– Din câte-mi amintesc, tu ai făcut liceul în perioada 1973-1978, pe atunci liceul – la zi – fiind de cinci ani. Ce a urmat?
– După absolvirea bacalaureatului, am fost încadrat, urgent, la Întreprinderea de Prelucrare a Aluminiului Slatina, deoarece știți că pe atunci toți absolvenții erau încadrați obligatoriu, neexistând noțiunea de șomer. În toamnă am dat examen de admitere la facultatea, unde-mi desfășorr activitatea de peste trei decenii. Am susținut examenul, la matematică și fizică, deși aș fi putut da la matematică și specialitate, disciplină pe care am făcut-o – tot liceul – cu dumneavoastră, și după manualele de „Utilaje și tehnologii”, al căror autor ați fost.
M-a cuprins o anumită nostalgie a vremurilor de odinioară, dar și un sentiment de dezamăgire, pentru că tocmai aflasem că, de curând, o anumită persoană, cu o funcție deosebit de mare în industria slătineană, dar și cu relații și putere financiară pe măsură, afirmase, în fața mai multor foști elevi ai mei – și nu numai – că m-a ajutat financiar la elaborarea cărților tehnice.
Din respect pentru adevăr, trebuie să fac următoarele precizări:
A). SC ALRO SA a cumpărat în anul 1995 două mii de exemplare din manualul „Utilaje și tehnologii în metalurgie” – manual pentru clasele a XI-a și a XII-a – liceu, a școlilor profesionale și școlilor de maiștri – de la Editura Didactică și Pedagogică București. A fost un proces de vânzare-cumpărare. Manualele tehnice au fost folosite ca material bibliografic, pentru testele de angajare, pentru cursurile de perfecționare și la școala de maiștri.
B). În anul 2011, SC ALRO SA a cumpărat de la Tipografia AXXA Consult Slatina un număr de cărți tehnice „Utilaje și procese tehnologice în obținerea și prelucrarea aluminiului și a aliajelor sale”. Uzina a plătit – în condițiile legii – folosind aceste manuale tehnice pentru școala de maiștri și pentru uzul intern.
Frumusețea este că aici nu mi-am primit nici dreptul de autor, fiindu-mi date, în compensație, o sută de exemplare. Patruzeci de exemplare le-am oferit – tot ca drept de autor – domnului dr. ing. Ciobanu Gilbert, șeful Serviciului Tehnic al SC ALRO SA, dânsul fiind coautor al manualului.
O tuse discretă m-a trezit la realitate…
-Vezi, tu, Dane, facultatea pe care ai absolvit-o și în care-ți desfășori activitatea de cadru universitar, de peste trei decenii, eu am făcut-o între 1965-1970, pe atunci sălile de curs și laboratoarele fiind în Polizu, pe lângă Gara de Nord, căci actualul sediu al Politehnicii nu se construise încă. Aveam un respect deosebit pentru asistentul universitar dr. ing. Petru Moldovan – care în perioada 1991-2003 a fost decanul facultății, aobținând între timp titlul de profesor universitar. Pe prof. dr. ing. Oprea Florea – decan al facultății în perioadele 1962-1969 și 1973-1981, îl consideram tatăl specialiștilor în metale neferoase. Pe amândoi i-am întâlnit în Slatina, deoarece în perioada 1972-1978, în cadrul Colegiului Tehnic Metalurgic a ființat Institutul de Subingineri Slatina, sub patronajul facultății noastre, care este unică în țară.
Știu că de-a lungul timpului ai parcurs toate etapele ierarhice universitare, începând cu asistent universitar, apoi șef lucrări și acum conferențiar universitar, altfel spus, nu ai fost făcut „la apelul de seară”, așa cum se mai întâmplă în zilele noastre…
Munca asiduă, atât în domeniul învățământului universitar, dar și al cercetării științifice aplicate, a stat la baza obținerii performanțelor profesionale la care ai ajuns. De altfel, se știe că ai colaborat cu mari centre universitare, dar și cu institute de cercetări de mare prestigiu internațional din Germania, Statele Unite ale Americii, Portugalia etc. Așa se explică faptul că ai participat la realizarea a peste 50 de contratce de cercetare, fiind coptat și în colectivul de pregătire și acordare a titluriloe de DOCTOR, candidaților cu cele mai performante rezultate în domeniu. De altfel, pentru așa o prestigioasă activitate universitară și de cercetare îndeplinești și funcția de director al Departamentului de Știința Materialelor Metalice și Metalurgie Fizică.
Ca o concluzie, constat cu mândrie – și cu bucurie – că elevul și-a depășit învățătorul…
– Apropos: Pe 25.05. a.c. va avea loc întâlnirea promoției 1978, la 40 de ani d ela absolvire, dimineața strigându-se catalogul, urmând vizitarea atelierelor și a laboratorelor. Prânzul se va servi la Hotel Parc din Slatina. Ai să participi?
– Bineînțeles, că vreau să-mi revăd colegii. Dumneavoastră veniți?
– Să nu uit: promite-mi că prin iunie îmi vei acorda un interviu privind detaliile exemenului de admitere la facultatea noastră, în cadrul Universității Politehnice București. Probabil vor fi mulți absolvenți ai promoției 2018, care vor dori a ne urma exemplul. Sărbători fericite, Dane!
Slatina
05.04.2018
CONSTANTIN VICTOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.