Acasă Actualitate Lovitură pentru medici de la Spitalul Judeţean

Lovitură pentru medici de la Spitalul Judeţean

740
DISTRIBUIȚI

Ministrul de facto al Sănătăţii al ultimului deceniu, Raed Arafat, fondatorul Fundaţiei SMURD, un serviciu care nu mai are nevoie de altă prezentare, dar şi cel care, la alegerile prezidenţiale din 2014 s-a aşezat cu Victor Ponta pe afiş, vine cu o propunere şoc:
„Pasul de a creşte veniturile personalului din sănătate este unul foarte important însa acesta trebuie să vină şi cu alte măsuri, una şi cea mai importantă din punctul meu de vedere este delimitarea sectorului privat comercial de cel public şi stabilirea unor reguli foarte clare care să ajungă chiar şi la interdicţia de a lucra simultan în ambele sectoare, neştiind niciodată dacă medicul sau asistentul este loial locului de muncă din sectorul public şi dacă întradevar acesta deserveşte interesul pacienţilor cocrect sau încearcă să-i plimbe între cele două sectoare şi să-i facă să plătească cât mai mult posibil fără a ţine cont de posibilităţile lor şi problemele lor.”, spune Arafat
Măsura sa este controversată. Libertatea de acţiune pe piaţa lumii este garantată, iar normele europene întăresc acest aspect, însă, adevărul din spatele afirmaţiilor sale, aduce în lumină o realitate cruntă. De multe ori, spitalele publice sunt folosite de unii dintre medici doar ca agenţie de recrutare pentru pacienţi chemaţi ulterior să se trateze în stabilimentele private unde aceştia lucrează.
Concurenţă neloială făcută cu legea de partea celor care o practică. Măsura lui Arafat de a impune ori la stat, ori la privat, naşte controverse. La Slatina, mulţi medici lucrează şi la Spital, dar şi la cabinete sau clinici private.
Doctorul de la stat e mai puţin concentrat decât o face la privat. Practica demonstrează. Odată aruncată ideea pe piaţă, promovată de cel care o susţine, are şanse foarte mari să treacă. Puterea de convingere a secretarului de stat de la Ministerul Afacerilor Interne e mare. Amintiţi-vă că în urmă cu şase ani, în urma unul conflict deschis preşedintele ţării, a căzut un guvern.

Contactat pe acest subiect extrem de sensibil, dr. Renică Diaconescu, senator, vicepreşedinte al Comisiei pentru Sănătate Publică din Senat, spune că: „Am avut şi eu cândva această idee, dar din păcate a eşuat. La vremea aceea cei care s-au opus au fost profesorii universitari… Ştiu că acest sistem funcţionează şi în Grecia. Văd iniţiativa bună pentru pacienţi, dar nu la fel de bună epntru medici. Îmi pun o problemă legată de constituţionalitate. Dacă nu avem o îngrădire a dreptului la muncă. O dezbatere este necesară.”.

1 COMENTARIU

  1. Este o masura fireasca,deoarece un medic trebuie sa se daruiasca total profesiei,respectiv institutii in care lucreaza.Dar cel mai important ramane buna admnistrare si dotare a spitalelor de stat.De exemplu in Regatul Spaniei asistenta medicala exista pentru toti.

    Spitalele de stat din Spania, asa cum este si cel clinic din Barcelona, acorda asistenta medicala pentru toti cetatenii spanioli, inclusiv pentru strainii care platesc asigurarile sociale (cum ar fi un roman care munceste cu contract acolo si plateste „seguro social”), dar si pentru cei aflati in situatii de urgenta. Astfel, statul acopera costurile asistentei medicale, cu exceptia celor din sferele stomatologiei, oftalmologiei, psihologiei, fertilitatii.

    Daca pentru problemele „usoare” de sanatate spaniolii prefera sa mearga la privat, atunci cand se pune problema de afectiuni acute sau cronice, baza este tot in spitalele de stat. Mai putin de 15% dintre spanioli detin asigurari private de sanatate, dar procentul creste la 25% in marile orase ca Madrid si Barcelona.

    Diferenta dintre stat si privat nu rezida in calitatea serviciilor pe care le ofera – sa nu uitam ca spitalele de stat sunt considerate a fi foarte bune, ci in timpul de asteptare si nivelul de confort. Un spaniol trebuie sa astepte pana la doua luni ca sa fie consultat de un medic specialist, asta pentru ca acolo trece intai pe la medicul de familie, apoi este tratat in ambulatoriu, iar intr-un final ajunge la specialistul din spital. Intregul circuit permite un bun control al cheltuielilor si, in definitiv, evitarea risipei. Daca pacientul are asigurare privata, atunci totul merge mult mai repede si aproape ca nu mai trebuie sa astepte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here