Dragii mei,
În fiecare an perioada Postului Mare ne pregătește moral și fizic să îndurăm marea durere de a vedea cum Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos este prins, judecat pe nedrept, scuipat, lovit, pus pe Cruce și mort ca mai apoi să îl vedem înviat pentru noi și pentru a noastră mântuire.
Ok! Până aici înțelegem, din păcate, doar unii dintre noi, de ce s-au petrecut acestea.
Bineînțeles că din iubire pentru oameni. Dar care oameni?
Duminica Floriilor ne pune înaintea ochilor, celor care refuzăm să fim orbi, trei categorii de oameni:
1. Cei care au strigat cu toată puterea lor „Osana Fiul lui Dumnezeu, binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului” și au fost alături de Hristos văzând minunile și mai presus de toate văzând învierea lui Lazăr cel mort de 4 zile. Categoria aceea de oameni care îl urmează pe Hristos în toată săptămâna Patimilor și se arată fricoși când el este prins dar continuă să îl urmeze și pe Golgota. Ei sunt urmașii creștinilor noștri aceia puțini care sunt nelipsiți din Biserică și vin cu bune și cu rele, cu lacrimi sau zâmbete dar se bucură zilnic de prezența lui Dumnezeu.
2. Cea de-a doua categorie îi prezintă pe cei care strigă alături de primii „Osana…”, dar care nu îl urmează pe Hristos ci doar s-au aflat din întâmplare la poarta pe care intră Mântuitorul și se bucură de moment doar pentru că „așa e bine” sau „așa se face”. Această categorie care cuprinde oameni care se cred triumfalişti văzând un „Mesia” pe care și-L doreau ei, adică un luptător împotriva imperiului roman care stăpânea Ierusalimul, nicidecum un Mântuitor de suflete, cuprinde oamenii care transformă „osana – ul” ce le convenea lor în „răstignește-L” strigat cu atâta putere joi. Ei sunt creștinii de ocazie care se întâmplă și ei prin Biserici de sărbători că „așa e bine” sau „așa trebuie” și se așteaptă ca Dumnezeu să fie un prestator de servicii, care Îi vede pentru prima dată în Biserică și trebuie imediat să le asculte rugile că altfel îi întorc spatele și pleacă de la fața Lui dezamăgiți gata fiind să Îl răstignească cu prima ocazie.
3. Ultima categorie este cea a oamenilor indiferenți de momentul intrării lui Hristos în Ierusalim, care nu au treabă deloc cu evenimentul dar care sunt extrem de activi și vocali la procesul public strigând alături de cei din a doua categorie un „răstignește-L” puternic! Aceștia, convinși de propria credință și neavând deloc de-a face cu Hristos, consideră că ce fac ei este drept și bine. Ei cred că dețin adevărul absolut și nu doresc nici să afle ce se întâmplă în fața lor (procesul unui Mântuitor vinovat doar că a iubit necondiționat lumea). Aceștia sunt creștinii noștri botezați cu miile care mai intră în Biserică doar aduși între câteva scânduri și au Biserica „în sufletul meu”, total paraleli cu creștinismul și convinși fără doar și poate că ce fac și cum spun ei este bine.
Partea interesantă este că pentru toți acești oameni, cei cuprinși în cele trei categorii, Mântuitorul se pune pe Sine pe Cruce. Dumnezeu nu face diferențe! El se lasă scuipat, lovit, batjocorit și crucificat pentru cei care L-au urmat îndeaproape cât și pentru cei de ocazie dar și pentru cei total indiferenți.
Din păcate însă, ultimele două categorii Îl omoară an de an pe Hristos prin neacceptarea Învierii.
Categoria a doua este cea care Îl menține pe Hristos mort prin toate acele pregătiri inutile pe care le fac. Hristos nu stă în cei 6 cozonaci și nici în multele feluri de mâncăruri alese. Parcă am face pomeni pentru cineva plecat din lumea aceasta. Hristos nu are nevoie de pomeni pentru că Hristos a înviat pe bune!
Ultima categorie habar nu are că tot procesul Mântuirii omului, care începe cu Nașterea Maicii Domnului și se termină cu Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, este pentru ei! Aceștia văd Paștele ca pe o nouă ocazie de zile libere în care se mănâncă și se bea pe săturate, se întâlnesc neamurile și se ajunge pe la Urgențe de la crizele de fiere. Pentru ei Hristos este și rămâne mort!
Pe noi ceilalți însă, din Duminica Floriilor începe, an de an, reactualizarea dovezii clare că Hristos este cu adevărat Domn și Dumnezeu. Fiecare zi a săptămânii Patimilor ne dă speranța Învierii:
Luni ne reamintim despre Iosif cel din Vechiul Testament care a fost vândut pe 30 de arginți de către frații lui în Egipt, acolo este acuzat pe nedrept de adulter este închis dar în urma interpretării unor vise ajunge stăpân peste tot Egiptul, cumva pregătindu-ne de vinderea și procesul nedrept al lui Hristos ca mai apoi să înțelegem că El o să fie Stăpân al lumii acesteia.
Marți ni se reamintește pilda celor zece fecioare, cinci dintre ele având untdelemn suficient și intră împreună cu Mirele care este Hristos la nuntă iar cinci, prea ocupate de grijile lumești, nu au undelemn suficient și rămân pe dinafară. Biserica ne arată că prioritatea noastră în această săptămână este Hristos și nu altceva.
Miercuri ni se pune înainte fapta femeii păcătoase care spală picioarele lui Hristos cu mir și le șterge cu propriul păr. Avem ultima strigare la pocăință, urmând exemplul acesteia care simte acea pornire lăuntrică de a cădea la picioarele Mântuitorului pentru a cere iertare.
Joi deja ne rupem cu totul de timpul prezent și intrăm în timpul biblic mirosind aerul Ierusalimului de atunci, pășind pe străzile pline de praf, fiind acolo lângă Dumnezeu și nu aici cu gândul la ale noastre. Joi Mântuitorul ne dă lecția supremă de smerenie spălând picioarele apostolilor, apoi Îl vedem cum instaurează Sfânta Euharistie la Cina cea de Taină, ne retragem împreună cu El în Grădina Ghetsimani și ascultăm temători Rugăciunea Arhierească. Vedem apoi neputincioși sărutul dat de Iuda și mulțimea venită ca la un tâlhar cum îl duc pe Hristos la procesul nedrept al preoților Vechiului Testament. Ascultăm neputincioși sentința și ne trezim brusc la bătaia clopotelor văzând Crucea scoasă de preot în mijlocul Bisericii care ne arată un Hristos pironit de dragoste nu de păcate.
Vineri dimineață Îl vedem pe Cuvântul lui Dumnezeu dat jos de pe Lemnul ce devine un altar al jertfei ca să fie întins pe epitaful din mijlocul Bisericii sărutat de noi cei prezenţi care cântăm cu atâta amar Prohodul făcând înmormântarea unui Dumnezeu care a biruit moartea.
Procesiunea aceea cu un Hristos întins pe Epitaf care se sfârşeşte cu Ușile Sfântului Altar închise ne dă tuturor puterea de a ne întoarce în Biserică, la mormântul lui Hristos, Duminică la prima oră a dimineții, la 00:00 pentru a vedea Lumina Învierii lui Hristos din mormântul în care noi toți L-am pus.
Dragii mei,
Haideți să nu Îl mai omorâm pe Hristos și anul acesta. Să nu continuăm să facem pregătiri pentru un parastas al unui mort, pentru că Hristos a Înviat. Să ne pregătim să întâmpinăm un Dumnezeu care a biruit moartea și este viu și prezent alături de noi. Să mergem să vedem Învierea. Toate celelalte sun trecătoare sunt lumești. Învierea Îi aparține lui Dumnezeu și El ne-o dă nouă! Plângeți păcatele zilele acestea, fiți pregătiți să vedeți ocara pe care o dau ceilalți lui Dumnezeu, scuipările, lovirile, procesul nedrept și Crucea. „Fericiți cei ce plâng că aceia se vor milui” Da! Ne vom milui văzând un Hristos Domn și Dumnezeu Înviat Amin!
Prof. drd. teolog
