Acasă Actualitate Militari americani de la Baza Deveselu, scandal într-un club craiovean

Militari americani de la Baza Deveselu, scandal într-un club craiovean

165
sursa foto: internet
     Şapte militari americani, au mers în noaptea de sâmbătă spre duminică să se distreze într-un club din Craiova, acolo unde au consumat alcool şi au plecat fără a plăti consumaţia.

Aceştia au fost urmăriţi de agenţii de pază şi a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor. Militarii au fost violenţi cu agenţii de pază, şi cu poliţiştii. Cinci dintre militari au fost amendaţi pentru tulburarea liniştii publice. Mai-marii Marinei SUA în ţară au deschis o anchetă internă pe această speţă. Militarii americani de la Deveselu au primit amenzi în valoare totală de 3.300 de lei.
„În dimineața zilei de duminică, în imediata apropiere a unui local de alimentație publică din Craiova s-a produs un eveniment între un grup de clienți ai localului respectiv și personalul cu atribuții pe linia asigurării pazei. Incidentul a fost cauzat de faptul că grupul respectiv a refuzat să achite contravaloarea consumației. Întrucât persoanele se manifestau zgomotos au fost luate măsuri pentru aplanarea stării tensionate, iar persoanele implicate au fost sancționate contravențional”, precizează reprezentanţii IPJ Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.