Acasă Politic Din agenda deputatului Marius Iancu

Din agenda deputatului Marius Iancu

113

La mijlocul lunii martie, la Comisia de Buget, Finanțe și Bănci a fost prezentă delegația FMI. Deputatul Marius Iancu a fost prezent la această întâlnire, ce a avut ca scop prezentarea situaţiei economice a ţării, care este una bună.
„La Comisia de Buget, Finanțe și Bănci a fost prezentă delegația FMI condusă de Jaewoo Lee.
Discuțiile s-au bazat de cifrele oficiale privind creșterea economică a României care au fost privite cu scepticism de reprezentanții Fondului la întâlnirea de anul trecut.
Puși în fata cifrelor- o creștere economică de 7%, cea mai mare din Uniunea Europeană, în 2017, una dintre cele mai mici rate ale inflației din UE, de 1,1% față de media europeană de 1,7% și un nivel mediu al bunăstării de peste 60% din media europeană, economiștii de la FMI au recomandat demararea investițiilor și continuarea implementării masurilor economice și sociale asumate.”, spune deputatul.

Deputatul Marius Iancu susţine două proiecte legislative, propuse a fi modificate de un coleg din Comisia de Buget, Finanțe și Bănci. cele două acte normative vor fi importate din legislaţiile altor state membre ale Uniunii Europene, care s-au dovedit performante în derularea investiţiilor.
„Legea Achizițiilor Publice după model german și Legea Parteneriatului Public Privat care va avea ca model o lege asemănatoare din Slovacia, considerată foarte bună în acest domeniu. Acestea sunt doua dintre prioritățile legislative ale acestui an deoarece numai prin modificarea legislației se pot debloca investițiile. În 2018, bugetul pentru investiții este de 4,2% din PIB, mai mare cu 11,5% față de anul trecut.”, a spus Marius Iancu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.