Acasă Cultură Carte-eveniment! Poveşti şi povestiri despre dascălul Traian Biju

Carte-eveniment! Poveşti şi povestiri despre dascălul Traian Biju

129

„Şcolii şi elevilor mei am hotărât, atunci, să le dedic întreaga mea viaţă!” – Traian Biju

Profesorul de istorie Elena Sîrghie este autoarea unui alt volum dedicat personalităţilor uitate de publicul larg. Prin cartea „Dascăli slătineni: profesorul Traian Biju! Poveşti şi povestiri slătinene!” autoarea readuce în atenţia opiniei publice personalitatea unuia dintre dascălii marcanţi ai Slatinei: Traian Biju. Joi, 8 martie a.c., în amfiteatrul Colegiului Naţional „Radu Greceanu”, a avut loc lansarea volumului dedicat ilustrului dascăl, în prezenţa unui public format din elevi actuali ai liceului, foşti elevi, cadre didactice şi prieteni ai unităţii de învăţământ. Alături de autoare s-au aflat: directorul Colegiului Naţional „Radu Greceanu” – Gianina Pîrvu şi jurnalistul Dumitru Sîrghie. Cartea a apărut datorită unui proiect finanţat de Primăria municipiului Slatina şi Consiliul Local al Slatinei.

Educaţia, religia sufletului dascălului Biju
În cele peste 200 de pagini, poveştile şi povestirile despre fostul dascăl şi director al Liceului „Radu Greceanu”, Traian Biju, par a nu se sfârşi, iar faptul că există diverse imagini cu aspecte din viaţa cadrului didactic face ca întreg volumul să fie o piesă de rezistenţă în biblioteca fiecăruia. În argumentul său, autoarea cărţii afirmă că: „Profesorul şi directorul Traian Biju s-a dedicat trup şi suflet înălţării materiale şi spirituale a şcolii şi a întregii comunităţi slătinene. În acest nobil demers, el şi-a asumat întru totul legenda Meşterului Manole, având în vedere că, la temelia Şcolii «Radu Greceanu», cea pe care visase să o înalţe, zidise «liniştea vieţii, interesele familiei, sănătatea şi o carieră universitară», la care îl chemase profesorul său Simion Mehedinţi, după propria-i mărturisire. Profesorul Traian Biju s-a identificat cu sufletul elevilor săi şi al întregului Neam Românesc. Şi astfel, educarea generaţiilor de tineri a pus-o în slujba Neamului şi a Ţării. Şi-a făcut din asta o adevărată religie a sufletului”.

Traian Biju, un model pentru dascăli şi elevi
Profesorul Biju a scris o pagină frumoasă de istorie, importantă pentru dezvoltarea învăţământului slătinean şi pentru prestigiul Liceului „Radu Greceanu”, însă, acesta se regăseşte şi în paginile dedicate României Mari, care devenise, pentru mulţi ca el, un ideal.
„Am scris această carte cu convingerea că oricât s-ar schimba vremurile, oricât ar evolua învătământul românesc sau oricâţi miniştri s-ar perinda în fruntea acestuia, profesorul Traian Biju rămâne un model pentru dascălii şi elevii de azi şi de mâine.
Totodată, această carte poate fi considerată, în rândul proiectelor primăriei de a marca Centenarul României Mari. Pentru că profesorul Traian Biju a aparţinut generaţiei care a făcut România Mare. A luptat pe frontul Primului Război
Mondial, iar la sfarşitul acestuia, când s-a înfăptuit România Mare, generaţia lui a fost animată de un alt ideal. Acela de a face din România Mare o Românie puternică, o Românie tare.”, mai spune profesorul de istorie Elena Sîrghie, autorul volumului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.