Acasă Actualitate Ziua Femeii, la Şerbăneşti. Un dar din partea primarului Titi Peligrad

Ziua Femeii, la Şerbăneşti. Un dar din partea primarului Titi Peligrad

431

La Şerbăneşti a devenit o tradiţie ca, de 8 martie, când se celebrează Ziua Internaţională a Femeii, la Şerbăneşti, administraţia locală, condusă de primarul Titi Peligrad, să le ofere un dar de neuitat domnişoarelor şi doamnelor din comună.

Joi, 8 martie 2018, la Căminul Cultural din Şerbăneşti, a avut loc un spectacol de muzică şi dans popular în cinstea femeii, persoana cea mai importantă în viaţa oricărui om. Primăria Şerbăneşti şi Consiliul Local au organizat spectcolul, care a debutat la ora 14:00 cu microrecitaluri ale elevilor Şcolii Populare de Arte şi Meserii Slatina, Clasa de Canto şi Instrumente Populare a profesorului Iulian Onţică, urmate de reprezentaţii de dans popular, oferite de membrii Ansamblului Folcloric „Poarta Olteniei”, coordonat de Marian Stănescu. În timp ce fiicele Şerbăneştiului ascultau melodiile interpretate de micuţul Ştefan Diniţă, administratorul public al comunei, Mugurel Breoi, ajutat de câţiva colegi, oferea garoafe, felicitări şi ciocolate.

Spectacolul, care a durat două ore, s-a încheiat cu dansul căluşăresc, pus în scenă de ansamblul folcloric amintit anterior.

„Ziua de 8 Martie este ziua feminităţii, a frumuseţii, a dragostei. Este o zi specială în care femeia este venerată cu deosebit respect. Prin farmecul şi optimismul dumneavoastră, ne inspiraţi cele mai frumoase gânduri, afecţiune şi speranţă. Prin forţa şi răbdarea dumneavoastră, ne sprijiniţi în marile, dar şi în măruntele provocări ale vieţii. Vă doresc să aveţi parte de sănătate, realizări deosebite în plan profesional, împlinirea tuturor dorinţelor, armonie şi bunăstare în familie, fericire alături de cei dragi! Să vă bucuraţi din plin de recunoştinţă şi aprecierea celor din preajmă. La mulţi ani””, le-a transmis primarul Titi Peligrad tuturor domnişoarelor şi doamnelor aflate la spectacol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.