Acasă Politic Presiune dublă. La Senat, Siminica Mirea, la Camera Deputaţilor, Marius Iancu

Presiune dublă. La Senat, Siminica Mirea, la Camera Deputaţilor, Marius Iancu

582

La începutul lunii februarie, senatorul Siminica Mirea se adresa ministrului de Finanţe, Orlando Teodorovici, referitoar la modul cum poate fi recuperată taxa de mediu de către acei plătitori care și-au înstrăinat autovehiculul:
„În piață, domnule ministru, sunt numeroase anomalii, în normele metodologice, prin care, persoanele îndreptățite pot face solicitări pentru returnarea sumelor cuvenite din taxa dovedită ilegal. Spre exemplu: dacă un deținător, persoană fizică, achita în 2008 o taxă de mediu de 630 de euro, pentru înmatricularea unui vehicul cu normă de poluare Euro 4 și înstrăinează mașina în cauză, în prezent ne confruntăm cu ceea ce numesc un stopaj abuziv la sursă. Solicitantului i se cer copii după certificatul de înmatriculare, acte de identitate și cartea de identitate a autovehiculului pentru care dorește returnarea taxei respective. Ori, dacă mașina respectivă a fost înstrăinată sau scoasă din circulație, din diverse motive, solicitantul îndreptățit al taxei nu-și poate recupera banii plătiți, cuveniți legal!”.

Ministrul de resort îi răspundea senatorului că se află, în procedură parlamentară, un proiect de lege privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehcule. Ministrul îi mai răspundea senatorului că i se pare oportună modificarea actelor normative în beneficiul cetăţeanului.
Pe de altă parte, la Camera Deputaţilor, în Comisia de Buget, Finanțe și Bănci deputatul Marius Iancu a votat adoptarea unui amendament prin care se simplifică restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule
„Din OUG 52/2017 am eliminat alineatul 4, art.1, iar restituirea taxei se va face numai pe baza de cerere, fără alte documente. Prezent la comisie, ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici a promis că va modifica normele de aplicare ale Ordonanței.”, spune deputatul Iancu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.