Dimineața zilei de 4 martie 2018 aduce în atenție o crimă pasională, urmată de o sinucidere, petrecute în incinta Secției de Psihiatrie de pe strada Drăgănești, a Spitalului Județean de Urgență Slatina.
În jurul ore 03:00, o asistentă a alarmat, prin 112, faptul că dintr-o cameră se aud țipete. Primele forțe prezente la fața locului, nevoite să spargă ușa, au găsit un peisaj înfiorător: o femeie ucisă cu foarte multe lovituri de cuțit și un bărbat tăiat în zona gâtului și în zona încheieturilor de la ambele mâini. Victimile, decedate…
S-a stabilit, ulterior, că este vorba de o asistentă – Ramona Cosmescu, de 45 de ani și de un infirmier – Gheorghe Ghenea, de 54 de ani, aflați la serviciu, pe secția respectivă. Se fac cercetări pentru a se stabili ce a generat crima urmată de sinucidere. Peisajul de la fața locului arăta înfiorător….
Toate crimele si sinuciderile sunt determinate de lipsa de credinta in Dumnezeu,respectiv de lipsa de post si rugaciune.Lipsa de comunicare cu Dumnezeu prin rugaciune si spovedanie dezvolta in om ura,invidia,gelozia,mandria si minciuna.
Sinuciderea este crima impotriva lui Dumnezeu.
Nu este mai mare nenorocire pentru familie decât păcatul infidelităţii unuia dintre soţi. Aceasta este o lovitură cumplită, ca o spărtură în fundul corabiei, care ameninţă cu pieirea tot vasul. Desigur, conştiinţa noastră primeşte sute de avertismente, întrucât căderea nu se săvârşeşte niciodată într-o oră. Căderea exterioară este pregătită de căderea lăuntrică de la Dumnezeu şi de la dreptatea Lui, de refuzul de a purta crucea credinţei şi credincioșiei, pe care soţii şi-o iau la cununie.De aici incep alte pacate.Crima si sinuciderea.
Un lucru il poate cineva, eventual, distruge daca este proprietarul lui absolut. Dupa invatatura crestina insa, viata omeneasca este darul lui Dumnezeu. El este creatorul si sustinatorul vietii umane, deci si proprietarul ei absolut. Credinciosului ii este data viata spre folosire rationala in vederea dobandirii mantuirii sale, servind cu ea lui Dumnezeu si prin ea scopul sau ultim. Autodistrugerea vietii inseamna, deci, distrugerea unui bun, al carui proprietar propriu-zis nu-i acesta, ci Dumnezeu si astfel sinuciderea are caracterul unei leziuni, unei violari nedrepte a dreptului de proprietate asupra persoanei umane, oare-I revine exclusiv lui Dumnezeu.
Morala crestina condamna categoric sinuciderea, caci:
a) Sinuciderea este o crima impotriva firii omului.
Ca oricarei fiinte vii si omului ii este propriu un puternic instinct al autoconservarii, in temeiul caruia el se apara impbtriva a tot ce-i ameninta existenta. Iubirea de sine, apoi, cere ca omul sa pretuiasca viata dupa valoarea ei adevarata ca primul intre bunurile pamantesti si temelia oricarei actiuni morale si sa n-o distruga arbitrar, intentionat.
Desigur, omul are un drept personal asupra vietii sale, dar e un drept legat de datorii sfinte, nu-i un drept de proprietate nelimitat, ci numai de administrare si folosire rationala. Sinuciderea, violentand impulsul firesc catre existenta, distruge crestinului „impreuna cu viata trupeasca si baza actiunii morale si a imbunatatirii sale” si depaseste limita dreptului asupra vietii sale.
Dezaprobarea fireasca si groaza provocata totdeauna de vederea unui sinucigas arata de asemenea ca sinuciderea este o crima oribila impotriva firii umane.
b) Sinuciderea este o crima impotriva societatii, familiei si patriei.
Fiecare om are datorii sociale, trebuind, dupa masura puterilor sale, sa contribuie la binele semenilor.
Binele unei familii sau chiar al unor forme mai largi de viata sociala, depinde adesea de existenta unui singur om. Sinucigasul insa, prin fapta sa oribila, dezerteaza de la toate datoriile sociale, aruncand asupra alor sai rusine si adesea lasand in urma mizerie.
Asadar,rolul preotul nu este cel de administrator si contabil financiar,respectiv de zidar,tamplar,vanzator de lumanari si tamaie,ci are rolul de duhvonic,de vindecator prin spovedanie si prin sfanta impartasanie de bolile sufletesti si trupesti.
Toate crimele si sinuciderile sunt determinate de lipsa de credinta in Dumnezeu,respectiv de lipsa de post si rugaciune.Lipsa de comunicare cu Dumnezeu prin rugaciune si spovedanie dezvolta in om ura,invidia,gelozia,mandria si minciuna.
Sinuciderea este crima impotriva lui Dumnezeu.
Nu este mai mare nenorocire pentru familie decât păcatul infidelităţii unuia dintre soţi. Aceasta este o lovitură cumplită, ca o spărtură în fundul corabiei, care ameninţă cu pieirea tot vasul. Desigur, conştiinţa noastră primeşte sute de avertismente, întrucât căderea nu se săvârşeşte niciodată într-o oră. Căderea exterioară este pregătită de căderea lăuntrică de la Dumnezeu şi de la dreptatea Lui, de refuzul de a purta crucea credinţei şi credincioșiei, pe care soţii şi-o iau la cununie.De aici incep alte pacate.Crima si sinuciderea.
Un lucru il poate cineva, eventual, distruge daca este proprietarul lui absolut. Dupa invatatura crestina insa, viata omeneasca este darul lui Dumnezeu. El este creatorul si sustinatorul vietii umane, deci si proprietarul ei absolut. Credinciosului ii este data viata spre folosire rationala in vederea dobandirii mantuirii sale, servind cu ea lui Dumnezeu si prin ea scopul sau ultim. Autodistrugerea vietii inseamna, deci, distrugerea unui bun, al carui proprietar propriu-zis nu-i acesta, ci Dumnezeu si astfel sinuciderea are caracterul unei leziuni, unei violari nedrepte a dreptului de proprietate asupra persoanei umane, oare-I revine exclusiv lui Dumnezeu.
Morala crestina condamna categoric sinuciderea, caci:
a) Sinuciderea este o crima impotriva firii omului.
Ca oricarei fiinte vii si omului ii este propriu un puternic instinct al autoconservarii, in temeiul caruia el se apara impbtriva a tot ce-i ameninta existenta. Iubirea de sine, apoi, cere ca omul sa pretuiasca viata dupa valoarea ei adevarata ca primul intre bunurile pamantesti si temelia oricarei actiuni morale si sa n-o distruga arbitrar, intentionat.
Desigur, omul are un drept personal asupra vietii sale, dar e un drept legat de datorii sfinte, nu-i un drept de proprietate nelimitat, ci numai de administrare si folosire rationala. Sinuciderea, violentand impulsul firesc catre existenta, distruge crestinului „impreuna cu viata trupeasca si baza actiunii morale si a imbunatatirii sale” si depaseste limita dreptului asupra vietii sale.
Dezaprobarea fireasca si groaza provocata totdeauna de vederea unui sinucigas arata de asemenea ca sinuciderea este o crima oribila impotriva firii umane.
b) Sinuciderea este o crima impotriva societatii, familiei si patriei.
Asadar,rolul preotul nu este cel de administrator si contabil financiar,respectiv de zidar,tamplar,vanzator de lumanari si tamaie,ci are rolul de duhvonic,de vindecator prin spovedanie si prin sfanta impartasanie de bolile sufletesti si trupesti.
Toate crimele si sinuciderile sunt determinate de lipsa de credinta in Dumnezeu,respectiv de lipsa de post si rugaciune.Lipsa de comunicare cu Dumnezeu prin rugaciune si spovedanie dezvolta in om ura,invidia,gelozia,mandria si minciuna.
Sinuciderea este crima impotriva lui Dumnezeu.
Nu este mai mare nenorocire pentru familie decât păcatul infidelităţii unuia dintre soţi. Aceasta este o lovitură cumplită, ca o spărtură în fundul corabiei, care ameninţă cu pieirea tot vasul. Desigur, conştiinţa noastră primeşte sute de avertismente, întrucât căderea nu se săvârşeşte niciodată într-o oră. Căderea exterioară este pregătită de căderea lăuntrică de la Dumnezeu şi de la dreptatea Lui, de refuzul de a purta crucea credinţei şi credincioșiei, pe care soţii şi-o iau la cununie.De aici incep alte pacate.Crima si sinuciderea.
Un lucru il poate cineva, eventual, distruge daca este proprietarul lui absolut. Dupa invatatura crestina insa, viata omeneasca este darul lui Dumnezeu. El este creatorul si sustinatorul vietii umane, deci si proprietarul ei absolut. Credinciosului ii este data viata spre folosire rationala in vederea dobandirii mantuirii sale, servind cu ea lui Dumnezeu si prin ea scopul sau ultim. Autodistrugerea vietii inseamna, deci, distrugerea unui bun, al carui proprietar propriu-zis nu-i acesta, ci Dumnezeu si astfel sinuciderea are caracterul unei leziuni, unei violari nedrepte a dreptului de proprietate asupra persoanei umane, oare-I revine exclusiv lui Dumnezeu.
Morala crestina condamna categoric sinuciderea, caci:
a) Sinuciderea este o crima impotriva firii omului.
Ca oricarei fiinte vii si omului ii este propriu un puternic instinct al autoconservarii, in temeiul caruia el se apara impbtriva a tot ce-i ameninta existenta. Iubirea de sine, apoi, cere ca omul sa pretuiasca viata dupa valoarea ei adevarata ca primul intre bunurile pamantesti si temelia oricarei actiuni morale si sa n-o distruga arbitrar, intentionat.
Desigur, omul are un drept personal asupra vietii sale, dar e un drept legat de datorii sfinte, nu-i un drept de proprietate nelimitat, ci numai de administrare si folosire rationala. Sinuciderea, violentand impulsul firesc catre existenta, distruge crestinului „impreuna cu viata trupeasca si baza actiunii morale si a imbunatatirii sale” si depaseste limita dreptului asupra vietii sale.
Dezaprobarea fireasca si groaza provocata totdeauna de vederea unui sinucigas arata de asemenea ca sinuciderea este o crima oribila impotriva firii umane.
b) Sinuciderea este o crima impotriva societatii, familiei si patriei.
Fiecare om are datorii sociale, trebuind, dupa masura puterilor sale, sa contribuie la binele semenilor.
Binele unei familii sau chiar al unor forme mai largi de viata sociala, depinde adesea de existenta unui singur om. Sinucigasul insa, prin fapta sa oribila, dezerteaza de la toate datoriile sociale, aruncand asupra alor sai rusine si adesea lasand in urma mizerie.
Asadar,rolul preotul nu este cel de administrator si contabil financiar,respectiv de zidar,tamplar,vanzator de lumanari si tamaie,ci are rolul de duhvonic,de vindecator prin spovedanie si prin sfanta impartasanie de bolile sufletesti si trupesti.
Toate crimele si sinuciderile sunt determinate de lipsa de credinta in Dumnezeu,respectiv de lipsa de post si rugaciune.Lipsa de comunicare cu Dumnezeu prin rugaciune si spovedanie dezvolta in om ura,invidia,gelozia,mandria si minciuna.
Sinuciderea este crima impotriva lui Dumnezeu.
Nu este mai mare nenorocire pentru familie decât păcatul infidelităţii unuia dintre soţi. Aceasta este o lovitură cumplită, ca o spărtură în fundul corabiei, care ameninţă cu pieirea tot vasul. Desigur, conştiinţa noastră primeşte sute de avertismente, întrucât căderea nu se săvârşeşte niciodată într-o oră. Căderea exterioară este pregătită de căderea lăuntrică de la Dumnezeu şi de la dreptatea Lui, de refuzul de a purta crucea credinţei şi credincioșiei, pe care soţii şi-o iau la cununie.De aici incep alte pacate.Crima si sinuciderea.
Un lucru il poate cineva, eventual, distruge daca este proprietarul lui absolut. Dupa invatatura crestina insa, viata omeneasca este darul lui Dumnezeu. El este creatorul si sustinatorul vietii umane, deci si proprietarul ei absolut. Credinciosului ii este data viata spre folosire rationala in vederea dobandirii mantuirii sale, servind cu ea lui Dumnezeu si prin ea scopul sau ultim. Autodistrugerea vietii inseamna, deci, distrugerea unui bun, al carui proprietar propriu-zis nu-i acesta, ci Dumnezeu si astfel sinuciderea are caracterul unei leziuni, unei violari nedrepte a dreptului de proprietate asupra persoanei umane, oare-I revine exclusiv lui Dumnezeu.
Morala crestina condamna categoric sinuciderea, caci:
a) Sinuciderea este o crima impotriva firii omului.
Ca oricarei fiinte vii si omului ii este propriu un puternic instinct al autoconservarii, in temeiul caruia el se apara impbtriva a tot ce-i ameninta existenta. Iubirea de sine, apoi, cere ca omul sa pretuiasca viata dupa valoarea ei adevarata ca primul intre bunurile pamantesti si temelia oricarei actiuni morale si sa n-o distruga arbitrar, intentionat.
Desigur, omul are un drept personal asupra vietii sale, dar e un drept legat de datorii sfinte, nu-i un drept de proprietate nelimitat, ci numai de administrare si folosire rationala. Sinuciderea, violentand impulsul firesc catre existenta, distruge crestinului „impreuna cu viata trupeasca si baza actiunii morale si a imbunatatirii sale” si depaseste limita dreptului asupra vietii sale.
Dezaprobarea fireasca si groaza provocata totdeauna de vederea unui sinucigas arata de asemenea ca sinuciderea este o crima oribila impotriva firii umane.
b) Sinuciderea este o crima impotriva societatii, familiei si patriei.
Asadar,rolul preotul nu este cel de administrator si contabil financiar,respectiv de zidar,tamplar,vanzator de lumanari si tamaie,ci are rolul de duhvonic,de vindecator prin spovedanie si prin sfanta impartasanie de bolile sufletesti si trupesti.