Acasă Actualitate PERICOL DE IMPLOZIE?

PERICOL DE IMPLOZIE?

347

De fiecare dată, decizia mea de a scrie pe o anumită temă a fost influențată de evenimentele curente chiar dacă asta presupune uneori o anumită „îndrăzneală”. O fac pentru că ele privesc țara mea, în care m-am născut și pe care, în felul meu, o slujesc: ROMÂNIA.
De fiecare dată când o fac mă gândesc la repercusiunile pe care aceste diverse evenimente le au asupra prezentului și viitorului patriei. Astfel, fiind sinceri și realiști cu noi înșine, creșterea economică românească aduce beneficii unei mici părți a populației, în vreme ce pentru majoritatea va genera efectiv situații din ce în ce mai disperate pentru că ea se bazează doar pe consum și importuri uriașe și nu pe investiții sănătoase și în plus cu împrumuturi incomensurabile.

În al doilea rând, este o axiomă faptul că „progresul” ROMÂNIEI după 1989 se datorează în principal EPOCII, așa cum se constată pretutindeni în Europa Centrală și de RĂSĂRIT și nicidecum liderilor autohtoni.
În realitate în România „actuală” asistăm mai ales „ACUM”, din partea acestor lideri – mai mari sau mai mici – la „DESFIGURAREA ZILNICĂ A DEMOCRAȚIEI” prin răfuieli între „PUTERI”, confuzia valorilor, diversiuni MURDARE la adăpostul unei CORUPȚII FĂRĂ PRECEDENT. Corupția este generalizată și s-a extins de la VÂRFURILE PUTERII până și în ADMINISTRAȚIE, SĂNĂTATE, ȘTIINȚĂ, SERVICII PUBLICE, RELAȚII EXTERNE, încât efectele sunt dezastruoase, plasând ROMÂNIA pe „ultimul” loc în EUROPA cu aproape 50% din populație ce se luptă cu SĂRĂCIE LUCIE.

PRIVATIZAREA a însemnat DEZINDUSTRIALIZAREA ce a dus la distrugerea economiei naționale, lipsa de investiții „productive”, înstrăinarea resurselor naturale, ruinarea agriculturii care „ZACE” cu uriașe suprafețe ce stau nelucrate și păduri FURATE în timp ce o mare parte din ROMÂNI părăsește țara pentru „a trăi” în afară, dar plângându-și de milă.
STAREA SOCIETĂȚII ROMÂNEȘTI „echivalează” cu o DRAMĂ, căci ea este „subjugată” de întreaga CLASĂ POLITICĂ, de la A la Z, care prin modul cum se „manifestă” este „dispusă” să provoace pur și simplu o „IMPLOZIE” ce poate fi FATALĂ pentru nație și țară, în speranța că în acest fel „își vor spăla păcatele murdare” de ASASINI ECONOMICI.

Evenimentele din aceste zile, partizanatul din mass-media în „tratarea” acestora, furia spumegândă a celor „cu musca pe căciulă” au condus la prăbușirea groaznică a încrederii în instituțiile statului, încât, în special, JUSTIȚIA a ajuns să fie TERFELITĂ – pur și simplu – în „aplauzele” unor moguli din presă și „uneltele” lor, răspunzând, de fapt, în acest fel, unor comenzi diabolice de tip mafiot.
În aceste zile, în ROMÂNIA- TRONEAZĂ TIPUL DE POLITICIAN ROMÂN din tot „complexul politic” al celor trei puteri, pe care nu numai că nu-l preocupă interesul național general și viitorul, dar se „acoperă” de tot ceea ce este mai dezonorant și mai antiromânesc.
Mulți dintre politicienii noștri actuali, români și acoliții lor, își folosesc „PROFESIA” pentru a obține cât mai multă putere, avere și bani fără a catadicsi în a folosi în acest scop cele mai murdare și „infracționale” apucături între care trădarea intereselor românești încurajând interesele străine face casă bună cu mita, slugărnicia și disprețul față de popor.
Adăugând incultura crasă, tembelismul, prostia, înțelegem limpede cum asemenea „specimene” nu doar că ignoră VOINȚA NAȚIUNII și interesele naționale ale țării, dar se transferă în AUTORII unei posibile puternice IMPLOZII care să pericliteze realmente suveranitatea și integritatea ROMÂNIEI.

Cât de ORBI pot să fie ACEȘTIA încât să nu „VADĂ” că o țară cu conflicte interne permanente, cu o națiune sărăcită ce se „golește” mereu, deculturalizată, este mai bună de „oferit” pentru tranzacție către cei care „abia așteaptă”?
Cât de REDUȘI pot să fie ca să nu înțeleagă că o eventuală IMPLOZIE națională, pentru care sunt gata să „aprindă fitilul” poate genera pericolul ca ROMÂNIA să fie „amputată” și apoi lăsată la voia întâmplării și, din nefericire, avem exemple din imediata apropiere?

AȘADAR, LIDERI de toate „culorile” treziți-vă odată pentru totdeauna spre a „VEDEA” că în LUMEA SUS PUSĂ chiar există PENALI, termen care, dincolo de „accepțiunea” populară, este consacrat în LIMBA ROMÂNĂ și explicat în DICȚIONAR: „care se referă la infracțiunea și la urmărirea și pedepsirea infractorilor – LEGE PENALĂ” – CĂ AȚI DAT TOTUL PESTE CAP, AȚI DEMOLAT SOCIETATEA bagatelizând INSTITUȚIILE SALE și „alimentând” DEZORDINEA. AȚI SUBMINAT STATUL DE DREPT manipulând români contra români, și că toate astea pot declanșa o IMPLOZIE DĂUNĂTOARE ce PERICLITEAZĂ ȚARA ori HARTA și ISTORIA NOASTRĂ NE OBLIGĂ PE TOȚI să „ȚINEM CU DINȚII” de INTEGRITATEA PREZENTĂ A ROMÂNIEI.

Profesor,
ION PĂTRAȘCU
Slatina – Olt

2 COMENTARII

  1. "A avea intelectuali în posturi de răspundere nu este garanţia unei conduceri înţelepte. E nevoie atât de raţiune, cât şi de onestitate. " Vaclav Havel

    Stimate Domnule Profesor Ion Pătrașcu,dincolo de faptul că intre mine si Domnia Voastră există o diferență de vârstă,de mentalitate,de idei ,de principii,respectiv de abordări de ordin social,politic,economic,filosofic,istoric și teologic,deoarece există o diferență dintrtre cel care, in aceiași perioadă comunistă ,asculta „Tezele din iulie „ale lui Ceaușescu și cel care asculta la Radio Europa Liberă,emisiunia”Teze şi antiteze la Paris”, realizată de Monica Lovinescu, şi “Povestea vorbei”, realizată de Virgil Ierunca,dati-mi voie,in primul rând, să vă felicit pentru acest articol și, totodată să vă urez ani buni si mulți!

  2. România ocupă locul 59 la nivel mondial şi 25 în cadrul Uniunii Europene în clasamentul realizat de organizaţia Transparency International privind percepţia gradului de corupţie în sistemul public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.