Acasă Cultură La mulţi ani, Ion Anuţa!

La mulţi ani, Ion Anuţa!

180

Poetul ajuns la maturitate este poetul care împarţea gânduri înţelepte şi versuri bine ticluite. Ajuns la o maturitate absolută, Ion Anuţa, care împlineşte, pe 18 februarie vârsta de 81 de ani, ne oferă, prin versuri, cel mai nobil sentiment al omenirii: iubirea. Versurile sunt raza de soare care sparge gheaţa iernii, iar poetul ne transmite cea ce ar trebui să avem cu toţii în suflet, indiferent de furtunile din pahare în care ne înecăm: liniştea.

Unei anonime

1.
Iubita mea eu te privesc,
În poza de pe Facebook ,
Şi nu-ndrăznesc ca să-ţi vorbesc,
Şi-n lumea viselor mă duc.

2.
Şi-acolo-n fiecare noapte,
Îmi dai nectarul de iubire,
Din buzele-ţi catifelate,
În visul meu de fericire.

3.
Ai în priviri scintei de foc,
De briliante… de rubine…
Căci, trei luceferi la un loc,
Pulsind, nu te întrec pe tine !!!.

4.
Venită parcă din abis,
Pe valul lumii trecătoare…
Eşti, îngerul ce-apare-n vis,
Frumoasă şi fermecatoare!!

5.
Eşti voluptoasă în privire,
Iar trupu-ţi este mladios,
Pulsând candoare şi iubire,
Şi el la rându-i… voluptos !!

6.
Nu mai avea ce să-ţi mai pună,
Natura, din ce e frumos…
A fost cu tine-aşa de bună…
În darul ei cel generos !!.

7.
Mângâindu-ţi coapsa fină,
Şi înjunghiat de dor,
Mă rog ziua să nu mai vină,
Şi cu tine-n somn s-adorm…

8.
Tu iubito… dormi tăcută,
În alt vis, având chemare,
Făr’a şti, ci-n te sărută..
Şi iubeşte-n disperare …

9.
Dar m-apucă-nfiorarea,
Că n-oi şti să-ţi foloseşti,
Frumuseţea şi candoarea,
Şi pe cine să iubeşti.

10.
Scumpa mea, iubită doamnă,
Frumuseţe fără nume,
Nu uita că vine-o toamnă,
Care bântuie prin lume.

11.
Şi, cu frumuseţea dată,
Te va-ntrba: „cum a fost” ??
Şi, n-aş vrea să-i spui vre-o dată,
C-ai trăit-o… fără rost…

Te-ai întors târziu la mine

1.
Te-am pierdut când te chemam,
Într-o lume minunată,
Iar acum, când n-o mai am,
În zadar îmi baţi în poartă.

2.
Printre flori, tot ai umblat,
Să culegi parfumul fin,
Azi, regreţi că nu l-ai luat,
Dintr-un singur trandafir.

3.
Florilor nectarul dulce,
Pe-unde-ai fost, l-ai încercat,
Şi-acum soarta te aduce,
Tot de unde ai plecat.

4.
Poarta inimii e-nchisă,
Şi cu lacăt ferecata,
Iar tu,doamna mea distinsă,
Nu mai eşti ce-ai fost odată !!.

5.
Te-am pierdut cind nu te-aveam,
Te-ai indepartat de mine,
În zadar imi bati în geam,
Ce-ar fi fost frumos… nu vine !!.

6.
M-ai lasat indurerat,
Te-ai intors tirziu la mine…
Timpul… toate le-angropat…
Ce-a fost vis… tot vis ramâne…!!

Ghicitoare
Din Atitea milioane,ce le luase de la noi,
E pacat sa nu-i dea statul,macar unul inapoi.
Are-n devenire diva,nu stim,fata sau baiat,
De crescut,si-nc-un pustan ,cu care s-a maritat.
Chici cine este?

Călătoarele iubiri

1.
Mi-am dorit iubirea, de când m-am născut,
Dar visu-nplinirii, a fost frunza-n vânt,
A venit iubirea, dar n-a zabovit,
Ca să fiu mai sigur… doar eu am iubiți.

2.
Una a venit, alta… a plecat,
Le-am privit cum pleacă, nu m-am suparat.
Iar din când în când, s-au întors din zbor,
Nu-şi găseau limanul, ce le place lor.

3.
Erau obosite, de atât iubit…
Ca o gazdă bună, le-am adapostit.
Le-am culcat pe bratu-mi, şi s-au refăcut,
Şi-au plecat cum pleăca, toamna frunza-n vânt…

4.
Mereu le-am privit, cum se duc în zare…
Asta e iubirea… mereu călătoare…
Nu spera-n iubire, este-amăgitoare,
Ea prin lume veşnic, este-n căutare.

 

Sărutul furat

1.
Am vrut să-nprumut odată
C-aşa-i omul când n-are,
Un sărut de la o fătă,
Că eram în criză mare.

2.
La-nceput, stiţi cum se-ntâmplă,
Nu prea vrea ca să mi-l dea,
Că l-ar da… dar cu dobândă,
Şi… c-o ceartă maică-sa !!!.

3.
Că-i e frică de vreo ţeapă…
Ca nu prea sunt cunoscut..
C-a mai paţit-o odată…
Şi că poate…n-am cuvint…

4.
Şi că …n-ar vrea să se stie,
Şi ca află lumea-n sat,
Ca face cămătarie,
Cu sărut de-mprumutat!!!.

5. Asa-i omul care are,
Nu dă la ce-l amărât,
Ce să mai zici de parale,
Când nu-ţi da, nici un sărut!!!.

6.
Încolţit de neavere,
Cum eram de supărat,
Am strâns-o-n braţe cu putere,
Şi pe loc i l-am furat!!!.

7.
Zvârcolindu-se-n tăcere,/
Înapoi ea mi l-a luat,
Eu, stringând-o cu putere,
Tot mereu i l-am furat.

8.
A fost mare tărăboi,
Se făcuse ziua-n sat,
Io-l furam, ea-l lua-napoi,
Şi tot nu mă-mprumutat !!!.

9.
Şi vă rog de bună seamă,
Dacă are de trecut,
Poate stiţi cumva vreo doamnă,
Să mi-l dea cu-mprumut!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.