Acasă Actualitate Braconierii piscicoli nu sunt iertaţi de jandarmi

Braconierii piscicoli nu sunt iertaţi de jandarmi

129

În cel de-al doilea sfârşit de săptămână al lunii februarie, jandarmii olteni au aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale în cuantum de 21 900 lei. În cadrul acţiunilor, jandarmii au depistat trei bărbați au în zona podului rutier ce traversează râul Olt, oferind spre comercializare trecătorilor, cantitatea de aproximativ 22 de kg. pește din speciile „fitofag„ și „lin”, fără a deţine documente legale. Un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, a fost depistat în dreptul localităţii Curtişoara, în timp ce desfăşura activităţi de pescuit pe lacul de acumulare Arceşti, cu unelte neautorizate, înţepătoare şi agăţătoare, respectiv cu o ancoră cu trei cârlige ataşată de firul lansetei. De asemenea, şi în dreptul localităţii Rusăneşti, doi bărbați în vârstă de 48 de ani și 47 de ani, ambii din com. Rusăneşti, au fost depistaţi în timp ce desfăşurau activităţi de pescuit comercial pe lacul de acumulare Rusăneşti, cu unelte de pescuit comercial de tip setcă confecţionate din plasă monofilament, în lungime totală de 500 metri, fără a deţine autorizaţie în acest sens. Un altul, în dreptul localităţii Tomeni, un bărbat în vârstă de 32 de ani din com. Osica de Sus, a fost depistat în timp ce desfăşura activităţi de pescuit comercial pe lacul de acumulare Ipoteşti, cu unelte de pescuit comercial de tip setcă confecţionate din plasă trifilament şi monofilament, în lungime totală de 740 metri, fără a deţine autorizaţie în acest sens. Un alt bărbat în vârstă de 37 de ani a fost depistat în dreptul localităţii Curtişoara, în timp ce desfăşura activităţi de pescuit pe lacul de acumulare Arceşti, cu unelte neautorizate, înţepătoare şi agăţătoare, respectiv cu o ancoră cu trei cârlige ataşată de firul lansetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.