Acasă Actualitate Primarul de la Caracal riscă retragerea sprijinului politic!

Primarul de la Caracal riscă retragerea sprijinului politic!

1257
Partidul Social Democrat trăiește o perioadă complicată a existenței sale. Disputele de la nivel central sunt o certitudine. Conflictul dintre președintele Liviu Dragnea și premierul Mihai Tudose este vizibil din orice colț al partidului. Scandalul pedofilului a agățat-o și pe Carmen Dan, considerat cel mai slab ministru de Interne din istoria modernă a României. Și, ca și cum n-ar fi de ajuns așa ceva, mai ies și prin teritoriu, unii la război.
Radu Liviu, primarul PSD al municipiului Caracal, cu de la sine putere, fără a consulta organizația care l-a propulsat, decide, acum câteva zile, mazilirea viceprimarului Octavian Stănescu, dispunând, subiectiv, retragerea atribuțiilor de serviciu ale acestuia.
Starea de la Caracal este ușor confuză: președintele organizației întârzie să aibă o atitudine pe această temă. Oamenii din structură sunt deja în tabere: unii cu primarul, alții cu viceprimarul. Conform statutului PSD, dacă se aplică literă cu literă, Radu Liviu poate rămâne fără sprijin politic. Decizia sa, privindu-l pe viceprimar, nu era un atribut exclusiv, nu a fost discutată în cadru organizat și nu are motive în spate…
Rămâne acum de văzut prima decizie publică pe această temă, dar pe litera statutului, Radu Liviu e în afara PSD. Partid care i-a dat totul: de la excursii decontate în străinătate, până la angajări în sistemul sanitar local. Și nu numai…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.