Acasă Actualitate I-au prins! Pe toți!

I-au prins! Pe toți!

217
        La data de 12 decembrie a.c., în urma unor controale efectuate în Piața Agroalimentară Caracal, polițiștii au identificat un bărbat, de 56 de ani, din orașul Corabia, care oferea spre comercializare 23 de pomi de Crăciun, fără a îndeplini condițiile stabilite prin lege. Polițiștii au sancționat contravențional bărbatul, cu amendă în valoare de 500 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 R, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau de prestări servicii ilicite. Totodată, polițiștii au confiscat cei 23 de brazi și i-au predat Ocolului Silvic Caracal, în vederea valorificării.
Tot marți, 12 decembrie, acționând pentru siguranța traficului rutier, polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș au depistat, pe raza comunei Bârza,un tânăr, de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La aceeași dată, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia au depistat, în trafic, un bărbat, de 50 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, în timp ce conducea o autoutilitară, prezentând o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii cercetează conducătorul auto pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Mai mult, în aceeași zi, un bărbat, de 43 de ani, din comuna Vlădila, a sesizat prin S.N.U.A.U. 112 faptul că 3 persoane taie material lemnos, cu ajutorul unei drujbe, pe raza comunei Vlădila. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, au fost identificați trei bărbați, de 35, 60 și respectiv 61 de ani, din comuna Vlădila, care ar fi tăiat crengi de la trei arbori specia nuc, situați pe marginea D.N. 54, pe raza comunei Vlădila.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală de arbori…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.